Iov 33, 14
“Dumnezeu vorbeşte însă când ÎNTR-UN FEL când ÎNTR-ALTUL”
Frumos şi bine şi adevărat vorbeşte Domnul în ORICÂTE FELURI ar vorbi, ne-ar vorbi. În acelaşi timp, El niciodată nu ne vorbeşte ALTFEL, adică prin DEZICERE, prin CONTRAZICERE, prin ANULARE a ceea ce deja a zis, ci prin COMPLETARE, prin ÎNTREGIRE. El ne vorbeşte cu “glas de tunet” sau cu un “susur blând şi subţire” şi între ele în nenumărate FELURI.
Îmi place Biblia. Ceea ce înţeleg din ea îmi dă bucurie, satisfacţie, împlinire. Ceea ce nu înţeleg din ea, îmi dă pace, siguranţă că sunt pe mâini bune – mâinile Domnului -, şi tainele ei, măreţiile minunilor Sale fără de care m-aş simţi singur şi fără ajutor, sunt pentru mine “gândul veşniciei”.
Îmi plac COMENTARIILE despre BIBLIE care nu au PRETENŢII de REFORMULARE a ei sau LIMITARE la nişte avangardisme doctrinare egale cu ea şi uneori din nefericire considerate mai sus decât ea. ÎNCRÂNCENĂRILE cu privire la o INTERPRETARE sau ALTA în cadrul omenirii în general, seculară şi religioasă, sau în cadrul marilor religii păgână şi creştină şi mai ales în cazul diferenţelor denominaţiunilor creştine, nu sunt de nici un bine. Pretenţia ştiinţifică şi îngâmfarea religioasă, lasă deopotrivă BIBLIA neatinsă, ba îi creşte măreţia divină. Nu cunosc să se fi produs vreo modificare în Biblie în urma marilor dispute ale ultimului secol cu privire la CREAŢIUNE. Este adevărat fenomenul că în rândurile cititorilor Bibliei pretinşi creştini se numără tot mai mulţi care cred în EVOLUŢIE, anticamera NECREDINŢEI în DUMNEZEU, dar Biblia este exact aceeaşi. Nu este treaba mea poate nici măcar să spun că cei care trăiesc din slujirea la altarul Bibliei s-ar cuveni s-o respecte, dar măcar aş zice s-o lase în pace, un minim de ceea ce se cuvine. Dar cum Dumnezeu a rânduit ca până şi ADEVĂRUL să se SPUNĂ şi nu să se IMPUNĂ, libertatea “de alegere” este la îndemână şi am putea spune că este şi “dreptul” oricui.
Un exemplu de FRUMUSEŢI adevărate, dar SPUSE ALTFEL de către Domnul în Biblie, îl putem lua chiar din ceea ce am putea numi “MĂRIMILE de TIMP”.
“ZI”. Este vorba de momentul Creaţiunii, Geneza 1, 5: “Dumnezeu a numit lumina ZI, iar întunerecul l-a numit NOAPTE. Astfel a fost o SEARĂ şi apoi a fost o DIMINEAŢĂ; aceasta a fost ZIUA întâi”. Deranjează pe cineva – şi pe cine -, că la creaţiune noţiunea ca mărime de timp “zi” este exprimată şi ca fiind compusă din “o seară şi o dimineaţă” şi ca fiind compusă din o noapte şi o zi? Un analist încrâncenat al textului biblic se poticneşte de exprimarea “o noapte si o zi” că înseamnă ca mărime de timp o “zi”, şi îşi presupune în “zi “, “noaptea” ca fiind adăugată nu inclusă. Analizând Geneza 7, 4: “Căci după şapte ZILE, voi face să ploaie pe pământ patruzeci de ZILE şi patruzeci de NOPŢI”, analistul se întreabă dacă cele şapte ZILE de aşteptare în corabie cu uşa închisă până să înceapă ploaia, au avut şi şapte NOPŢI şi de ce a fost nevoie de exprimarea duratei potopului în patruzeci de ZILE şi patruzeci de NOPŢI, când NOPŢILE se puteau subînţelege în ZILE ca mai înainte. Analistul numit de noi încrâncenat, nu e mulţumit de exprimarea mărimii de timp “zi”, când numai “zi”, când “o zi şi o noapte”. La desfăşurarea potopului în mărimile de timp “zi”, lucrurile sunt raportate biblic la fel. “Cele şapte ZILE”- nu zile şi nopţi din versetul 4, apar la fel în versetul 10 “După şapte ZILE au venit apele potopului pe pământ”, (nu şapte ZILE şi şapte NOPŢI) iar durata potopului, în versetul 12, “Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de ZILE şi patruzeci de NOPŢI” (nu doar patruzeci de ZILE fără nopţi). DE CE -ul cu privire doar la această mărime de timp “ZI”, şi doar din cartea Genezei, este suficient de mare şi important pentru unii spre a face dezbatere cu privire la textul biblic pe munţi de comnetarii. Nu este vorba de a exclude comentariile prin impunerea tăcerii asupra cuvântului Scripturilor Sfinte, ci de bunacuviinţă asupra abordării.
După cronologia biblică a mărimilor de timp “ZI” la creaţiune şi “ANI” în desfăşurătorul din cartea neamurilor lui Adam, apare mărimea de timp “LUNĂ” cu ocazia potopului, Geneza 7, 11 care desigur exista chiar de la început de la crearea “luminătorului de noapte”. Pe aceste trei mărimi de timp naturale “ZI”, “LUNĂ”, “AN”, urmau să fie făcute profeţiile.
Cu privire la SĂPTĂMÂNĂ oricât ne-am osteni, nu-i găsim înţelegerea decât în MONUMENTUL CREAŢIUNII şi aparţinând în exclusivitate voinţei lui Dumnezeu, ceea ce a emulat în zicerea “a CREDE pe DUMNEZEU pe CUVÂNT”. El a zis aşa, a făcut aşa, ne-a lăsat moştenire aşa. Ea este măsura de timp directă dintre Dumnezeu şi om, semnul apartenenţei omului de EL. Vrea cineva să analizeze acest lucru? Îi trebuie multă credinţă şi multă cuviinţă.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
