Miercuri, 19 Aprilie 2017, în Campusul Institutului Teologic Adventist din Cernica, Județul Ilfov a avut loc Adunarea Generală a membrilor Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România, în vederea evaluării activității organizației pentru anul precedent, a aprobării bugetului de venituri și cheltuieli și a bilanțului contabil la 31 Decembrie 2016.
În cadrul întâlnirii, s-au validat deciziile Consiliului Director, bilanțul contabil 2016 și proiectele ADRA România. În urma analizei, ADRA România și-a îndeplinit obiectivele propuse pentru anul 2016, implementând cu succes, pe parcursul anului, 17 proiecte, dintre care trei în afara țării: două în Africa și unul în Grecia.
Aria de implementare a proiectelor a avut în vedere ”Declarația de Acțiune” a organizației: ”ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei aflați în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale, respectiv dezvoltare economică, educație de bază și sănătate primară, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale și asistarea categoriilor sociale defavorizate.”
Pe parcursul zilei, a fost evidențiat sprijinul venit din partea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România prin organizarea în rândul membrilor bisericii a două colecte speciale la nivel național în vederea solidarității cu cei ce trec prin situații excepționale de viață: refugiații și sinistrații. Astfel, s-a realizat o colectă pe data de 18 Iunie 2016 pentru criza refugiaților din Europa și o altă colectă pe data de 29 Octombrie 2016 ca urmare a inundațiilor din județul Galați. Strategia ADRA România prin proiectele ”Speranță pentru imigranți” și ”Speranța mai presus de ape” este ca sumele strânse, cu ocazia acestor colecte naționale în bisericile adventiste, să fie destinate susținerii semenilor noștri, în completarea eforturilor autorităților statului pentru acoperirea nevoilor de bază.
”Analizând activitatea ADRA din anul trecut, nu putem să spunem decât că slujirea celor în nevoie s-a dezvoltat fiind binecuvântată prin resurse umane, materiale și financiare. Implicarea în atât de multe acțiuni sociale reprezintă o recunoaștere a faptului că locul nostru trebuie să fie alături de cei sărmani. ADRA face o lucrare foarte bună: este în mijlocul oamenilor, descoperă nevoile lor și îi ajută în împlinirea acestora. Acțiunile ADRA, atât de necesare în contextual social actual, trebuie continuate și dezvoltate. Nu pot decât să-i felicit pe toți cei ce se alătură acestor inițiative și care doresc să susțină personal această lucrare de slujire a semenilor” a declarat Aurel Neațu, Prim Vice-Președinte ADRA România.
În cadrul Adunării Generale a Asociației ADRA România, s-a aprobat bilanțul contabil la 31 Decembrie 2016, constatându-se creșteri ale sumelor totale din venituri și cheltuieli, comparativ cu Bugetul 2016, respectiv la clasa ”Venituri”, s-au înregistrat creșteri de 183,54% față de buget (de la 1.155.500,00 lei în buget la 2.120.915,15 lei realizat). Creșterea veniturilor se justifică ca urmare a accesării fondurilor și a donațiilor primite, lucrul acesta fiind în corelație cu creșterea cheltuielilor cu 160,49% față de buget (de la 1.155.064,00 lei în buget la 1.853.801,60 lei realizat). Creșterea acestor cheltuieli este în corelație cu creșterea veniturilor, în felul acesta, crescând și numărul beneficiarilor. Totodată, s-a constatat faptul că nu s-a înregistrat nicio încălcare a legilor locale care să fie identificată împotriva organizației pentru anul 2016.
”Ne bucurăm de faptul că în anul 2016 am putut depăși numărul de 10.000 de beneficiari ADRA. Știm că lucrul acesta nu ar fi putut fi posibil fără sprijinul sponsorilor, al partenerilor și al voluntarilor. Aducem mulțumirea noastră pentru frumoasa colaborare din anul trecut, pentru țintele pe care le-am atins împreună şi pentru bucuria izvorâtă din ajutorul oferit oamenilor pentru care lucrăm. Împreună am sprijinit familii numeroase, am susținut educația, am oferit reabilitare, am șters lacrimi, am construit poduri, am clădit un viitor mai bun, am reclădit speranța și am acordat primul ajutor. Împreună am putut face lucruri frumoase pentru semenii noștri” a declarat Robert Georgescu, Director ADRA România.
De peste 26 de ani, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populaţie. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane.
ADRA România