Articol publicat de curand in revistele Confluente Literare si Flacara

Aceste poezii traduse in limba engleza fac parte din volumul „Testament – Anthology of Romanian Verse – Bilingual Edition” (Daniel Ionita, Minerva 2012). Dorim ca prin aceste articole sa promovam frumoasa poezia romaneasca pentru cititorii de limba engleza. Puteti sa dati „Share” acestor articole catre prietenii dvs. de limba engleza. Gasiti mai multe informatii la sfarsitul acestui articol. Va multumim! Daniel Ionita & Intercer

___________________________

DARUL POEZIEI ROMÂNEŞTI CĂTRE UNIVERSALITATE

Daniel IONIŢĂ

De curand, în Noiembrie 2012, Editura Minerva a lansat un volumul intitutlat „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediţie Bilingvă (Română & Engleză)”. Volumul este editat şi tradus de Daniel Ioniţa – plecat din România în Noua Zeelanda in 1980, acum stabilit în Sydney – Australia, şi avându-i ca asistenţi tehnici pe profesorii Eva Foster şi Daniel Reynaud, ultimul fiind Decanul Facultaţii de Artă şi Teologie de la Avondale College of Tertiary Education în Australia. La lansări (cinci la număr, în Bucureşti, Braşov, Cluj) au participat, printre alţii, actorii Ion Caramitru, Clara şi Bogdan Vodă, compozitorii şi intepreţii Nicu Alifantis, Andrei Păunescu, Cătălin Condurache, Adrian Ivaniţchi, editorul şef de la Minerva, Ana Munteanu, critical şi istoricul literal Alex Ştefănescu, care semnează de fapt şi prefaţa volumului – precum şi o seamă de scriitori precum Adrian Munteanu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Eugen Axinte, Nora Iuga, Mihaela Malea Stroe, Daniel Drăgan, A.I.Brumaru, Daniel Vorona, Marga Labiş, Adrian Popescu, Horia Badescu, Ion Pop ş.a. (Revista Flacara)

***

Cuvântul modern, este folosit aici în sensul lui larg, epoca modernă a poeziei româneşti începand cu Vasile Alecsandri, deci jumătatea secolului XIX. De fapt volumul cuprinde o gamă reprezentativă a poeziei române, începandu cu clasicii, cum ar fi Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Minulescu, Arghezi, Labiş, Bacovia, Goga, Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Magda Isanos, Radu Gyr apoi scriitorii lansaţi în anii 1960-70 precum Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Marin Sorescu, Irina Mavrodin, Dan Verona, Ioan Alexandru, contiunând cui poeţii lansaţi in ultimii 40 de de ani, cum ar fi Ileana Mălănciodiu, Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, Liliana Ursu, Mihaela Malea Stroe, Ioan Es. Pop, Mircea Cărtărescu, Daniel Bănulescu, Daniela Crăsnaru, Lidia Săndulescu-Popa, Florin Lăiu, George Ţarnea, precum şi câţiva poeţi contemporani din Republica Moldova: Grigore Vieru, Leonida Lari, Leo Bunaru, şi alţii. Iată mai jos, în întregime, nota antologului şi traducătorului Daniel Ioniţă.

De la un moft la un joc şi apoi la obsesie – nu sunt decât câţiva paşi. Şi apoi, vreo doi ani de muncă grea, despre care nimeni nu te avertizează la început. În final, obsesivii nu pot da vina pentru condiţia în care se află decât pe ei înşişi şi pe materialul lor genetic. Cum altfel aş putea explica maniera în care am progresat de la o singură poezie tradusă la patru, apoi la cincisprezece, fără să-mi dau seama că lucrurile au luat-o pe o pantă periculoasă? Când ajunsesem deja la 26 sau 27 de traduceri (şi aproximativ 20 de poeţi), era déjà prea târziu ca să-mi mai pun întrebări cu privire la sănătatea mea mintală. Curentul devenise prea puternic şi nu mai puteam înota spre ţărm.

Şi astfel, iată că avem aici peste 75 de poezii, acoperind 56 de poeţi, şi o perioadă începând de la jumătatea secolului al XIX-lea până în ziua de azi.

Acum aproape trei ani am tradus o poezie din română în engleză.

Nimic deosebit până aici, afară doar de cuplul care a citit-o iniţial (el, educat după şcoala veche, român la aproape şaptezeci de ani, ea vorbitoare nativă de limba engleză) a devenit foarte emotiv. Şi nu, aşa cum m-am speriat la început, pentru că traducerea ar fi fost jalnică. Ci, în aparenţă, dimpotrivă. Mai târziu, poemul (Octavian Goga, Cântec IV – De va veni la tine vântul) a fost citit de către cei pentru care am intenţionat să-l traduc, copiii mei, reacţia a fost mai puţin emoţională. „Este frumos“, trasformându-se în este „foarte frumos, tată“, atunci când privirea mea a devenit deodată severă…

Toată povestea a început de fapt foarte modest. Intenţionam să traduc câteva poeme pentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele mele şi alţi câţiva prieteni mai tineri. Fie născuţi în afara României sau cel puţin crescuţi şi educaţi în străinătate, ei nu puteau aprecia poezia românească sau literatura română.

Numitorul comun al acestora era faptul că, deşi stăpâneau limba română la nivelul de conversaţie, nu erau capabili să guste poezia românească. Nu erau capabili, cred eu, să pătrundă minunata ei adâncime – un pastel unic, dar variat, o voce deosebită printre marile valori poetice ale lumii.

Ca şi consumator avid de literatură în general, mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă în ţări vorbitoare de limbă engleză, familiar fiind cu literatura engleză clasică şi contemporană, ca şi cu literatura română. Şi am simţit întotdeauna regretul de a nu putea împărtăşi copiilor mei acest bogat suflet artistic al ţării în care s-au născut şi au crescut părinţii lor. Bănuiesc că aceste simţăminte sunt comune pentru prima generaţie de emigranţi şi, din fericire probabil, se vor estompa în mod natural la copiii lor.

Cu toate acestea, fiica mea cea mai mare, profesoară de engleză, a apucat să citească două opere traduse în engleză:, „Fecioare despletite” de Hortensia Papadat-Bengescu, şi „Hanul Ancuţei”, de Mihail Sadoveanu – care i-au plăcut foarte mult. Dar cam asta a fost tot, deoarece nu am mai găsit alte romane româneşti traduse în engleză, cel putin la acea vreme, 2002/2003.

O situaţie foarte tristă, după părerea mea. Situaţia traducerilor de poezie română, este putin mai bună, dar este oarecum similară. Există câteva perle de valoare inestimabilă, începând cu traducerea lui Mihai Eminescu realizată cu imens talent de regretatul Corneliu M. Popescu, care in anii ’70 a impresionat în aşa măsură, încât Premiul Societăţii Engleze de Poezie pentru traduceri în limba engleză, decernat la fiecare doi ani, poartă numele tânărului traducător român, stins din viaţă la 19 ani în tragica seară de 4 Martie 1977, în cutremurul care a luat vieţile unui număr de artişti, cântăreţi, actori care locuiau în clădirile vechi din centrul Bucureştiului.

Altfel, câteva traduceri bune, în special ale unor poeţi care s-au stabilit în străinătate, cu precădere în Statele Unite, cum ar fi Ion Caraion, Nina Cassian, Liliana Ursu. Dar nici lucrările acestora nu prezintă o calitate coerentă a traducerii pe toată lungimea lor. Totuşi, în linii mari ele sunt de bună factură.

Afară de asta, am găsit un număr de traduceri de calitate medie şi un număr şi mai mare la un nivel oarecum jenant. Dar, eu însumi fiind traducător, sunt perfect conştient de proverbul englezesc despre cei care locuiesc în case construite din sticlă… Toate acestea însă m-au pornit pe calea (iniţial modestă) de a traduce „câteva“ poeme. Nu sunt sigur ce însemna „câteva“ în mintea mea la acea dată. Probabil patru, cinci… Cel puţin aşa intenţionam doi ani mai târziu, pe când terminam prima ciornă a poeziei în vers liber „Zâmbesc” de Mircea Cărtărescu, şi începeam lupta cu rigida, dar minunata formă a „Sonetului clipe”, al lui Adrian Munteanu, un sonet aşezat în cămaşa de forţă petrarchiană, după cum vă puteţi închipui.

Un pod mai uşor de străbătut a fost acela al poeziilor deja puse pe muzică. Deoarece copiii mei au fost expuşi de-a lungul anilor la muzica folk românească, a fost natural ca primele încercări să acopere astfel de poeme, de autori cum ar fi: Octavian Goga, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, George Ţărnea sau Adrian Păunescu. Familiaritatea cu muzicalitatea şi ritmul lor mi-au fost iniţial de mare ajutor.

Trebuie să subliniez aici (ne fiind primul care o face, şi nici ultimul…) meritul vizionar al lui Adrian Păunescu, care, de-a lungul a aprape două decade, a incurajat şi promovat, in cadrul Cenaclului Flacăra şi în afara lui, poezia de valoare autentică – fie poeţi consacraţi precum Eminescu, Bacovia, Nichita Stănescu, fie mai puţin cunoscuti la acea vreme precum George Ţărnea, etc.

Ideea de a extinde această lucrare, de a o face reprezentativă, a intervenit mai târziu, când ajunsesem deja pe la al douăzecilea poem, şi-mi puneam întrebări cu privire la magnitutinea lucrării în care m-am băgat…

La acest punct, cu ajutorul unei prietene, Mălina Florea, care lucrează în domeniul editorial, am fost pus în legătură cu doamna Ana Munteanu, editorul şef al Editurii Minerva. Mai mult cu speranţe decât cu aşteptări pozitive, am trimis câteva eşantioane, ca şi povestea începutului lucrării. Spre plăcuta mea surprindere răspunsul a fost unul pozitiv. Mai mult, d-na Munteanu a devenit un mentor în special în privinţa sfaturilor cu privire la includerea unor poeţi contemporani, cu care, din cauza distanţei şi timpului (am părăsit România în 1980, la vărsta de20 de ani), eram mai puţin familiarizat.

Primele interacţiuni cu dna Munteanu mi-au descoperit un spirit erudit, având o stăpânire adâncă a poeziei şi criticii literare româneşti. Domnia sa a fost cea care a plantat ideea lucrării ca operă reprezentativă, iar călăuzirea primită în privinţa colecţiei de poeţi contemporani este inestimabilă.

De câteva ori diferite persoane au pus la îndoială motivaţia şi validitatea unei asemenea lucrări, sfătuindu-mă să renunţ. Argumentele începeau de la: cui îi mai pasă de poezia românească? Nici măcar românilor nu le mai pasă… Celor din afara ţării?… nu-i mai pasă nimănui… (ceea ce este, în mod clar, o falsă prezumţie, pentru că, iată-mă, cel puţin o persoană căreia-i pasă!…).

Şi, până la „poezia nu poate fi tradusă, trebuie să fie citită în original“ (lucru cu care, fără surpriză, nu voi fi de acord), precum şi persoane care mi-au atras atenţia în mod amabil că au văzut destule traduceri făcute de „emigranţi sentimentali“ (Sic!) care nu i-au impresionat mai deloc. Cu acest ultim argument a trebuit să fiu de acord într-o anumită măsură, după cum am scris mai sus.

Mă voi ocupa pe scurt de argumentul că poeţii trebuie citiţi numai în original, sugerând cumva că toate traducerile ar fi false. Dar ce ne facem atunci cu Shakespeare, Yates, Frost, Baudelaire, Verlaine, Hugo, Whitman, Browning, Cummings, Heine, Rilke, Puşkin, Lermontov, Esenin, de Vega, Tasso, Petrarca, Omar Khayam, Rabindranath Tagore, ca să nu mai vorbim de operele magnifice ale scriitorilor biblici (Psalmi, Cartea lui Iov, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Isaia), de Homer, de Ovidiu, de Virgiliu şi mulţi alţii – care au fost traduşi şi, prin aceasta, au intrat în conştiinţa universală. De aceea continui să cred că poezia poate fi tradusă cu semificativă loialitate faţă de autor – şi cred că nu sunt singurul care crede acest lucru.

Pe de altă parte, trebuie să agreez, deşi doar parţial, cu proverbul Italian „traduttore e traditore“, traducătorul e un trădător. În sensul că pentru a străbate acea punte lungă şi îngustă dintre două limbi, dintre două culturi, în esenţă dintre două moduri diferite de gândire, este nevoie de un acut simţământ al compromisului, şi al unei atente şi controlate relativităţi a interpretării. Există acest pact faustian pe care traducătorul trebuie să-l facă. Pentru că, aşa cum spunea profesorul Daniel Reynaud, atunci când i-am exprimat aceste îndoieli, dintr-un anume punct de vedere nu există traducere de poezie. Ci doar o interpretare a poeziei într-o altă limbă. Într-o măsură, şi pentru felurite motive, traducătorul va trebui să reinterpreteze poemul, ceea ce ridică problema autenticităţii, aşa cum au făcut-o unii din criticii mei.

Eterna problemă a traducătorului este aceea că este forţat să aleagă în mod constant, în timpul trasferului unei idei şi expresii dintr-o limbă în cealaltă. Iar poezia, cea mai intensă şi mai condensată formă de limbaj, este cea mai dificilă din acest punct de vedere. Cele mai obişnuite lucruri, cum ar fi forma poetică – ritmul şi rima, de exemplu – nu prezintă soluţii facile. Dacă adăugăm complexitatea adusă de imagine, stare sufletească, dicţie şi voce, nu este deloc surprinzător că traducătorii se feresc în general de poezie.

Cum se pot captura în mod simultan efectele de imagine, cu semnificaţii interactive combinând sensurile principale cu cele înţelese prin implicaţie (multe din acestea având puternică încărcătură culturală, fiind deosebit de opace la traducere), împreună cu ritmul şi sunetul care le aparţin? Problema aceasta este apoi multiplicată când lucrezi cu rânduri, strofe şi poeme intregi.

Mai există şi alte dificultăţi atunci când se traduc poezii din limbile cu origine latină în limba engleză, acestea fiind bine documentate. Termeni poetici cheie sunt monosilabici în limba engleză, iar mulţi sunt multisilabici în limbile cu origine latină, în special în limba română. Cuvinte ce exprimă stări emoţionale, iubire, bucurie, durere, sunt în engleză love, joy, pain. Părţi ale corpului, cum ar fi mână, picior sau inimă, au corespondenţe precum hand, foot, heart. Iar elemente ale naturii, soare, lună, pârâu, copac, sună precum sun, moon, creek, tree. De aceea, pentru a menţine numărul de silabe, şi deci ritmul, aproape fiecare rând al unei poezii în engleză va conţine mai multe cuvinte decât originalul românesc. Acest lucru poate fi, pentru traducător, o binecuvântare şi un blestem în acelaşi timp, din motive lesne de înţeles.

Totuşi o traducere bună va rămâne pe cât posibil fidelă originalului. Şi asta nu doar în sensul simplu al unei tranzacţii directe. Autenticitatea are mult mai mult de-a face cu semnificaţia largă şi cu sentimentul creat de poem, cu expresia filosofică interpretată artistic, cu textura, cu ritmul şi culoarea, cu muzicalitatea şi cu fluxul. Principiul care ghidează această traducere este acela de a reda în engleză, pe cât mai aproape posibil, impactul general al poeziei din originalul românesc. Aceasta a însemnat încercarea ca fiecare dintre elementele de mai sus să devină slujitoare ale acestui ţel. De aceea, uneori am folosit imagini şi metafore diferite în versiunea engleză, faţă de originalul din română, încercând în acelaşi timp să păstrez sensul general, ca şi ritmul. Probabil cea mai dificilă provocare a fost aceea de a transpune figurile stilistice originale în echivalentele lor în limba engleză. Mulţi dintre poeţii români din secolul XIX au termeni poetici, frază şi rime care au extins graniţele convenţiilor poetice ale zilei, ca şi ale limbajului de zi cu zi – într-o modalitate similară cu aceea a poeziei engleze dinainte de 1900. Pentru a reproduce aceste poeme în engleză, a fost necesar ca, din când în când, din fericire nu prea des, să folosesc o frazare mai greoaie, specifica timpului. În aceste cazuri am rezistat ispitei de a face o traducere mai lină, mai idiomatică decât originalul. Din fericire, majoritatea traducerilor din acest volum se ocupă de poeţii care au scris după 1900, unde dificultăţile de acest gen sunt mai puţin evidente. O ediţie bilingvă, ca aceasta, va aduce aceste subiecte în prim-plan pentru cititorul bilingv. Vom vedea în ce direcţie va cădea decizia lectorului…

Trebuie remarcat însă că intenţia mea pentru acest volum este îndreptată, în principal, către cititorii de limbă engleză. De aceea interesul meu primordial a fost ca poemele să traverseze bine din româna în engleză, să curgă bine în versiunea tradusă. În colaborare cu dna Munteanu şi Editura Minerva, am decis să acoperim în această ediţie o selecţie reprezentativă, pe cât posibil, a poeziei româneşti moderne, ţinând cont de limitele editoriale de timp în special. Însă deoarece o lucrare de un asemena caracter nu s-a mai realizat până acum, am luat hotărârea, împreună cu editura, să includem şi majoritatea poeţilor consideraţi clasici.

Am făcut acest lucru nu doar din motive de ordin istoric-literar, nici măcar doar dintr-un simţ al datoriei. Motivul-cheie pentru aceasta a fost acela de a dărui cititorului străin de poezie un simţământ complet al contextului istoric al poeziei româneşti. Lucrări ale poeţilor mai timpurii, născuţi în secolul XIX, cum sunt Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Macedonski, Minulescu, Bacovia, Arghezi, vor ajuta cititorul străin să pătrundă mai bine evoluţia artistică a poeziei româneşti. La rândul lui, acest lucru va conduce, sper, la o mai bună înţelegere, delectare chiar, în privinţa lecturii poeţilor moderni şi contemporani, care ocupă majoritatea spaţiului din acest volum. În plus, în dreptul acestor poeţi clasici, spre delectarea şi recompensa mea proprie, am ales poeziile mele favorite, după cum s-a întâmplat şi în privinţa majorităţii poeţilor moderni – ca să clarific acest subiect, în cazul în care cineva ar crede în mod eronat că aş fi fost în întregime posedat de vreun spirit de obiectivitate…

Poezia nu este însă o activitate în întregime raţională sau nici măcar în mod predominant, aşa că sper ca această libertate pe care mi-am luat-o să-mi fie iertată.

Nu am inclus anumiţi poeţi clasici importanţi, cum ar fi Alexandrescu, Bolintineanu, Vlahuţă sau Topîrceanu.

Probleme de spaţiu şi timp au determinat unele compromisuri în această privinţă. Pe de altă parte, la capătul contemporan al firului, ar fi foarte uşor să fiu găsit vinovat pentru că nu am inclus poeţi precum Nina Cassian, Ion Stratan, Florin Iaru, Constanţa Buzea, Benone Burtescu, Leonid Dimov, Adrian Popescu, Horia Bădescu, Ion Pop, Daniel Drăgan şi alţii. Şi pe bună dreptate. Însă lipsa acestora nu înseamnă ca i-am considerat cumva inferiori. Unii chiar ar avea dreptul să considere contrariul ca fiind adevărat. Insă, cum am spus mai sus, elemental cheie al timpului au conspirat împotriva mea în această privinţă. O viitoare ediţie va include în mod necesar şi aceşti poeţi. Aceasta în speranţa în care ediţia prezentă nu va fi un dezastru, şi în momentul în care voi fi uitat durerea provocată de munca intensă şi de detaliu – o a doua ediţie a Antologiei poeziei române moderne în limba engleză va intra probabil în plan. Dar… să luăm lucrurile pe rând.

Sunt anumite persoane care au jucat un rol crucial în dezvoltarea acestei lucrări adusă la forma ei finală, aşa cum vă puteţi bucura de ea în momentul de faţă. În primul rând Ana Munteanu şi Editura Minerva – Victoria Argint şi Cristina Dumitrescu pentru copertă şi concepţie grafică, Teodora Tomeş, Gabriela Ilincioiu şi Irina Geambaşu pentru toate celelalte activităţi editoriale cheie. Apoi soţia mea Luminiţa, mi-a fost o sursă continuă de suport şi încurajare. Eu având şi un serviciu de zi cu zi, este de înţeles faptul că o lucrare de o asemenea anvergură a afectat timpul predestinat familiei, fie el de rutină sau timp liber – iar înţelegerea pe care am găsit-o cu privire la această trudă obsesivă a mea, ca şi evaluarea artistic-critică adusă de soţia mea (numai atunci când aceasta i-a fost solicitată!!), toate acestea au valoare inestimabilă.

Doua persoane-cheie au contribuit în mod major la calitatea acestei traduceri. Aceştia sunt cei doi asistenţi artistici cu care am colaborat, Eva Foster şi profesorul Dr. Daniel Reynaud, de la Avondale College of Higher Education. Eva şi Daniel au petrecut multe ore împreună cu mine revizuind fiecare vers al fiecărui poem, fiecare expresie. Influenţa acestora în privinţa ritmului, a expresivităţii, a soluţionării unor probleme de rimă etc. şi chiar a identificării unor greşeli de ortografie, toate acestea au adus lucrarea la un nivel superior.

Apoi se cuvine să mulţumesc mamei mele, Rodica, atât pentru materialul genetic transmis, cât şi (mulţumită talentului natural şi de asemenea educat în privinţa literaturii) pentru sugestiile ei cu privire la unele dintre poeziile incluse aici. Acest talent provine, fără îndoială, de la bunicul meu Ioan Ogrean, un talent recunoscut doar de familie, deşi nepublicat, în privinţa poeziei. De cealaltă parte a familiei, am crescut de mic copil cu dese recitări de poezie din partea tatălui meu, Constantin, ca şi a mătuşii mele Lenuţa şi a unchiului meu Marin – poezii, în special, de factură spiritual-religioasă.

În final trebuie să mulţumesc doamnei profesor Judith Beveridge, de la catedra post-universitară, secţia Literatură de Creaţie, de la University of Sydney. Prof. Beveridge a dăruit în mod generos din timpul ei pentru a-mi transmite perspectiva unică provenită din partea domiei sale ca şi poet laureat, publicat pe larg în literatura de limbă engleză contemporană.

În final… această lucrare reprezintă tributul meu pentru faptul ca sunt român, o datorie împlinită cu dragoste. Deşi am petrecut un timp greu de calculat pentru împlinirea ei, nu se poate vorbi de vre un sacrificiu atunci cînd lucrezi la un ideal pe care-l iubeşti. Mai presus de aceasta însa, văd acest volum ca pe un dar al artei româneşti pentru universalitate. O contribuţie care era mai mult de cât necesară, şi pe care poezia românescă o merită cu prisosinţă, pentru a-şi putea ocupa locul ce i se cuvenea de mult în cadrul literaturii universale, în conştienţa planetei, a iubiorilor marii poezii. Cum va fi primit volumul Testament – Antologie de Poezie Romana Modernă – Ediţie Bilingvă (Engleză/Română)? Cititorii, fie români, fie cei de limbă englezâ, vor decide.

Daniel IONIŢĂ

dionita@optusnet.com.au

Sydney, NSW, Australia

Martie 2013