3 continente, 8 ani, 12 țări: ADRA și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea celebrează 8 ani de solidaritate națională și internațională cu refugiații cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților

Views
Marcată în fiecare an pe data de 20 iunie, stabilită prin Rezoluția 55/76 a Adunării Generale a Națiunilor Unite și sărbătorită la nivel mondial, ”Ziua Mondială a Refugiaților” este un eveniment consacrat curajului, puterii și statorniciei femeilor, bărbaților și copiilor care sunt forțați să-și părăsească patria sub amenințarea persecuției, conflictelor, violenței și războaielor. Ziua Mondială a Refugiaților – ADRA România – YouTube
Potrivit datelor UNHCR – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi cu privire la anii 2021-2022, cel puțin 100 milioane de oameni din întreaga lume au fost forțați să-și părăsească locuințele pentru a căuta refugiu și protecție la granițele propriei țări sau a altor țări. Printre aceștia se află peste 60 de milioane de refugiați sau persoane strămutate, însă nici unul dintre ei nu a ales să trăiască viața pe care au fost obligați să o urmeze, în special copiii. Cu toate acestea, bisericile, indivizii și organizațiile de caritate susținute adesea din donații personale, sponsorizări sau de finanțări guvernamentale au ajuns la comunitățile de refugiați făcându-i să se simtă bineveniți și ajutându-i să se acomodeze în noul lor cămin, numindu-l acasă.
”Prin natura noastră suntem sensibili la tragediile din jurul nostru și încercăm să-i ajutăm pe cei care suferă din cauza războiului, a foametei sau a catastrofelor naturale, întrebându-ne de fiecare dată ce am mai putea face pentru ca la final, analizând modul în care ne-am implicat, să constatăm că eforturile au fost pe măsura potențialului uman și financiar de care dispunem. Felicit Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și ADRA România pentru implicarea fără precedent în gestionarea crizei refugiaților cauzată de războiul din Ucraina. Voluntarii adventiști au fost printre primii în vămi, la trecerile de frontieră, pentru a manifesta compasiune față de cei aflați în nevoie. Și acum, după un an și aproape patru luni de la începerea războiului, sunt în derulare proiecte ai căror beneficiari sunt cetățeni ucraineni. De asemenea, apreciez implicarea ADRA România în susținerea victimelor cutremurului din Turcia și Siria, prin colaborarea cu membrii adventiști din aceste țări și cu reprezentanții ADRA Internațional aflați în zonele afectate. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru călăuzire în luarea deciziilor, pentru numărul mare al celor doritori să ajute, dar și pentru resursele puse la dispoziția noastră prin donațiile venite din partea membrilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și a multor sponsori, persoane fizice sau ONG-uri, din țară sau străinătate”, a declarat Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și președintele ADRA România.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România și Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România sunt solidare cu refugiații, implicându-se și îndemnând la un răspuns plin de bunătate. În parteneriat cu ADRA, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la nivel mondial aniversează, sâmbătă, 17 iunie 2023, ”Sabatul Mondial al Refugiaților” amintindu-le tuturor indivizilor că prin dreptate, compasiune și dragoste învățăm să punem întotdeauna nevoia aproapelui mai presus de cea a sinelui, având în atenție omul aflat în impas, răspunzând nevoilor sale esențiale din domeniul fizic, psihic și spiritual. ADRA România îndeplinește angajamentul luat față de beneficiari prin proiectele variate pe care le dezvoltă și, dincolo de orice acțiune, adevărata valoare o reprezintă influența asupra oamenilor: modelează suflete, alină suferințe și împlinește visuri.
”Situația refugiaților este o chemare la responsabilitate și la compasiune în vederea acordării priorității vieții și demnității umane. Adevăratul test al oricărei umanități se dă în momentul de criză. În contextul amplorii fără precedent a crizei refugiaților, ADRA România solicită unitatea pentru criza refugiaților prin susținerea statelor terțe care găzduiesc un foarte mare număr de refugiați. În spatele mărturiilor și statisticilor există oameni reali cu povești triste despre suferință, pierderi și tragedii, precum și despre speranță și motivație, oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, dar care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
Prin proiectul ”Speranță pentru imigranți”, ADRA aduce speranță și sprijin umanitar persoanelor care suferă de pe urma războaielor, conflictelor, persecuției și violenței recunoscând umanitatea în această criză a refugiaților cât și valoarea fiecărei persoane în cauză. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu milă și compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile.
Din anul 2015, atât în țară, cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), în 12 țări (România, Turcia, Grecia, Serbia, Ucraina, Republica Moldova; Irak, Bangladesh, Armenia; Uganda, Burundi, Rwanda), prin care susține refugiații, imigranții și emigranții. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin: • voluntariat (în țară sau în afara țării), • donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte), • donații financiare în Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea cu mențiunea ”ADRA refugiați”, • donații financiare în contul ADRA sau • donând direct pe site-ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”, • donând oricând 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România

3 continente, 8 ani, 12 țări: ADRA și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea celebrează 8 ani de solidaritate națională și internațională cu refugiații cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților

| Predici (Toate) |
About The Author
-