Search result: Raul

Pe cursul râului…

8 septembrie 2009
44

Nu ştiu alţii cum sunt, însă în ultimii ani, aproape toate ieşirile mele la munte au fost undeva în zona Văii Prahovei. Poate şi pentru că îmi este foarte accesibilă şi este bogată în resurse turistice. Sau poate doar obişnuinţa. Totuşi de fiecare dată această regiune mi-a oferit noi surprize şi peisaje splendide.  Există însă […]

Sălaș al bucuriei și speranței pe muntele ales de Dumnezeu Cu Templul Său ca binecuvântare prezența Sa e adăpost mereu. Și din Sion duce la toți salvare până în zări, la margini de pământ Iar Casa Domnului de închinare, e contemplarea chipului Cel Sfânt. Căci slava Sa este în caracterul plin de iubire, blând, îndurător, […]

Soldat al lui Hristos te luptă în Domnul și armura Lui, Unit cu frații tăi înfruntă demn strategia răului. Te roagă, dar, cere putere, apoi prezența Domnului, În El ai fermă ‘ncredere, El e cheia succesului. Hristos înviat și înălțat, în El și în tăria Lui, Cel credincios Sursă a aflat luând și sabia Duhului. […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2023 TREI MESAJE CEREȘTI 1. Dumnezeu, cu o voință liberă ne-a înzestrat, Să-L putem iubi și-alege-n lupta ce s-a declanșat. Într-o bătălie-n care Hrist deja-i biruitor, Eu L-aleg pe El să-mi fie DOMN și Răscumpărător. Hrist l-a-nvins deplin pe Satan și, nemeritat, El vrea A Sa mare biruință […]

20 septembrie 2022
0

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 3 – 2022 CU HRISTOS, ÎN CUPTORUL ÎNCERCĂRII PROLOG Când mă-nțeapă spinii vieţii, lasă urme sângerând, Dar rănirea lor m-aduce mai aproape de Cel Sfânt. În prezenţa Sa-ncercarea are-un conținut ceresc Și un scop înalt: în ceruri, cu El veșnic să trăiesc. 1. Domnul, bun Păstor îmi este; lipsă de […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 3 – 2022 CU HRISTOS, ÎN CUPTORUL ÎNCERCĂRII PROLOG Când mă-nțeapă spinii vieţii, lasă urme sângerând, Dar rănirea lor m-aduce mai aproape de Cel Sfânt. În prezenţa Sa-ncercarea are-un conținut ceresc Și un scop înalt: în ceruri, cu El veșnic să trăiesc. 1. Domnul, bun Păstor îmi este; lipsă de […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim4/st8/st8_vineri.mp3 Gabriel Radu 8.7 Un gând de încheiere (st8 Alege viaţa) Atunci, ca şi acum, ni se dă tuturor de făcut o alegere. Termenul crucial aici este alegerea. Spre deosebire de concepţia unei părţi a creştinismului potrivit căreia, chiar înainte ca oamenii să se nască, Dumnezeu îi predestinează pe unii nu doar pentru a fi […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim4/st8/st8_marti.mp3 Gabriel Radu 8.4 Viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul (st8 Alege viaţa) Spre finalul cărţii Deuteronomul, după un lung discurs despre ce li se va întâmpla oamenilor dacă nu ascultă de Domnul şi încalcă promisiunile legământului, Deuteronomul 30 începe cu o făgăduinţă: chiar dacă nu vor asculta şi vor fi pedepsiţi prin ducerea în […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim4/st8/st8_luni.mp3 Gabriel Radu 8.3 Nu există zonă de mijloc (st8 Alege viaţa) În toată Biblia ni se pun înainte doar două alegeri. Două opţiuni ne sunt prezentate aici. 2. Citeşte următoarele texte. Care sunt cele două opţiuni, cele două alegeri care sunt fie afirmate direct, fie subînţelese în textele de mai jos şi cum sunt […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim4/st1/st1_vineri.mp3 Gabriel Radu 1.7 Un gând de încheiere (st1 Introducere la cartea Deuteronomul) „Pe scurt, susţin că dragostea lui Dumnezeu (corect înţeleasă) se află în centrul unei dispute cosmice şi că angajamentul lui Dumnezeu de a iubi oferă un motiv suficient, din punct de vedere moral, pentru ca Dumnezeu să permită răul, cu ramificaţii semnificative […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim3/st13/st13_introducere.mp3 Gabriel Radu 13.1 Introducere in studiu (st13 Odihna supremă) Ai simţit vreodată că te afli în toiul unei mari bătălii, într-un fel de luptă dintre bine şi rău? Mulţi, chiar si dintre oamenii seculari, şi-au dat seama de această realitate. Şi ne simţim astfel pentru că, da, este adevărat. Ne aflăm în mijlocul unei […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim3/st07/st07_joi.mp3 Gabriel Radu 7.6 Găsirea odihnei după acordarea iertării (st7 Odihnă, relaţii şi vindecare) Familia lui Iosif ajunge, în sfârşit, în Egipt. Nu mai există secrete întunecate în familie. Fraţii lui au fost nevoiţi să admită că l-au vândut pe Iosif atunci când i-au explicat tatălui lor că fiul pe care îl crezuse mort era […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim3/st07/st07_miercuri.mp3 Gabriel Radu 7.5 Să punem în practică (st7 Odihnă, relaţii şi vindecare) Ca să iert, trebuie să admit că am fost rănit. Aceasta poate fi greu de făcut, din moment ce suntem uneori mai dispuşi să ne îngropăm sentimentele decât să le rezolvăm. A ne recunoaşte sentimentele necreştine de amărăciune şi chiar de mânie […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim3/st06/st06_joi.mp3 Gabriel Radu 6.6 Marea luptă în viaţa personală (st6 Găsind odihna în legăturile de familie) După cum ştim din lectura relatării (Geneza 39:11-20), Iosif are de suferit din cauza deciziei sale bazate pe principii. El este aruncat în închisoare. Ca proprietate a lui Potifar, ar fi putut să fie omorât pe loc, fără comentarii. […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim3/st04/st04_joi.mp3 Gabriel Radu 4.6 Oameni care reflectă lumina lui Dumnezeu (st4 Costul odihnei) Probabil că cel mai natural lucru pe care îl facem după ce am trecut printr-un eşec ruşinos şi după ce am experimentat iertarea este să încercăm să uităm că evenimentul acela s-a întâmplat. Amintirile despre eşecuri pot fi dureroase. 9. Ce vrea […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim3/st04/st04_luni.mp3 Gabriel Radu4.3 Un semnal de alarmă (st4 Costul odihnei) În mijlocul celor mai întunecate momente ale vieţii lui David, există o veste bună: Dumnezeu Îşi trimite profetul. Natan şi David se cunoşteau bine. Odinioară, Natan îl sfătuise pe David cu privire la planurile de zidire a templului (2 Samuel 7). Dar acum, profetul vine […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2021 FĂGĂDUINȚA: LEGĂMÂNTUL CEL VEȘNIC AL LUI DUMNEZEU PROLOG Domnul, astăzi, ne invită-n legământul Său cel veșnic. Vom intra în părtășie cu Acel ce-n veci e Vrednic? Legământul Său e viață, este har și fericire Pentru fiecare suflet ce-I oferă-n schimb, iubire. 1. Dumnezeu, în ziua-a șasea, după […]

http://www.7adventist.com/wp-content/audio/2021/trim2/st12/st12_miercuri.mp3 Gabriel Radu 12.5 Credinţa lui Avraam (II) (st12 Credinţa legământului) Recitind Geneza 15:6, putem vedea că diferitele traduceri au redat termenul ebraic hasab cu „a socoti” sau „a considera” (NTR). Acelaşi termen este folosit în alte versete din cărţile lui Moise. O persoană sau un lucru este „socotit”, sau „considerat”, ceva ce în realitate […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2021 FĂGĂDUINȚA: LEGĂMÂNTUL CEL VEȘNIC AL LUI DUMNEZEU PROLOG Domnul, astăzi, ne invită-n legământul Său cel veșnic. Vom intra în părtășie cu Acel ce-n veci e Vrednic? Legământul Său e viață, este har și fericire Pentru fiecare suflet ce-I oferă-n schimb, iubire. 1. Dumnezeu, în ziua-a șasea, după […]

Marți, 18 mai 2021, a avut loc Adunarea Generală a membrilor Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, în vederea evaluării activității organizației pentru anul precedent, a aprobării bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil la 31 Decembrie 2020. În cadrul întâlnirii, s-au validat deciziile Consiliului Director, proiectele ADRA 2020 – […]