Search result: Acum

Doamne, Noi, cei din Valea plângerii, venim cu recunoștință înaintea Ta ca să-Ți mulțumim că ai fost alături de noi și în anul care coboară spre apus și, împreună cu îngerii, vrem să Îți aducem slava și gloria care Ți se cuvin pentru veșnicie! Uneori, ne-ai condus prin Valea Dura și ne-ai ajutat să rămânem […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI-TRIM. 4,2023 MISIUNEA LUI DUMNEZEU, MISIUNEA MEA 1. Domnul este cel mai mare Misionar din univers. Înainte de cădere, El, din dragoste-a ales Să răscumpere din moarte omul căzut în păcat, Prin rubinii jertfei Sale să-l considere iertat. „Unde ești?” – mă-ntreabă astăzi, cu iubire, Dumnezeu. Cum și ce Îi vom răspunde fiecare: […]

Prin intermediul serviciului de donație prin SMS către numărul scurt 8845 cu textul ADRA, poți dona 2 euro pentru ADRA România. Astfel că, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2023, beneficiarii din cadrul proiectului ADRA ”Sprijin pentru fiecare” au fost susținuți cu ajutorul dumneavoastră în vederea îmbunătățirea condițiilor de viață prin acordarea de sprijin personalizat potrivit nevoilor specifice […]

Deschide-mi, Doamne, ochii orbiți de nepăsare, Curăță-i cu iubire, indiferența-i mare. Degeaba declarații că Te iubesc, știi bine Când îmi urăsc azi frații și nu ascult de Tine. Necredincioși sau sceptici îi întâlnesc pe cale, Sunt neserioși, apatici cu inimile goale. Cine m-a pus pe mine să-i cred fără speranță, Să-mi fie mie bine – […]

Accidentele în care copiii sunt loviți de mașini sunt evenimente tragice care pot avea consecințe devastatoare pentru sănătatea și siguranța acestora. Un astfel de caz nefericit este cel al familiei Pană din comuna Poiana, județul Dâmbovița. În luna iulie 2023, copilul lor, Alexandru, în vârstă de 7 ani, a fost lovit din plin de o […]

Miercuri, 04 octombrie 2023, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a inaugurat în comuna Ilișești, județul Suceava, a 340 -a casă socială construită în cadrul proiectului „În sfârșit, acasă!”, pentru familia Moroșan Adriana și cei 3 copii minori: Adrian-Ionuț, Stela-Elena și Marcu-Valeriu. Proiectul noii locuințe, a 340-a casă socială realizată în cadrul […]

Incendiile au fost o amenințare pentru omenire dintotdeauna, cauzând distrugeri masive și mistuind, de cele mai multe ori, munca de o viață întreagă și lăsând în urmă doar rămășițe. Un astfel de caz este cel al lui Vasile Nechita din localitatea Slobozia, județul Bacău, care trece prin momente grele din cauza unui incendiu izbucnit în […]

UPDATE: Duminică, 15 octombrie 2023 În data de 12.10.2023, Gabriela a făcut un computer tomograf. Casca pentru ședințele de radioterapie a fost finalizată, iar în data de 17.10.2023 va fi internată de dimineață pentru a începe ședințele de radioterapie și chimioterapie. Ne rugăm stăruitor mai departe pentru cazul Gabrielei ca Dumnezeu să conducă medicii, iar […]

Recunoscând faptul că educația este parte integrantă a oricărui efort de dezvoltare și că accesul la educație înseamnă stoparea ciclului sărăciei, ADRA România desfășoară proiecte prin care susține procesul educațional, promovând totodată și egalitatea de șanse. În cadrul proiectului „Vreau la școală!”, oferim copiilor beneficiari alimente de bază (pe durata anului școlar), iar periodic kituri […]

*Iryna are 38 de ani și faptul că este mamă înseamnă totul pentru ea. Își iubește foarte mult cele două fiice, în vârstă de 9 și 11 ani. A locuit cândva împreună cu fiicele și soțul într-un apartament modest din orașul Nikolaev, Ucraina. Iryna avea un loc de muncă stabil, fetele erau la școală și […]

Este dificil de exprimat în cuvinte ceea ce simte cineva atunci când toată agoniseala de o viață dispare într-o clipă mistuită de flăcările nemiloase ale unui incendiu, iar dacă familia respectivă este defavorizată și are și câțiva copilași durerea este cu atât mai mare privind din perspectiva viitorului care se întrevede total lipsit de speranță. […]

În februarie 2022, în Ucraina s-a declanșat un conflict de mari proporții cu efecte umanitare devastatoare. Acest fapt a dus la strămutarea populației, atât în ​​interiorul Ucrainei, cât și la granițele țărilor vecine. Consiliul Norvegian pentru Refugiați în parteneriat cu ADRA România intervine pentru a doua oară asupra situației refugiaților din România, în cadrul proiectului „Protecție și iernare […]

În urma evaluării, Consiliul General al Municipiului București, Primăria Generală, prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, acordă finanțare Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România în vederea susținerii victimelor violenței domestice din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă pentru Victimele Violenţei în Familie – Casa ADRA. Finanțarea nerambursabilă din bugetul […]

În perioada 21-25 iunie 2023 s-a desfășurat la Moieciu, județul Brașov, tabăra VIS DE COPIL pentru 100 de copii defavorizați, 40 dintre ei fiind înscriși în proiectul ADRA ”Vreau la școală!”. Tabăra organizată de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea ”Popa Tatu” în parteneriat cu ADRA România reprezintă un VIS DE COPIL împlinit, un […]

EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE EFESENI Prolog Pavel, marele apostol, pentru Domnu-ntemniţat, Efesenilor le scrie adevărul minunat Că „suntem chemaţi de Tatăl ca să fim sfinţi, prin Isus, Spre-a-Şi uni într-Însul toate, pe pământ şi-n ceruri, sus”. Mărturia lui în Efes surpă idoli, cucerind Multe suflete-nrobite la un trai neprihănit. Uimitor e: vrăjitorii, toate cărțile și-au […]

Armura Lui

17 septembrie 2023
0

Biserica e o armată. Orice soldat e echipat. Uniți sunt, gata să îl bată pe-al lor vrăjmaș specializat. Încins este cu adevărul, acest dar esențial divin, Apoi este ocrotitorul, neprihănirea pe deplin. Încălțămintea din picioare, al păcii, Evangheliei zel, Smerenie blândă și iertare, rugă, ‘nchinare doar în El. Scutul credinței mereu poartă, al mântuirii coif […]

Nu, nu vreau doar un colț foarte curat și special. Nu vreau să stau câteva minute dimineața în camera cea mai bună. De ce ții multe camere încuiate? Aș vrea să vin cu tine la bucătărie să văd cu ce se hrănește inima și mintea ta. Ușa aceasta e de la cămară? Ce păstrezi acolo? […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2023 TREI MESAJE CEREȘTI 1. Dumnezeu, cu o voință liberă ne-a înzestrat, Să-L putem iubi și-alege-n lupta ce s-a declanșat. Într-o bătălie-n care Hrist deja-i biruitor, Eu L-aleg pe El să-mi fie DOMN și Răscumpărător. Hrist l-a-nvins deplin pe Satan și, nemeritat, El vrea A Sa mare biruință […]

În zilele de pe urmă Domnul are un popor Cu Biblia singură normă Hrist – unic Mântuitor, Duh Sfânt – singură putere, Revenirea lui Isus Așteptând nu prin vedere, Păstrând Sabatul de sus. Reputația divină E-n lupta grea bine-rău, Crucea pune în lumină Caracterul drept al Său. Poporul Său în unire Descoperă slava Sa Cucerit […]

Marcată în fiecare an pe data de 20 iunie, stabilită prin Rezoluția 55/76 a Adunării Generale a Națiunilor Unite și sărbătorită la nivel mondial, ”Ziua Mondială a Refugiaților” este un eveniment consacrat curajului, puterii și statorniciei femeilor, bărbaților și copiilor care sunt forțați să-și părăsească patria sub amenințarea persecuției, conflictelor, violenței și războaielor. Ziua Mondială a […]