Search result: urma
Tablou cu furtună, de Daniel Ioniță
Daniel Ioniță – Martie 1990 Spre Moarte îi mână stihia, și-n Noapte, cărările Apelor zguduie Cerul. Cazând coplesiti, disperați, într-o barcă, o mână de oameni dezleagă Misterul. Că-n ceasul din urmă, nimic din ce-ai face, nimic din ce-ai zice, nimic ce-ai gândi… nu-mparte o clipă suflarii-n adaos, al vieții sfânt foc de-ațipește-a muri. […]
Pastorul Nicu Butoi prezinta o serie evanghelistica cu titlul „Chemarea Iubirii”, la Caminul Cultural din comuna Peretu, Teleorman. Prezentarile incep din 22 Februarie 2013 de la ora 18.00 si vor continua pana pe 3 Martie 2013. Fanfara de la comunitatea Peretu 2 va prezenta cateva piese muzicale. La iesire se ofera celor interesati rezumatul prezentarilor. […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Lumea cadourilor Aţi citit bine. Nu este vorba de LUNA CADOURILOR, ci de LUMEA CADOURILOR. Nici un fel de referire la ceea ce în mod obişnuit înţelegem prin “facerea de cadouri”, cu toate că aceasta are gradul ei de deşertăciune şi vulnerabilitate. Ca de obicei, – dacă nu ne-am plictisit de acest lucru -, din […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Demisie profetică? Multumesc celor ce mi-au scris în legătură cu ultimul nostru stat de vorbă în cadrul rubricii CÂTE CEVA şi care a avut ca titlu “să mă duc, să nu mă duc”. Subiectul era filmul intitulat “Seventh-Gay Adventists” şi dacă să mă duc sau nu să-l văd. Nu din punct de vedere […]
Ora Profetica 7/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 14 Februarie 2013 Papa a demisionat, se pensionează. Aceasta este esența anunțului făcut […]
Cronica Ideilor: Sa nu furi!
SA NU FURI Motto:”Decat o viata intreaga cioara, mai bine o vara vultur”,arhitect Gheorghe Petrescu Autori: arhitect Gheorghe si Stanuta Petrescu, CUA University, Washington, DC, USA. “Sa nu furi.” Porunca data de Dumnezeu pe muntele Sinai, ramane si azi una din cele 10 porunci ale Decalogului, valabila si in acest secol al supradotarii. Traim intr-o […]
Doneaza haine, incaltaminte si alimente pentru familii sarace in ARAD intre 18-24 Februarie
Maranatha Romania in colaborare cu Libraria Crestina Maranatha deschide in municipiul Arad un centru de colectare haine, incaltaminte si alimente pentru familii sarace si pentru batranii strazii. Acest centru de colectare vine in urma a zeci de telefoane din zona de vest a tarii prin care ni se cerea un astfel de centru pentru donatii haine, […]
Noul website Intercer Prietenie – prietenie.intercer.net
In luna Decembrie 2012 Intercer a lansat pentru teste noul website denumit „Intercer Prietenie”. Lansarea coincide cu sarbatorirea a 15 ani de activitate Intercer. Pentru ca paginile tinerilor erau folosite nu doar de catre cei tineri ca varsta, extindem noul website cu un nou nume – “Prietenie” – care sa arate deschiderea pentru comunicare pentru toate […]
Librăria „Gabriela” – Centru „Sola Scriptura” Buzău
Joi 7 februarie 2013 s-a deschis în Buzău, pe strada Libertăţii nr.1 (Zona Haşdeu) o altfel de Librărie. Vă prezentăm în continuare câteva impresii de la acest inedit eveniment. Spunem inedit deoarece este prima acţiune privată de acest gen. Sub imperiul plin de speranţă al acestor cuvinte putem începe descrierea evenimentului ce a avut loc […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Să mă duc… să nu mă duc… Sunt invitat la un film. Nu-mi plac filmele. Jocul nu poate egala realitatea vieţii nici în tragedia, nici în bucuria ei. Doar trei filme am văzut în viaţa mea, ‘Splendoare în iarbă” făcut după frumoasa idee seculară, – totuşi -, “Chiar dacă floarea ierbii- acelui ceas / S-a […]
Ora Profetica 6/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 7 Februarie 2013 Un viitor sumbru. Când experții în probleme economice, sau comentatorii […]
VEZI VIDEO – Salveaza viata unei mame adventiste
VEZI VIDEO PE: www.maranatharomania.ro Roxana Firizoiu este din orasul Uricani, jud. Hunedoara. Aici Maranatha Romania a inceput in 2010 plantarea unei biserici adventiste. Roxana si sotul ei au fost printre primele persoane care si-au predat viata lui Hristos prin botez, in data de 22 Septembrie 2012, in Biserica Adventista din Lupeni. Din pacate insa, Roxana […]
Un nou design pentru website-ul Editurii Viata si Sanatate
Editura „Viata si Sanatate” lucreaza la un nou website care asigura o mai usoara navigare pentru utilizator. Acest nou design se aplica atat la libraria virtuala unde puteti comanda cartile dorite, cat si la partea de Resurse Biblice, Stiri, Blog si Devotional. Pe pagina principala http://viatasisanatate.ro gasiti noile aparitii editoriale, produse recomandate si va puteti […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
“El pune şi răstoarnă pe împăraţi” Domnul Dumnezeu nu pune şi nu răstoarnă pe împăraţii lumii în mod arbitrar sau la întâmplare sau fără un motiv de drept. El face acest lucru în dreptate şi iubire, şi desigur spre binele lor şi al popoarelor pe care ei le stăpânesc. Ce spectacol de idei […]
Ora Profetica 5/2013
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 31 Ianuarie 2013 Franța. Început de an pesimist. La fiecare început de an, institutele de […]
Poveste adevărată
Când privesc aceste fetiţe mă întreb ce vină au ele de erau să ajungă pe drumuri sau la vreo casă de copii, abandonate sau… poate chiar mai rău? Totul a început acum aproape trei ani în urmă. După ce am termiat programul specific la unul din penitenciare, un bărbat înalt, bine făcut, dar… marcat […]
Nevoia de căldură!
Dragul meu, dacă locuieşti sau lucrezi undeva în…”ţările calde” nu simţi nevoia de căldură ca noi cei care… ne bucurăm de iarnă. Dar cu siguranţă că îţi aminteşti de momentele în care îţi îngheţau picioarele cînd mergeai sau veneai de la şcoală, sau cum îţi clănţăneau dinţii în gură aşteptând… mijlocul de transport sau… ce […]
Raport financiar preliminar Intercer 2012
Stimati prieteni, In primul rand multumim lui Dumnezeu, precum si sponsorilor, bisericilor cu care colaboram, prietenilor si sustinatorilor Intercer pentru posibilitatea continuarii acestei activitati! Va reamintim ca toate materialele de la Intercer sunt gratuite. Intercer este o organizatie non-profit, iar activitatile noastre sunt sustinute prin donatii si sponsorizari de la persoane fizice sau organizatii. Un […]
Asociatia „Sansa ta” – Proiect umanitar, Campania „O sansa calda”
Asociatia SANSA TA, in parteneriat cu Asociatia Studenteasca AMICUS, continua si in 2013 campania ,,O sansa calda” pentru persoanele fara adapost din Bucuresti. In anul 2012 aproximativ 500 de persoane fara adapost (copii, tineri, familii cu copii si persoane in varsta) au beneficiat de alimente, imbracaminte, cadouri, prin intermediu dvs. La inceputul acestui an, […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Iov 33, 14 “Dumnezeu vorbeşte însă când ÎNTR-UN FEL când ÎNTR-ALTUL” Frumos şi bine şi adevărat vorbeşte Domnul în ORICÂTE FELURI ar vorbi, ne-ar vorbi. În acelaşi timp, El niciodată nu ne vorbeşte ALTFEL, adică prin DEZICERE, prin CONTRAZICERE, prin ANULARE a ceea ce deja a zis, ci prin COMPLETARE, prin ÎNTREGIRE. […]