Gabriel Radu 7.6 Găsirea odihnei după acordarea iertării (st7 Odihnă, relaţii şi vindecare)
Familia lui Iosif ajunge, în sfârşit, în Egipt. Nu mai există secrete întunecate în familie. Fraţii lui au fost nevoiţi să admită că l-au vândut pe Iosif atunci când i-au explicat tatălui lor că fiul pe care îl crezuse mort era acum prim-ministrul Egiptului.
Deşi s-ar putea să nu fie întotdeauna posibil sau înţelept să refacem relaţiile, aceasta nu înseamnă că nu putem ierta. S-ar putea să nu fim în stare să-l îmbrăţişăm pe cel care ne-a făcut rău sau să plângem împreună cu el, dar poate că vom vrea să dăm glas iertării fie verbal, fie printr-o scrisoare. Apoi, este timpul să uităm durerea cât putem de mult. Poate că vor mai rămâne întotdeauna urme, dar cel puţin putem porni pe drumul vindecării.
7. De ce erau îngrijoraţi fraţii lui Iosif şi de ce ar fi trebuit să fie? Ce spune această teamă despre ei? Geneza 50:15-21
Fraţii lui Iosif locuiau în Egipt de şaptesprezece ani (Geneza 47:28), şi totuşi, când Iacov a murit, le-a fost teamă că Iosif se va răzbuna. Erau conştienţi de cât de mult rău îi făcuseră fratelui lor. Iosif i-a asigurat din nou de iertarea sa, acum, după moartea tatălui lor. Probabil că această reîmprospătare a memoriei le-a prins bine şi lui Iosif, şi fraţilor lui.
Dacă rana este adâncă, poate că vom avea nevoie să iertăm de multe ori. Când ne vin în minte amintirile despre răul făcut, va trebui să mergem imediat la Dumnezeu în rugăciune şi să alegem din nou să iertăm.
8. Cum explică versetul de mai jos, cel puţin parţial, disponibilitatea lui Iosif de a ierta păcatul fraţilor lui săvârşit împotriva sa? Geneza 50:20
Iosif a crezut cu tărie că viaţa lui făcea parte din marele plan al lui Dumnezeu de a ajuta la salvarea de la foamete a lumii cunoscute pe atunci şi apoi de a ajuta familia lui să împlinească făgăduinţa lui Dumnezeu de a deveni un neam mare. Cunoaşterea faptului că Dumnezeu răsturnase planurile rele ale fraţilor lui pentru a înfăptui un mare bine l-a ajutat pe Iosif să ierte.
Istoria lui Iosif are un final fericit. Cum răspundem noi atunci când sfârşitul unei istorii nu este atât de fericit? Sau am putea spune că, pe termen lung, odată cu încheierea păcatului şi a marii lupte, când toate problemele se vor rezolva, va fi un final fericit? Cum ne poate ajuta această speranţă să facem faţă acelor finaluri mai puţin decât ideale?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
