Gabriel Radu 6.6 Marea luptă în viaţa personală (st6 Găsind odihna în legăturile de familie)
După cum ştim din lectura relatării (Geneza 39:11-20), Iosif are de suferit din cauza deciziei sale bazate pe principii. El este aruncat în închisoare. Ca proprietate a lui Potifar, ar fi putut să fie omorât pe loc, fără comentarii. Evident, Potifar nu a crezut-o pe soţia lui, dar a trebuit să-şi apere reputaţia luând atitudine. Şi totuşi, în ciuda circumstanţelor îngrozitoare, Scripturile spun că „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:21).
Viaţa pe planeta Pământ nu este dreaptă. Binele nu este întotdeauna răsplătit şi răul nu este întotdeauna pedepsit. Totuşi, există şi o veste bună: Iosif poate să găsească odihnă, chiar în închisoare fiind, pentru că Dumnezeu este cu el. El ar fi putut să mediteze la nedreptatea pe care o suferise, să se retragă în sine şi chiar să renunţe la Dumnezeu.
7. Ce face Iosif în timp ce se află în închisoare? Cum relaţionează cu cei din jurul lui? Geneza 39:21-40:22
În temniţă, Iosif are de-a face cu realitatea, nu cu idealul. El creează legături; îi ajută pe ceilalţi, chiar dacă relaţiile în închisoare erau departe de idealul pe care trebuie să şi-l fi dorit. Iar Iosif nu este mai presus de situaţie: el cere ajutor şi se face vulnerabil. Îi cere ajutor paharnicului, atunci când îi interpretează visul.
8. Care este perspectiva generală asupra relaţiilor pe care Pavel o prezintă în Efeseni 6:1-13?
Relaţiile noastre sunt reflexii în miniatură ale marii lupte dintre Dumnezeu şi Satana, care răcneşte ca un leu, de-a lungul veacurilor. Prin urmare, aceasta înseamnă că nu există relaţii perfecte. Fiecare relaţie trebuie să aibă o dinamică de creştere, iar Satana are un mare interes în a folosi toate relaţiile noastre – în special pe cele mai apropiate – în avantajul său, pentru a ne răni şi pentru a zădărnici voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Putem fi recunoscători că nu suntem lăsaţi să ducem bătăliile acestea de unii singuri. Cuvântul lui Dumnezeu defineşte care sunt principiile pentru relaţiile noastre. Promisiunea Lui de a ne da înţelepciune (Iacov 1:5) se extinde şi la relaţiile noastre. Şi aşa cum a fost cu Iosif, El promite să fie şi cu noi, când relaţiile noastre se dovedesc a fi dificile.
Gândeşte-te la făgăduinţa lui Dumnezeu din Iacov 1:5 şi ia-ţi un moment să te rogi pentru înţelepciune în relaţiile tale. Cum cauţi să fii deschis la îndemnurile Duhului Sfânt în timp ce relaţionezi cu aceşti oameni?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/