RESPECTÂND TOTUŞI “LUMEA COPIILOR”
“Câte ceva” spunem noi, referindu-ne la fenomene, la întâmplări spre învăţătură. De “câte cineva” se ocupă administraţiile cărora le revine şi toată responsabilitatea şi pe care le respectăm şi în analize şi în decizii. Noi doar stăm de vorbă, sperăm spre bine, spre binele tuturor, chiar şi al celor care se regăsesc pe ei înşişi în despre ceea ce stăm de vorbă.
Este adevărat că lumea a “evoluat” în ultimul secol, s-a schimbat mult în ultimele decenii, impresionant până la mirare în ultimii ani. Schimbarea a avut loc în special în domeniul tehnic. Unii spun că este vorba de împlinirea profeţiei “cunoştinţa va creşte…”, alţii spun că profeţia se referă la cunoştinţa mântuirii. Discursul rămâne deschis.
Am dori ca lumea copiilor să se adapteze asaltului tehnologic fără sacrificarea copilăriei. În acest domeniu, o întâmplare m-a surprins deunăzi şi nu pot să nu v-o împărtăşesc. La ceea ce numim – nu ştiu cât de frumos – “povestirea pentru copii” – care se ţine în Sabat dimineaţa înainte de predica oficială, instructorul – nici un fel de importanţă cine, copii la vârste între trei şi şapte ani, şi desigur publicul prezent, ca în orice adunare obişnuită. Nici vorbă de a pune sub semnul întrebării credincioşia instructorului care s-a întâmplat să fie în vizită, deci adhoc, dimpotrivă, un om foarte apreciat spiritual. Copiii crescuţi frumos şi în familiiile lor şi în adunare, iar publicul ca noi. Subiectul a fost despre “tehnologia modernă şi avantajele folosirii ei în lucrare”. Direcţia era către emfatizarera aspectelor ei pozitive şi mai puţin despre incriminarea celor negative, ceea ce a făcut ca neutralitatea realităţii să fie descumpănită.
Instructorul comunică prin vorbire, copiii prin tăcere semnalizând răspunsul cu ridicarea mâinii:
– Aveţi computere acasă?
.. Mâinile se ridică
– Cine nu are?
.. Toţi au
– Folosiţi computerul? La ce folosiţi computerul?
.. Homework, răspuns salvator din partea instructorului
– Cine se joacă pe computer?
.. Ridicare de mâini pe tăcutele
– Computerele sunt cele mai interesante maşini din lume, zice instructorul.
Când entuziasmul comunicării urma să atingă nivelul maxim, copiii sunt întrebaţi:
– Credeţi voi că-n cer vor fi computere?
.. În virtutea inerţiei ridicării mâinii, unul dintre copii face un gest de ridicare a mâinii, se opreşte apoi văzând că ceilalţi se abţin să răspundă.
_ Cine crede că nu?
… Toate mâinile sus.
Un moment istoric. Mi-era teamă că instructorul îi întreabă de ce sunt de părere că nu vor fi computere în cer şi copiii vor tăcea din nou. Mi-era deasemenea teamă că vreun copil va îndrăzni să-l întrebe pe instructor dacă el crede că vor fi computere în cer sau nu şi în loc de tăcere, ca tăcerea copiilor, el se va aprinde să argumenteze de ce “da” sau de ce ”nu”. Temerile mele nu s-au adeverit. De obicei instructorii ştiu să rezolve astfel de situaţii şi a urmat povestirea în sine de cum sunt gata a fi salvate de el, câteva suflete, prin computer.
O ultimă întrebare ca un ecou la cele de început:
– Voi ştiţi ce e ăla skype?
..Răspunsul tăcut prin ridicare de mână a intrat în concluzie – “tehnologia modernă poate fi folosită pentru bine. Mulţi o folosesc pentru rău. Sperăm că nu va fi cazul vostru”.
Am fost puţin descumpănit de folosirea cuvântului “tehnologie” prea frecvent în povestire şi mai ales de felul în care copiii s-au poziţionat în acest dialog descumpănit în mod diferit. Copiii n-au argumente sau le au prea ascunse în ei înşişi pentru a le scoate la comunicare. Uneori TĂCEREA este propriul lor argument. Şi dacă se forţează RUPEREA TĂCERII nu ni se opun, ci de obicei plâng sfinţind cu lacrimi ceea ce simt în ei înşişi, singurul mod de manifestare că aşa este bine.
Mă gândesc ce răspuns s-ar da la întrebarea “credeţi voi că în cer vor fi computere” dacă ar fi pusă unui public adult la un seminar pe tema “tehnologia modernă şi avantajele ei spirituale”, (observaţi că dezavantajele nu le-am inclus). Nu ştiu. Probabil că ar fi fost babilonie cât toate zilele. Ca pe internet.
Este vorba de “precum în cer aşa şi pe pământ” şi nu e vorba despre “precum pe pământ aşa şi în cer” şi nici măcar de “mai bine în cer decât pe pământ”. O deşertăciune desigur să mă gândesc la Apostolul Pavel când a fost răpit în al treilea cer că ar fi văzut acolo vreo tehnologie nemaipomenită despre care a fost oprit să ne vorbească. O deşertăciune şi mai mare să-mi imaginez că dacă Domnul ar fi venit zece ani în urmă, cei răscumpăraţi ar fi găsit în Împărăţie you tube sau facebook, neavute pe timpul lor pe pământ sau că ar fi fost vreo minunare despre tehnologia avansată de pe acolo. Până una alta, TĂCEREA copiilor despre care am spus doar câte ceva, este pe cât de mirare pe atât de înţelepţire pentru noi.
Şi mă mai gândesc eu, că oricât ar fi de avansată şi oricât se va mai avansa tehnologia, “copilăria” lumii copiilor trebuie respectată. Un exemplu? Da, “povestirea pentru copii” să fie ceva de felul celui mai frumos cântec scris vreodată pentru copii şi de felul căruia mi-e greu să cred că în tehnologia modernă se va mai scrie vreodată, “SUS PE-O CREANGĂ DE POM”.
Benone Burtescu
