52
Views

 

Ce vremuri!  Ce întâmplări!  Ce oameni!

 

Mircea Dragomir, pe care cei mai mulți îl cunoaștem, cel care a făcut închisoare pentru că a refuzat să lucreze în Sabat și să pună mâna pe armă de război, în timpul dictaturii comuniste din România, a adus la lumina limbii noastre în anul 2013 cartea „Scrisori incredibile despre Jan Hus”, în original de Fra Poggius.  Ea a apăurt la editura „Alege Viața Publishing”, București, în traducerea Liliana Radu.  Este una din cărțile care nu au nevoie de nici o recomandare.  Se recomandă prin sine însăși.  Un moment din ea face obiectul acestui modest „câte ceva”, moment din viața martirului, negăsit descris în altă carte.

Momentul de la Constance și urmările lui.  „Doi dintre însoțitorii lui Hus au plecat spre Boemia să-l înștiințeze pe regele Wenceslaus de necazul care i s-a întâmplat compatriotului lor la Constance”.  Din lipsă de spațiu, amintim doar „pantofii îi putreziseră în închisoare, iar pelerina și cămașa i se topiseră”.  Mulți din audiență au trecut într-un fel sau altul de partea reformatorului.  Reproducem aici, din cartea amintită, un pasaj de neuitat.  După audiență, dezbaterea între reprezentanții papali și Hus, s-a petrecut următoarea scenă (pg. 38-42)

„Bătrânul șambelan Erlo l-a urmat întristat…

             -Prietene, i-a spus Erlo lui Hus, când erau singuri, vezi, sunt bătrân și zilele îmi sunt numărate, deja am optzeci și unu de ani.  Așa că ascultă-mă și păstrează în inimă ce am să-ți spun în această singură oră.  La fel cum ți-am vorbit cu convingere înainte, tot așa îți zic acum că dușmanii ți-au jurat moartea, fie prin otrăvire, fie prin foc dacă vei fi găsit vinovat.  În cel mai bun caz ai putea fi eliberat de împărat care trebuie să sosească mâine aici.  Din acest motiv, doresc să-ți arăt muntele de unde ar putea să-ți vină ajutorul.  În noaptea aceasta, când ceasul va bătea ora unu, să fii treaz și să te pregătești de evadare.  Sub patul tău vei găsi hainele unui soldat austriac, îmbracă-le și pune-ți pe umăr traista de piele în care este o scrisoare, ca și cum Viena este destinația acesteia.  Pe șoseaua străjuită de copaci de lângă zidul cetății, către care eu te voi conduce în siguranță, vei găsi un catâr iute, ce aparține episcopului Wollra de Praga, susținător al tău.  Cu catârul acesta vei merge la trap cu Emizka, nobilul moravian pe care îl cunoști, un luptător curajos.  El cară aur în cantități considerabile.  Te vei simți în siguranță cu el până veți ajunge la regele tău, care le-a scris părinților bisericești.  Fii atent și fără teamă!

             – Ce se va întâmpla cu tine, bătrâne Erlo, dacă vei fi acuzat că m-ai ajutat să scap? a întrebat Hus prudent.

             – Lasă-mă pe mine să-mi port de grijă.  Ar fi bine dacă ar compensa și m-ar ucide pe mine în locul tău, oricum nu mai folosesc nimănui și sunt aproape o povară pentru mine însumi, iar de-acuma, în orice caz, trebuie să mă gândesc să plătesc un gropar, cât de curând.  Dar tu nici nu ai împlinit sau, abia dacă ai patruzeci de ani și încă poți să slujești omenirii pentru scopuri înalte.  Acum mergi și culcă-te, ca să prinzi putere pentru această acțiune.

              Astfel, șambelanul Erlo i-a spus lui Hus cum trebuie să acționeze, după cum îi spusesem și eu, în secret, sub jurământ cu făgăduința discreției, ceea ce aștept și de la tine, dragă Nikolai.

             Mai departe iată ce s-a întâmplat:  la ora stabilită din noapte, Erlo a intrat în celula prizonierului și l-a încurajat să evadeze, pentru că totul fusese pregătit așa cum stabiliseră.

             Dar Hus a ripostat: 

             -„Departe de mine să pun în pericol, prin plecarea mea, perii tăi albi, cinstite Erlo!  Iată, voi merge pe cărarea pe care mi-a arătat-o mâna lui Dumnezeu.  Voi socoti ca pe un mare păcat dacă plec asemenea unui  hoț, în noapte, oferind dușmanilor mei triumful cu prețul dezonoarei mele.  Nu, nu pot îngădui să mi se întâmple asta!  Ce-mi pot face oamenii, dacă mă protejează brațul lui Dumnezeu?  Și dacă nu mă protejează, răzbunarea dușmanilor mă va căuta, chiar dacă aș zbura până în cel mai îndepărtat colț al oceanului.  Prin hirotonisire am fost legat de un jurământ solemn – să vorbesc adevărul fără să mă preocupe persoana mea.  Nimeni nu mă va împiedica să îndeplinesc această datorie, nici nu voi fugi în mod laș, devenind un trădător al concepțiilor pe care le susțin.  Așa să-mi ajute Dumnezeu!  La ce este bun un soldat, dacă fuge atunci când adversarul se aproprie?  Și ce răsplată merită străjerul, dacă doarme împreună cu ceilalți?

             – Oh, oh!  trezește-te!  Evadează!  Fugi, cât mai ai timp, cât ușa mai este deschisă și prietenii te așteaptă!  Fuga ta nu poate fi numită lașitate doar pentru că judecătorii au păcătuit împotriva ta prin folosirea puterii, în mod dezonorant, negându-ți dreptatea și încălcând dreptul la apărare!  Vino, vino!  Fugi, evadează, înainte să cânte cocoșul!  – l-a îndemnat bătrânul șambelan.

             – Nu mă pot supune îndemnului tău, zelului și rugăminții tale față de mine.  După cum piatra din capul unghiului nu a fost așezată în colțul casei să slujească de ornament, ci să dea stabilitate, tot așa și eu renunț, în mod hotărât, să accept o asemenea propunere.  Nu e nimic care să iubească Domnul la poporul Său mai mult decât ca ei să își ajute frații.

             – Ești un om mort, nu mai ai prea mult timp!  Ridică-te, ridică-te!  Sus, sus!  Încordează-ți puterile și urmează-mă!  Mai avem doar câteva momente.  Totul va rămâne în urmă și nimeni nu va mai descâlci plasa țesută pentru tine.  Vino, vino!  De ce eziți?  Nu auzi că străjerul anunță ceasul două și jumătate?  Nu vezi că torța aproape s-a stins?  Vino, te implor cu lacrimi fierbinți, de dragul lui Isus Hristos!  Să fugim împreună din temința în care te-au aruncat cei răi!  plângea și implora bătrânul, agățându-se de Hus și încercând pe cât putea să-l târâie afară.

             Acceptând în cele din urmă, Hus a mers cu eliberatorul său până s-a îndepărtat destul de mult de închisoare, apoi s-a oprit.  A privit pentru o vreme cerul, întrebând:  ‘Atotștiutorule, nu este un păcat împotriva Duhului Sfânt să părăsesc cărarea pe care Tu m-ai călăuzit’?  Simțind că trebuie să se întoarcă, i-a întins mâna lui Erlo, spunându-i printre suspine:  ‘Părinte devotat, nu pot fugi!  Lasă-mă să-ți mulțumesc din suflet pentru lucrarea plină de dragoste și roagă-te pentru mine, chiar dacă merg spre moarte.  Transmite prietenilor mei mulțumiri sincere pentru propunerea lor și roagă-i să nu mă condamne pentru nesupunere.  Mă voi încrede în Dumnezeu și îmi voi aștepta ceasul!’  Apoi Hus s-a întors, încrezător din libertate în temința îngustă’.

             Șambelanul și-a anunțat prietenul care-l aștepta, de eșecul său.  Crezând că fusese mințit sau trădat, furios pe bătrân, acesta l-a înjunghiat cu pumnalul, doborându-l„.

Nu după mult timp, Hus a fost ars pe rug.

Ce vremuri!  Ce întâmplări!  Ce oameni!

Mi-am revenit cu greu din lectură.  Am intrat pe canalul de televiziune profetic „Întreita solie îngerească”.  Un prieten al nostru comun de „câte ceva”, își prezenta acum, la șapte sute de ani distanță de Hus, predica zilei.  Subiectul era cu succesul său la auditoriu, întâmplat nu de mult, pe cuvântul „love”.  Unul dintre ascultători, un bărbat – soț, la vârsta a treia, a descoperit abia cu acea ocazie cuvântul „love” de care zice el că nu mai auzise sau auzise doar în forma lui scripturistică legat de Dumnezeu și de aproapele.  Acum, avea asupra lui o „nouă viziune” a termenului.  Evanghelistul a făcut un scenariu pe această temă, un film de scurt metraj de felul „muzical”, adică dialogul între soț și soție era cântat ca la operă sau operetă, desigur nu atât de profesional.  Soțul se ducea după soție prin casă, oriunde s-ar fi aflat, la bucătărie, la rufe, la gunoi și o întreba cântând dacă îl „love”, iar soția speriată, neștiind ce s-a întâmplat cu soțul ei, desigur ceva greșit, se ascundea de el pe unde putea.  Este clar că soțul abia la această vârstă, și în urma celebrei evanghelizări a început să simtă ce este „love” și că nu ținea de faptul că soția pregătise totul ca la Biblie pentru Sabat, ci de adierea azurică sau preapământeană ce-i mângâia simțirile.  Credincioșia ei față de el, sacrificiile ei pentru familie, copii și împlinirea voiei Domnului, erau considerate de el altceva și nu „love-ul” pe care-l descoperise.  Mi-am amintit de Maria din satul meu, care de la vârsta de 24 de ani când soțul ei Ion a plecat pe front, l-a așteptat să vină până ce ea a făcut 80 de ani și a murit cu dorul de el.  Ultima veste pe care o auzise si despre care povestea zilnic, era că Ion a fost văzut în marea încleștare armată de la Cotul Donului.  Dar cine s-a mai întros acasă de la Cotul Donului.  Mai nimeni.  Nici Ion.  Mi-am amintit apoi de Luther care a fost răpit din drum fără să se poată opune și dus de bravii călăreți la castelul Wartburg.  Nici călăreții boemi nu erau mai puțin bravi de a-l scăpa pe Hus, dar istoria e istorie, Domnul știe de ce așa.  Mi-am amintit apoi de Wycliffe care spunea:  „Cu cine credeți voi că vă luptați?  Cu un bătrân pe marginea mormântului?  Nu!  Cu Adevărul – Adevărul care este mai puternic decât voi și vă va învinge”.

Revenind la realitatea mea, m-am pornit spre propovăduitorul meu ce s-ar vrea de Întreită Solie Îngerească, dar care ne-a „delectat” cu glume și povestioare.  După el, agenția adventistă de măritat și însurat funcționează chiar și la bătrâni de 85 de ani, dublul vârstei la care Hus era cu picioarele putrezite pentru credința sa în Isus și Sfânta Evanghelie.  E bine să râdem căci e sănătos, așa ne spun psihologii.    Mi-am amintit de propriile mele artere.  Apoi prezbiterul de serviciu ne anunță că la ieșirea din adunare ne aștepată o gustărică.  Buzna.  Ce vremuri!  Ce întâmplări!  Ce oameni!

Încerc să nu mă gândesc la ce propovăduiri vor fi acum de „ziua love” și la ce fel de „love”.

Mă uit la calendarul timpului, VREMURI de profeții, vremuri târzii.  Mă uit la marile ÎNTÂMPLĂRI.   Deșarte întâmplări, poleite cu aplauze și urări.  Mă uit la OAMENI, adică la mine, și mi-e rușine.

 

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-