Search result: implinirea

  Ce vremuri!  Ce întâmplări!  Ce oameni!   Mircea Dragomir, pe care cei mai mulți îl cunoaștem, cel care a făcut închisoare pentru că a refuzat să lucreze în Sabat și să pună mâna pe armă de război, în timpul dictaturii comuniste din România, a adus la lumina limbii noastre în anul 2013 cartea „Scrisori […]

SPONSOR – SPONSORAT – SPONSORIZARE   Aşa se globalizează şi limbajul, iute de tot. Emiterea de cuvinte cu circulaţie internaţională fără echivalente în alte limbi sau cu echivalente incomplete, duce la acceptarea lor în toate limbile. În următorul dicţionar de Limbă Română, cuvântul SPONSOR va apare ca ceva normal, “asimilat” ca atare, nici măcar socotit […]

   “…. până se vor împlini VREMURILE neamurilor”, Luca 21, 24     “…. până va intra NUMĂRUL deplin al neamurilor”, Romani 11, 25     Există interpretarea că ISRAELUL TRUPESC nu mai apare în niciun rol profetic al evenimentelor de la sfârşitul istoriei lumii şi că rolul său a fost TRANSFERAT asupra ISRAELULUI SPIRITUAL. Cine este […]

     CRIZA FINALĂ       Interlocutorul nostru întreabă: O BINECUVÂNTARE? Un BLESTEM?     Cea mai mare BINECUVÂNTARE din cel mai mare BLESTEM, ca să folosim termenii interlocutorului, deşi nu sunt cei mai reprezentativi.    De la definiţia generală a CRIZEI care oricum descrie o situaţie negativă la un moment dat, cu urmări imprevizibile – […]

RESPECTÂND TOTUŞI “LUMEA COPIILOR” “Câte ceva” spunem noi, referindu-ne la fenomene, la întâmplări spre învăţătură. De “câte cineva” se ocupă administraţiile cărora le revine şi toată responsabilitatea şi pe care le respectăm şi în analize şi în decizii. Noi doar stăm de vorbă, sperăm spre bine, spre binele tuturor, chiar şi al celor care se […]

  „ÎNTOCMAI”   VLADIMIR PUTIN n-are loc în PROFEȚIE?   Profețiile Bibliei nu se împlinesc cu aproximație”, ci „întocmai” cum sunt scrise. Nu discutăm acum despre împlinirea unei anumite profeții, ci de modalități de împlinire a lor chiar și atunci când cursul marilor evenimente de pe lume ar părea să fie imposibil de împlinit așa […]

   LITERALUL şi SIMBOLUL în PROFEŢIE                                 II    Câţiva ani în urmă, un pastor de treabă şi zelos de propovăduire, mi-a propus planul unei evanghelizări într-o localitate în care se presupunea a fi necesară. Am primit cu bucurie participarea la această iniţiativă, dar când mi-a arătat conţinutul mesajului de transmis, colaborarea noastră a intrat […]

    „VUIRE” și „CONTRAPUNCT sau ALTFEL de VUIRE”.   Se fac aproape trei ani de când la micul nostru stat de vorbă de „câte ceva” era în prim plan VUIETUL proorocic al neamurilor de pe planetă, scripturistic, și tot cam pe acea vreme, vuietul mai particular al unei maturități octogenare ascunsă în adolescența spre […]

   CE VREMURI TRĂIM?!?     Semne de întrebare pentru conştientizare şi semne de mirare că vremurile lumii au trecut parcă aşa de repede şi iat-o pe ultima, pe care conform Bibliei atâţia oameni credincioşi voiau s-o vadă şi doar i-au urat de bine de departe. După înţelesul Scripturii, ei meritau s-o vadă pentru că o […]

   LITERALUL şi SIMBOLUL în PROFEŢIE                                     IV    Simbolul nu are o valoare în sine. Fără ceea ce reprezintă, el nu este mai mult decât o imagine nedefinită. Rupt de LITERAL el este un ritual nesemnificativ. Pe de altă parte, cu cât el reprezintă mai bine LITERALUL pe care îl exprimă temporar, cu atât […]

    Despre o publicație REALĂ sau IMAGINARĂ numită SEMNELE TIMPULUI   Titlul de revistă SEMNELE TIMPULUI aparține și ca idee și ca patent „Mișcării Advente” de peste un veac și jumătate în urmă.  Inițial s-a vrut să fie expuse și discutate în ea evenimentele profetice trecute, prezente și viitoare cât mai aproape de sensurile […]

   IUBIREA lui DUMNEZEU – IUBIRE NECONDIŢIONATĂ     IUBIREA OMULUI – IUBIRE CONDIŢIONATĂ?     Odată cu apariţia relativ recentă a expresiei “IUBIRE NECONDIŢIONATĂ”, lumea creştină s-a repezit asupra ei PRO şi CONTRA, după felul în care înţelege fiecare vorbele IUBIRE şi CONDIŢIE, sau după cum îi PLACE să înţeleagă.     DUMNEZEU este IUBIRE spune Sfânta […]

    SCRISORILE PIERDUTE pe drumul spre DAMASC sau Când Dumnezeu te trimite, când Dumnezeu nu te trimite Dacă aș avea acces la prestigioasa revistă internațională „SIGNS of the TIMES” sau chiar și doar la mai puțin prestigioasa ei variantă în românește „Semnele timpului”, aș intitula sau mai cuviincios, aș propune ca numărul ei următor […]

Biserica din Romania

1. “Urmeaza Biblia” – un proiect cu impact
2. “Urmeaza Biblia” plin de creativitate
3. Infiintarea Bisericii din Adancata, Suceava

Biserica Mondiala

4. Investitura istorica pastreaza traditia rugaciunii
5. Daca vrei sa pastoresti 24 de biserici … trebuie sa dormi in barca

__________________________________

Biserica din Romania

1. „Urmeaza Biblia” – un proiect cu impact
(AARC)

Zilele acestea, credinciosii adventisti dar si cei apartinand altor confesiuni religioase din tara noastra au avut ocazia sa inceapa sau sa reia un studiu biblic sistematic individual. Altii o studiau deja si aveau nevoie de Biblii … portabile si cu facilitati mai multe, asa ca au ales sa isi instaleze Cartea Sfanta pe telefonul mobil.

Punctul de plecare a fost initiativa mondiala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea de a lansa ca simbol al acestei campanii de motivare a studiului biblic, o Biblie inedita tradusa in 66 de limbi ca simbol al universalitatii mesajului lui Dumnezeu pentru toti oamenii. Ne-a bucurat faptul ca limba romana a fost aleasa si ea alaturi de celelalte 65 de limbi in care a fost tradusa. Dar si mai mult ne-a bucurat interesul manifestat de credinciosii adventisti si cei neadventisti fata de Biblie.

Mass media a fost receptiva la acest eveniment si a apreciat initiativa sustinand-o prin zeci de articole si emisiuni TV (vezi http://www.urmeaza-biblia.ro/aparitii-mass-media/ ). Organizatorii locali au adaptat prezentarea evenimentului, in functie de posibilitatile fiecarui oras prin care a trecut aceasta Biblie, dandu-i o nota specifica iar cei ce detineau Biblii valoroase sau interesante le-au predat fara rezerve ochilor „infometati” de aceste valori arareori iesite la lumina.

Site-ul campaniei a atras in doar cateva zile peste 1000 de vizite si a generat in mod direct cateva zeci de descarcari ale softului de instalare a Bibliei in limba romana si motivarea a numeroase persoane sa inceapa un studiu consecvent al Scripturilor. Urmeaza sa vedem cati…insa cert este ca aceasta campanie si-a atins scopul, acela de a trezi din nou interesul nostru al tuturor, adventisti sau cu alte convingeri religioase, de a citi Biblia, de a ne indragosti din nou de ea.

Tot in aceasta perioada sunt sau au fost organizate Sabate speciale dedicate studiului Scripturii care au fost bine primite de credinciosi. Speram ca prin aceste actiuni sa redevenim un „popor al cartii”, un popor ai carui cetateni sa cunoasca „acordurile divine”.

Relevanta este constatarea coordonatorului acestui eveniment, pastorul Viorel Dima: „Oamenii de astazi uita tot mai mult de ceea ce scrie in Biblie. Chiar si credinciosii adventisti incep sa uite din citatele pe care le stiau mai demult. Sper ca acest eveniment al trecerii acestei Biblii simbolice si a reconsacrarii comunicate de aceasta sa reaseze prioritatile tuturor”.

2. „Urmeaza Biblia” plin de creativitate
(AARC)

Zilele acestea, coordonatorii locali ai evenimentului „Urmeaza Biblia” s-au intrecut in a face mai accesibila Biblia pentru advenisti dar si pentru cei apartinand altor confesiuni religioase.

Institutul Teologic Adventist a ales varianta „continutului” alegand sa dea evenimentului o nota academica. Astfel, dupa o scurta introducere si prezentarea Bibliei multilingve, trei teologi adventisti, profesorul Traian Aldea specializat in arheologie biblica Florin Laiu, si Laurentiu Ionescu au sustinut prezentari cu privire la „minunile”, „destainuirile” si „farmecul” istoriei Bibliei iar in final, dupa momentul de consacrare publica, numerosi participanti au semnat un angajament personal de a studia Biblia in mod sistematic.

Daca in linii mari a urmat aceiasi directie, evenimentul din cadrul Liceului Adventist „Stefan Demetrescu” a venit cu o initiativa inedita, preluata apoi si de alte orase: un grup de 11 persoane – elevi si profesori au recitat in mai multe limbi (romana, engleza, spaniola, franceza, germana, italiana, latina, maghiara, rusa si rromani), textul de aur al Scripturii – Ioan 3,16 dar si cu o dramatizare a pildei Samariteanului milos excelent realizata.

La Biserica „Crinul”, organizatorii au ales sa imbogateasca programul cu interventii ale copiilor, tinerilor si adultilor prin poezii, imnuri crestine, experiente si recitarea de versete biblice din memorie.

La Arad si Timisoara impactul a fost marit prin mediatizarea foarte buna a proiectului in aceasta perioada de timp iar rezultatele s-au vazut imediat. Un alt condiment al evenimentului de la Arad a fost prezentarea unei Biblii scrise integral de mana pe parcursul a cativa ani.

La Piatra Neamt amenajarea incintei in care a a avut loc expozitia a fost facuta intr-un mod inedit printr-o prezentare a istoriei Bibliei in cadrul unor standuri expozitionale pornind de la prezentarea Gradinii Edenului, a celor Zece Porunci, a unor masnuscrise biblice si a Bibliei legate in lanturi din timpul Evului Mediu pana la istoria mai recenta a Comunismului.

Pentru buzoieni, poate cea mai mare insemnatate sentimental-culturala pe langa prezenta Bibliei Multilingve a prezentat-o un exemplar al „Bibliei de la Buzau”, una dintre editiile cele mai rar-intalnite ale Bibliei in limba romana.

Desi inca nu si-a terminat drumul in Romania, Biblia „calatoare” produce schimbari pe unde trece si provoaca la noi metode creative de impartasire a cuvintelor Scripturii.

3. Infiintarea Bisericii din Adancata, Suceava
(Sovea Daniel /AARC)

Acum cateva luni, cand s-a inaugurat locasul de cult din comuna Adancata judetul Suceava, biserica locala numara doar 3 membri.

In data de 24 ianuarie, cand s-a desfasurat ceremonia oficiala de infiintare a bisericii, celor trei membri li s-a mai adugat o grupa formata din 17 persoane din comunitatea Suceava.

Ceremonia infiintarii bisericii a fost oficiata de presedintele Conferintei Moldova pastorul Marius Munteanu impreuna cu pastorul local, Dragos Mateciuc.

Tintele pe care aceasta noua biserica si le-a propus sunt legate de intarirea legaturilor fratesti intre membrii ei, implinirea voii lui Dumnezeu si lucrarea misionara in localitate. Primul pas in implinirea lor este infiintarea unui cor de fluierase format din copii din Adancata si din biserica. Laudat sa fie Dumnezeu deoarece la repetitii se aduna un numar de 23 de copii din care o parte sunt din afara bisericii. Credem ca lucrarea cu copiii este in mod special binecuvantata de Dumnezeu si ca prin ea Lumina se poate raspandi in inimile oamenilor din aceasta localitate.

Biserica Mondiala

4. Investitura istorica pastreaza traditia rugaciunii
Elizabeth Lechleitner/ ANN

Oficialii Guvernului si cetatenii Statelor Unite care s-au adunat la Capitoliu pentru investitura presedintelui ales, Barack Obama, au urmat un ritual pastrat de mai bine de 200 de ani, avand drept baza rugaciunea inaugurala, spune Senatorul Statelor Unite, capelanul Barry C. Black.

Rugaciunea, in comparatie cu discursurile, nu este „o alta actiune in drama”, spune Black, adventist de ziua a saptea si fost capelan al Fortelor Navale U.S. Rugaciunile ar trebui sa fie mai degraba sincere. Black, care a cerut binecuvantarea pentru masa traditionala ce a urmat investiturii, a spus ca cei din Capitol Hill l-au auzit rugandu-se destul de des – deschidea fiecare sesiune a Senatului cu o rugaciune – ca sa fie sigur ca nu va spune nimic nefolositor.

Black spune ca unii ar putea considera ca rugaciunile din cadrul evenimentelor politice cum ar fi inaugurarile sunt doar formalitati sau traditii. Altii au mers atat de departe incat sa pretinda ca o rugaciune inaugurala este neconstitutionala si violeaza separarea Bisericii de Stat. Totusi, Black sustine ca nevoia tarii de rugaciune este mai importanta decat a fost vreodata. „Fondatorii nostri, in ciuda angajamentului lor pentru a separa Biserica si Statul, au recunoscut nevoia unei dimensiuni spirituale a guvernarii.”

Functia de capelan al Senatului continua o traditie stabilita in timpul primului Congres Continental din 1774. Astazi, atributiile capelanului includ acordarea de sprijin spiritual si consiliere senatorilor, familiilor si angajatilor lor, precum si deschiderea fiecarei sesiuni cu o rugaciune.

Recunoasterea conducerii lui Dumnezeu in ridicarea si caderea natiunilor se face inca in Camerele Congresului Statelor Unite, afirma Black. „Cred ca ceea ce Pavel spune in capitolul 4 din Filipeni – despre sfintii din casa Cezarului – ar putea fi spus despre multi dintre cei care isi desfasoara activitatea in cadrul Capitoliului”, a spus Black, adaugand ca 35 dintre cei 100 de senatori participa regulat la rugaciunea de dimineata si la studii biblice. Printre acestia se numara Obama si Vice-presedintele Joseph Biden, despre care Black spune ca sunt „persoane foarte spirituale”. Fostul presedinte al capelanilor Fortelor Navale spune ca a avut oportunitatea sa relationeze regulat cu Obama, pe care il considera prieten.

Black spune ca de-a lungul anilor in care a fost conducator spiritual al liderilor natiunii a observat imposibilitatea separarii „spiritualitatii unui individ de lucrul pe care acesta il face.”
„Am ocazia de a relationa cu unii dintre cei mai minunati oameni pe care ii cunosc si acestia sunt interesati de opiniile mele cu privire la dimensiuni etice ale temelor pe care ei le dezbat in Camera. Acest privilegiu, aceasta responsabilitate, este serioasa si foarte, foarte captivanta”, spune Black.

5. Daca vrei sa pastoresti 24 de biserici … trebuie sa dormi in barca
Ansel Oliver/ ANN

Pastorul Raimundo Viana a atipit langa motorul unei barci galagioase ce se grabeste pe un rau, capul leganandu-i-se pe vesta de salvare portocalie. Desi este duminica, in mod normal ziua ce urmeaza zilei de lucru a unui pastor adventist de ziua a saptea, el tocmai botezase cinci persoane si se indrepta spre o alta comunitate. Le viziteaza o data la doua luni.

„Sunt intotdeauna ocupat”, a spus el dupa ce s-a trezit, recunoscand ca nu petrece cat timp ar dori impreuna cu sotia si cei cinci copii. De obicei, Viana nu isi poate lua lunea libera, asa cum ii recomanda supervizorii. El pastoreste 24 de biserici formate din 1.160 de membri din districtul Lençois Maranhense din Nordul statului Maranhão.

Pentru Viana si alti pastori din Brazilia asemenea lui calatoritul permanent este singurul mod in care pot pastori o turma impastiata. Este ceva obisnuit ca in regiunile rurale pastorii sa supravegheze 12 sau mai multe biserici, unii chiar 40. Modelul este prezent in toata America Latina, Africa si Asia de Sud-Est.

In Nordul Braziliei, unde aproximativ 45.000 de persoane s-au alaturat in ultimul an Bisericii, liderii spun ca fac ceea ce pot pentru a se adapta cresterii rapide.

Anul viitor in Belém, langa izvorul raului Amazon, isi va deschide portile un nou colegiu adventist pentru ajuta la satisfacerea nevoii de pastori din regiune prin instruire si cursuri de teologie.

De asemenea, Uniunea de Misiuni Brazilia de Nord se va diviza, cu o a doua administratie in orasul Nord-Vestic Manaus, la cateva sute de kilometri in amontele Amazonului.

„Vedem acolo multe oportunitati si vrem sa fim mai bine pregatiti pentru a raspunde nevoilor membrilor nostri” a spus Presedintele Diviziunii Sud-Americane Erton Kohler in luna octombrie, cu privire la crearea unei noi uniuni de misiuni.

Pastorul Viana, in varsta de 51 de ani fost jucator profesionist de fotbal, este tuns scurt si poarta ochelari de soare, pantaloni negri si o camasa alba cu sigla departamentului „Viata de Familie”. Comunitatile sale au intre 11 si peste 100 de membri.

Dupa o calatorie de 45 de minute in susul raului Preguiça (raul lenes) barca a fost trasa langa un banc de nisip, la cateva sute de metri de o cladire verde de lemn de 23 mp. Acesta este locul de inchinare al unei familii de pescari care locuiesc in apropiere de Alazão, in fata unei dune de nisip de pe malul raului.

Anul trecut Viana a fost oaspetele de onoare al ceremoniei de inaugurare a noii cladiri. O data la cativa ani cladirea este mutata pentru a nu fi acoperita de nisipul adus de vant.

Adolescentii de aici isi ajuta familiile la pescuit si merg la scoala dupa-amiaza, la o distanta de o jumatate de ora.

Viana a dirijat melodia unui cantec intonat de cei prezenti, dupa care a prezentat un devotional vorbind destul de tare cat sa acopere vantul ce sufla prin peretii de scanduri. Dupa ce a vizitat membrii bisericii si a primit in dar o nuca de cocos proaspata s-a intors la barca, grabindu-se spre casa. Statuse aproximativ o ora.

In Uniunea Brazilia de Nord slujesc in prezent 320 de pastori pentru 444.000 de membri, fiind un pastor la 1.390 de membri.

Alte Diviziuni au studiat efectul negativ pe care un asemenea volum de munca il are asupra pastorului si a bisericii.

Un comunicat al Bisericii de anul trecut a afirmat ca o asemenea crestere ar putea depasi abilitatea Bisericii de a pregati suficienti pastori.

In iulie 2010, Colegiul Adventit Amazon din orasul Belém va accepta primua promotie de studenti la teologie.

Dupa deschidere, colegiul va introduce in fiecare an in programa o noua specializare cum ar fi educatie si tehnologia informatiei pentru a ajuta la sustinerea spitalelor, scolilor si institutiilor din regiune ale Bisericii.

Care credeti că este evenimentul, care aduce cea mai mare bucurie Tatălui nostru? Ce credeţi că poate produce bucurie întregului univers? Când tresaltă cerul în imnuri de laudă şi slavă ? Da, aşa este, aveţi dreptate. Când un fiu rătăcitor se întoarce acasă, la Tatăl său. Sfărşitul săptămânii trecute a fost unul deosebit, tocmai prin […]

Miercuri, 19 Aprilie 2017, în Campusul Institutului Teologic Adventist din Cernica, Județul Ilfov a avut loc Adunarea Generală a membrilor Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România, în vederea evaluării activității organizației pentru anul precedent, a aprobării bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil la 31 Decembrie 2016. În cadrul […]

baruc.ro – Departe de moarte

16 septembrie 2012
38

„Caci omul nu-si cunoaste nici macar ceasul, intocmai ca pestii prinsi in mreaja nimicitoare si ca pasarile prinse in lat; ca si ei sunt prinsi si fiii oamenilor in vremea nenorocirii, cand vine fara veste nenorocirea peste ei.” (Ecles. 9.12) „Caci pentru orice lucru este o vreme si o judecata, si nenorocirea paste pe om. […]

Prin  prezenta, venim cu rugămintea de a ne sprijini, în derularea Proiectului „Şanse egale pentru fiecare”, destinat  tinerilor proveniţi din Centrele de Plasament (casele de copii),  puteti s-a ne sprijiniti prin media,  pentru  construirea a  primului  modul din cele 3 care se vor face pentru inceput in romania pentru tinerii orfani, care au nevoie de […]

De curand, în Noiembrie 2012, Editura Minerva a lansat un volumul intitutlat „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediţie Bilingvă (Română & Engleză)”. Volumul este editat şi tradus de Daniel Ioniţa – plecat din România în Noua Zeelanda in 1980, acum stabilit în Sydney – Australia, şi avându-i ca asistenţi tehnici pe profesorii Eva Foster şi Daniel Reynaud, ultimul fiind Decanul Facultaţii de Artă şi Teologie de la Avondale College of Tertiary Education în Australia. La lansări (cinci la număr, în Bucureşti, Braşov, Cluj) au participat, printre alţii, actorii Ion Caramitru, Clara şi Bogdan Vodă, compozitorii şi intepreţii Nicu Alifantis, Andrei Păunescu, Cătălin Condurache, Adrian Ivaniţchi, editorul şef de la Minerva, Ana Munteanu, critical şi istoricul literal Alex Ştefănescu, care semnează de fapt şi prefaţa volumului – precum şi o seamă de scriitori precum Adrian Munteanu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Eugen Axinte, Nora Iuga, Mihaela Malea Stroe, Daniel Drăgan, A.I.Brumaru, Daniel Vorona, Marga Labiş, Adrian Popescu, Horia Badescu, Ion Pop ş.a. (Revista Flacara)

Apocalipsa de dincolo de…Apocalipsa Autor Lori Balogh www.loribalogh.ro Exista oare vreun suflet omenesc care sa ramana complet insensibil la auzul vestilor din ce in ce mai inspaimantatoare care circula in mass-media ?    Greu de crezut… Totusi, permiteti-mi sa va intreb: Va temeti de sfarsitul lumii ? Credeti ca el ar putea avea loc chiar in […]