Demisie profetică?
Multumesc celor ce mi-au scris în legătură cu ultimul nostru stat de vorbă în cadrul rubricii CÂTE CEVA şi care a avut ca titlu “să mă duc, să nu mă duc”. Subiectul era filmul intitulat “Seventh-Gay Adventists” şi dacă să mă duc sau nu să-l văd. Nu din punct de vedere moral, ci procedural. “Nimic nou sub soare”, zicea un participant la dialog, citându-l pe regele Solomon, şi că statisitc îngrijorările Bisericii ar fi spre alte domenii de stricăciune mult mai mari decât hirotonisirea femeilor sau homosexualitatea unde “incidenţa” ar fi mică. Înţeleptul se referea la legile naturii care rămân aceleaşi, observaţie generală, altfel, el însuşi, Solomon, fiind o noutate şi unicitate sub acelaşi soare, fără repetabilitate. În domeniul profetic însă, totul este nou sub soare. Domnul Dumnezeu zice: “Iată, Eu voi face CEVA NOU şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare”?
Papa Benedict XVI şi-a anunţat demisia. Să fie “demisie profetică” nu sunt eu cel care să spun da sau nu. Doar mă întreb ca şi dumneavoastră. Dacă bună parte din omenire se întreabă ce să însemne acest lucru, de ce nu m-aş întreba şi eu. De vreo şase sute de ani nu s-a mai petrecut aşa ceva şi cele câteva demisii din istoria papalităţii nu seamănă cu cea prezentă nici în motivaţie, nici în impact. Media, atât cea seculară cât şi cea religioasă, îi zice “o cutremurare” a omenirii. Ea se discută în fel şi chip pe toate drumurile pământului. Ce poate fi adevărat profetic în atâtea scenarii făcute la întâmplare sau elaborate pe fel de fel de falsuri? Chiar şi scenariile false pot fi profetice.
Hotărârea papei de a demisiona a stârnit o mare admiraţie. Din acest punct de vedere mă număr printre ei. Nu e la îndemâna dispoziţiei oricui să demisioneze. De obicei acest lucru se întâmplă în situaţie de “ultimă instanţă” şi cam cosntrâns. Din cele trei motive de incapacitate pe care papa şi-a susţinut demisia, “fizic, psihologic şi spiritual”, numai cel spiritual ar fi fost întemieat, căci unui papă nu i se cer performanţe fizice, iar în ceea ce priveşte potenţa psihologică, diagnosticul nu a fost pus negativ. Este limpede că motivele de vârstă şi sănătate sunt pentru acoperirea motivului spiritual, despre care el însuşi spune: “lumea de azi e subiectul atâtor schimbări rapide şi clătinată de întrebări cu privire la relevanţa vieţii de credinţă”.
Lumea de azi e lume profetică şi demisia papei ca o zguduire nu poate fi altfel. Despre “profeţia” lui Malachy cu privire la şirul papilor din zilele lui până acum, şi mai ales despre ultimul nu se poate demonstra că este autentică şi nici că este un fals elaborat, dar despre vânzoleala pe care ea a produs-o în lumea teologilor cu ocazia demisiei papei Benedict, înclin să cred că e profetică. Că lista de papi a “vizionarului” irlandez se opreşte la ultimul papă, cel de după Benedict demisionat, şi că el sub casta “petrinilor” va încheia istoria papilor, este un fel de calendar Mayas care s-a oprit la 2012, nu ştiu, dar că ea face istorie, este sub ochii noştri. De ce demisia? Se întreabă lumea. Ca ultimul să vină mai repede? E profetică scurtarea timpului profetic? De ce nu? Ce însemnătate poate avea această demisie în afara celei de un simplu fapt? Că interpretarea capitolului 17 din Apocalipsa s-ar aşeza pe perioada 1929 până cât va mai fi, este autentică sau nu, personal nu pot spune, dar că “zbaterea” pe înţelegerea profeţiilor este profetică, nu am motiv a o ignora.
Ceea ce mă minunează pe mine este că cel mai mare conducător religios al lumii bazat pe PRIMAT, pe INFAILIBILITATE, demisionează. Cum să demisioneze cineva infailibil? Mă întreb de ce, să ce? Dacă nu este o imensă GREŞEALĂ, este o atitudine de CONŞTIINŢĂ demnă de admirat, sau poate un MOMENT PROETIC împlinit aparent”iraţional” şi poate cu atât mai profetic.
Parcă nu ar fi nimerită acum filozofia “papii vin şi se duc”, fenomen comun în meniul istoriei lumii, important e “fumul alb” la Vatican, adică “avem papă” şi gata, şi doar atât. Dacă ar fi doar o secvenţă obişnuită din trecerea prin faţa noastră a lucrurilor comune, obişnuite, de ce atâta “zarvă”, atâta “frământare”, în legătură cu deja “celebra” demisie în termeni seculari, “profetică” în limbaj spiritual?
Cum am zis, într-un anume fel îmi place această demisie. Dacă ea se bazează pe dezacordul pontifului – ca fiinţă umană – cu schimbările morale rapide care se petrec în lume, ca o problemă de conştiinţă în raport cu responsabilitatea funcţiei, este problema lui personală. Dacă el face loc altcuiva pentru a aduce la îndeplinire ceea ce îl depăşeşte, e doar o presupunere. Oricum, o decizie extraordinară a fost luată. Depinde de el în favoarea cui demisionează? Nu ştiu. Poate doar demisionează şi atât. Putea să nu demisioneze? Bineînţeles. Va fi un testament în această privinţă adresat lumii? Nu ştiu. Poate. S-ar cuveni să fie. Indiferent de motivaţie, de felul în care se vor desfăşura lucrurile în zilele care urmează, totul va fi sub semnul profetic al zilelor de pe urmă.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
