Despre o publicație REALĂ sau IMAGINARĂ numită SEMNELE TIMPULUI
Titlul de revistă SEMNELE TIMPULUI aparține și ca idee și ca patent „Mișcării Advente” de peste un veac și jumătate în urmă. Inițial s-a vrut să fie expuse și discutate în ea evenimentele profetice trecute, prezente și viitoare cât mai aproape de sensurile biblice. Cât de mult s-a păstrat, s-a îmbunătățit sau s-a deteriorat acest primariat nu este treaba mea să recenzez, dar câte ceva mi se pare oportun să spun la rugămintea unui grup de frați adventiști pe care întâmplător i-am găsit în jurul publicației SEMNELE TIMPULUI Nr. 12 (2011) volumul 22 nr. 165, și care m-au rugat insistent să fac acest lucru. Titlul apariției era „50 de MOMENTE CRUCIALE prin care creștinismul a schimbat istoria lumii”. Pentru că le-am promis acest lucru a trebuit să citesc întreaga lucrare, recunoscând că unele articole mai cu atenție, altele mai în fugă.
La începutul „seriei noi” cum este numită revista începută după 1990, când se concepea ce să conțină și cum să arate ea în Limba Română, am fost solicitat să-mi spun părerea. Mi-am spus-o. Ea a fost diferită de cea a interlocutorilor mei oficiali în sistem și țin minte că a rămas doar ca o „diferență” de opinii, fără nici o supărare care să afecteze relațiile frățești. Nu a fost însă o discuție superficială, de complezență, ci una profundă. În câteva zile, care mi s-au pus atunci la dispoziție, am făcut o machetă de revistă, ca și cum ar fi fost un număr al ei, pornind de la titlu asupra căreia eram de acord, „SEMNEELE timpului”, editorial, subiecte de tratat, chiar și grafică și închipuire de copertă, etc. Am predat propunerea, dar am simțit că era considerată prea clasică, prea tiparică, și cum se și cuvenea, nici o insistență mai departe. Au trecut de atunci anii cu grămada și până la întâmplarea de zilele trecute de care v-am amintit, doar din când în când și din mers, mi-a scânteiat poate câte ceva despre SEMNELE TIMPULUI.
Așa dar, acum când scriu aceste rânduri am în fața mea publicația revistei SEMNELE TIMPULUI, sub formă de almanah, sub titlul „50 de momente cruciale…”. Dacă „SEMNELE TIMPULUI” nu sunt legate de PROFEȚII, cum se cuvine, nu reprezintă decât o culegere de date istorice și atât. Articolele sunt bine selectate, frumos intitulate, inteligent subliniate ca evenimente, dar fără dinamica, fără puterea profetică, sunt un șirag de perle căruia îi lipsește veșnicitatea. „Încă 50 de momente cruciale din istoria creștinismului”, sunt anunțate la sfârșitul publicației. Ele pot avea titluri foarte inteligent găsite, scoase din noianul de momente al istoriei cu multă dibăcie și talent, un fel de „corolă de lumini” căreia îi lipsește focul iubirii divine și rotocolul veșniciei post mântuitoare. Cuvântul „profetic” legat intrinsec de titlul publicației este uitat sau evitat de cei 25 de redactori ai celor 50 de articole. Doar Florin Lăiu îl amintește în treacăt în articolul său „1844 cheile mileniului parusia”, citez: „Împlinirea istorică a profețiilor l-a fascinat” ( e vorba de William Miller). De fapt autorul nu face un comentariu 1844 – 2300 ani profetici cum ar cere titlul „SEMNELE Timpului”, ci face un pic de bibliografie Miller, pe care îl numește când „chiabur” (vezi Dan Diaconescu), când deist, când mason. Scriitura este foarte bine făcută. William Miller , conform autorului, „a luat poziție deshisă împotriva deismului, răspunzând provocărilor din partea prietenilor săi deiști”, pe când – altfel de scriitură interesantă-, „În același an, 1831, s-a retras din masonerie”. Urmează comentariul (comentariu interesant): „Totuși este demn de menționat, că Miller nu va demoniza și nu va deprecia niciodată Frăția Masonică”. Articolul nu se încheie cu trimiterea „momentului Miller” la profeție, ci cu „o adevărată celebrare a unității în diversitate”. În privința acestei expresii bombastice părerea mea este că ea contraface în manieră temporară discursul adevărat DIVERSITATE în UNITATE, caracteristică a existenței sub un infinit de forme în divinitate. Ca să mă refer iarăși și tot la FLorin Lăiu față de care am „nerușinarea” să-mi permit ceea ce n-o pot face cu ceilalți 24 redactori ai publicației, nici articolul „1798 Sfârșitul puterii seculare a papilor” nu face referire la profeție, măcar puțină din cât de multă face Biserica Adventă oficială, Apocalipsa 13, 3.
Din punct de vedere secular, publicația despre care frații mi-au spus să scriu câte ceva, este în parametrii optimi, dar nu sub titlul SEMNELE TIMPULUI. Cel mai bun articol este introducerea făcută de Norel Iacob sub frumosul titlu „Plăcuta povară a istoriei”. El are dreptate cu istoria reală – istoria adevărată, la urma urmei istoria-istorie, etc., istorie scrisă pe pământ care de s-ar putea fi imaginată față în față cu cea scrisă în cer.
Extrapolând gândirea lui Norel la SEMNELE TIMPULUI profetic, comentariile pot fi diferite până la contradictorii, dar titlul acesta implică, obligă a le face. Nu este o referire la înscrierea în paginile unei publicații a evenimentelor importante într-un chip măiestrit, ci a „răbufnirii” adevărului profetic în evenimentele importante ca împlinire.
Din lectura acestei publicații – cer iertare că greșesc poate neavând imaginea generală a celorlalte numere de revistă apărute -, înțeleg că poate aparține oricărei asociații religioase sau și seculare. Aici e mirarea mea, pentru că pe coperta interioară este menționat „credem în punctul nostru de vedere”. La câțiva centimetri mai sus deasupra acestei declarații este într-adevăr un punct alb pe fondul roșu cărămiziu al copertei, iar cuvântul „punctul” din declarație este și el alb și scris mai pronunțat. Cititorul caută acest punct de vedere anunțat. Așa e cititorul. Nu-l găsește. Înșiruirea de știri, oricât ar fi de bine făcută, nu e un punct de vedere.
Iertare totuși de mirare. Cum se poate ca o publicație cu titlul „SEMNELE TIMPULUI, 50 de momente cruciale prin care creștinismul a schimbat istoria lumii” să se încheie cu publicitate pentru „fulgi de cereale”. Valoarea ultimei coperți este totdeauna foarte apropiată de prima, sau cel puțin așa s-ar cuveni la orice publicație. Deschid publicația în discuție și o pun cu fața în jos, și copertele fiind cu fața în sus, ar fi natural să aibă mesaje complementare. Nu se poate forța nici măcar extrapolarea că dieta ultimelor zile ale istoriei lumii ar putea fi un semn al timpului. Cititorul simte că e publicitate și se întreabă ce legătură ar putea avea cu ceea ce conține publicația din titlul atât de serios.
Propunerea mea și simplă și demodată și oricum ar mai putea fi numită, este tot cea de acum peste 20 de ani în urmă.
O publicație sub tiltul SEMNELE TIMPULUI să prezinte evenimente mari din istoria lumii, cea trecută, cea prezentă și cea viitoare, în raport de profețiile biblice. Pot fi și greșeli. Nu-i nimic. Recunoașterea lor când se dovedesc, nu face decât să crească autenticitatea comentariilor.
Trăim evenimente extraordinare despre care nu se spune nimic sau se spune prea puțin. Personal am toată confidența capabilității și inspirației servilor credincioși lui Dumnezeu și publicația comentată este o dovadă că se poate. Cum ar arăta un număr festiv (să-i zicem) al revistei SEMNELE TIMPULUI pe tema „Revoluția arabă în profeție”, făcută de aceiași, să zicem iar, 25 de redactori? S-ar greși? Poate. Oricum, spre învățătură și pe drumul profetic al revenirii Mântuitorului, așa cum zice Norel Iacob, crucificarea Domnului a fost momentul suprem care a schimbat juridic istoria lumii două mii de ani în urmă și care o va schimba și real, foarte curând.
„Gândește mai deparate”, este îndemnul revistei despre care am pomenit câte ceva și la greșeli îmi cer iertare. Mă alătur celor ce duc povara ei și spun și eu „gândește mai departe”, căci minunea minunilor, ÎMPĂRĂȚIA, este foarte aproape.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
