În urma evaluării, Consiliul General al Municipiului București, Primăria Generală, prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, acordă finanțare Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România în vederea susținerii victimelor violenței domestice din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă pentru Victimele Violenţei în Familie – Casa ADRA. Finanțarea nerambursabilă din bugetul local al Municipiului București a activităților nonprofit de interes local pentru Casa ADRA, în valoare de 200.000 lei, este acordată pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna iulie 2023.
Programul de finanțare nerambursabilă își propune să sprijine inițiative și acțiuni în domeniul asistenței sociale, ale persoanelor fizice și juridice fără scop patrimonial din Municipiul București, precum și creșterea calității serviciilor sociale acordate cetățenilor Municipiului București. Municipiul București, prin Direcția Generală de Asistență Socială, alocă fonduri în conformitate cu Legea nr. 350/2005 și regulamentul aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 274/2018 proiectelor care își propun ca obiectiv general dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale prevăzute la secțiunea ”Proiecte sociale”.
ADRA România, în urma concursului de proiecte, a obținut sprijin financiar din partea Consiliului General al Municipiului București în vederea desfășurării activității din cadrul Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Victimele Violenței în Familie – Casa ADRA, pe o perioadă de 6 luni, prin acordarea unei finanțări pentru susținerea centrului și asistarea persoanelor găzduite. Pentru aceasta, procesul de aplicare a fost început în luna mai 2023 prin întocmirea și depunerea documentației necesare. În urma parcurgerii etapelor de evaluare, solicitarea de finanțare a fost aprobată și s-a semnat contractul de finanțare în conformitate cu prevederile H.C.G.M.B..
“Primăria capitalei susține parteneriatul public-privat și împuternicește organizațiile societății civile, astfel încât să avem cu toții un rol catalizator în rezolvarea problemelor sociale, la nivel local. ADRA România este una din organizațiile care și-a creat o bună reputație și este un partener de încredere. Profesionalismul de care dau dovadă ne determină să oferim continuitate parteneriatului nostru și să apreciem fiecare efort. Astfel că, în urma evaluării, decizia finanțării nerambursabile din bugetul local al Municipiului București a activităților nonprofit de interes local pentru proiectul ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA” a venit natural, dovedind încredere în partenerii noștri și încurajând activități de asistare a victimelor violenței domestice”, a declarat Cosmina Ioana Simiean Nicolescu, Director General al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului Bucureşti – DGASMB.
„Ne bucurăm și împărtășim cu drag vestea bună a finanțării primite ca urmare a deciziei Consiliului General al Municipiului București. Proiectele ADRA România desfășurate în domeniul violenței în familie arată preocuparea constantă a organizației pentru această categorie de beneficiari. „Casa ADRA” este mai mult decât un centru, este un loc în care persoanele asistate, victime ale violenței în familie, fac un popas în drumul lor spre o viață liniștită, după ce unele dintre ele au îndurat ani de-a rândul sentimente de umilință, suferință și frică. Împreună cu Primăria București, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, putem să oferim un nou start în viață acestor persoane”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
Începând cu anul 2009, ADRA România conduce ”Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.
Fii alături de ADRA România și investește în lupta împotriva violenței în familie! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după mottoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România
- donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Casa ADRA”.
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.