Search result: sau
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
“Noi nu suntem păcătoşi pentru că păcătuim, ci păcătuim pentru că suntem păcătoşi”. Morris Venden – Teza 10 Dacă această “zicere” ar fi în treacăt, scăpată cândva într-un dialog sau chiar şi într-o predică (deşi predica se cuvine a fi controlată în privinţa conţinutului ei de idei), să zicem că ar mai fi scuzabilă. […]
CRONICA IDEILOR
CRONICA IDEILOR “Ionel, a parasit caminul conjugal si,… si-a tras o noua nevastuica,…mai frumoasa…!” “David a trimes s-o ia pe Bat-Seba, si a primit-o in casa lui. Ea i-a fost nevasta, si i-a nascut un fiu. Fapta lui David nu a placut Domnului.” Traim un timp special al cernerii in familiile […]
Pe Raluca am cunoscut-o in Biserica din Falticeni, locul meu de origine. Este un copil a carui viata s-a schimbat odata cu descoperirea lui Dumnezeu. Provine dintr-o familie destul de numeroasa, avand cinci frati. De mica s-a bucurat doar de sustinerea mamei, tatal fiind alcoolic, lucru care l-a facut sa nu-l intereseze prea mult de […]
Bucuria Secerisului
Bucuria Secerişului E soare splendid în zi caldă de vară Şi grâu-n lan, din verde a-ngălbenit, Secerători, aşteaptă-n prag s-apară Căci grâu-i copt şi bobul e-mplinit! Plugarii-aşteaptă, ale muncii roade Căci ei trudind au semănat din greu, Neştiind în ce fel de pământ va cade Fertil, sau printre spini, sau defileu. Ei s-au rugat s-aducă […]
Revista Re:spiro – Ave Cezar
Se pare că primul ,,Cezar’’ al lumii a fost Nimrod, marele viteaz care a condus oamenii în construirea turnului Babel. De-atunci, lumea nu a încetat să fie condusă de cezari care şi-au impus mai mult sau mai puţin punctul de vedere, ceilalţi oamenii fiind de cele mai multe ori nevoiţi să le fie supuşi. Este […]
Revista Re:spiro – Cât de departe este prea departe?
Cei doi realizează că mai sunt ANI până la căsătorie, dar în ultima vreme îmbrăţişările sunt mai intense, iar săruturile determină răspunsuri puternice. Aşa că încep să se întrebe dacă a aştepta până după nuntă pentru intimitate sexuală este chiar o necesitate sau doar un concept învechit. Până la urmă sunt maturi, inteligenţi, vor să […]
Revista Re:spiro – Dar noi suntem doar prieteni…
10 întrebări care îţi arată cum stau lucrurile în realitate “Suntem doar buni prieteni…” este una dintre propoziţiile cu cel mai mare potenţial de intrare-ieşire pe urechile ascultătorilor. De ce nu ne crede nimeni când spunem asta? Poate pentru că în străfundul neexplorat al minţii noastre, nici noi nu credem ce spunem. Desigur, nimeni nu […]
Revista Re:spiro – Wallpapere cu versete biblice
Info Aceste wallpapere fac parte din secțiunea Resurse gratuitea revistei pentru tineri Re:spiro care va fi deschisă în curând. În fiecare joi vom adăuga câteva wallpapere noi. Dacă aveți nevoie de o rezoluție diferită sau doriți să ne spuneți părerile / sugestiile voastre, lăsați-ne un comentariu în josul paginii. Până data viitoare, sperăm să vă […]
Salvarea
In mare viteza, cu girofarurile aprinse si sirena activata, ambulanta grabita tulbura linistea cetatii incercand sa salveze o viata… Pe sosea ,celelalte masini elibereaza cu discretie spatiul- fiecare sofer stie ca si el ar fi putut fi omul asezat pe targa din spate… Putinii pietoni aflati pe strada intorc speriati privirea: unii se inchina, altii […]
Revista Re:spiro – O mână întinsă spre soare
Mi-am dorit să scriu un articol „interesant”, aparent neinteligibil pentru a-l face să pară şi mai aparte şi mai greu de surprins în înţelesurile-i adânci, dar tocmai am primit un mesaj care m-a îndemnat să-mi reformulez ideea şi să mă îndrept spre un subiect pentru mulţi epuizat, mult prea filozofat şi probabil mult prea comercializat […]
Ora Profetica 30/2009
SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24 Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“ Semnele saptamanii 30 Iulie 2009 China tulburari etnice. China are parte in ultimii ani de multe tulburari […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
FORMULELE în Lumea Spirituală (beneficiu şi risc) Încercarea de sintetizare a doctrinei biblice până la nivelul de FORMULĂ, nu s-a lăsat nici ea mai prejos alături de alte progrese în alte domenii în ultimele decade. Beneficiul este că înţelegerea – mai ales ca sens general – se face mult mai uşor dându-se […]
Revista Re:spiro – Editorial numărul 11
“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” Ps. 46:10 Suntem în plin sezon estiv… Şcoala s-a terminat de ceva vreme, astfel că, acum, este un timp al vacanţelor şi concediilor, un timp când gândul nostru zboară spre locuri maritime sau montane… Dar chiar şi într-un astfel de context este bine-venit un moment de re:spiro, […]
Revista Re:spiro – Wallpapere cu versete biblice 2
Info Aceste wallpapere fac parte din secțiunea Resurse gratuite care va fi deschisă în curând. În fiecare joi / vineri vom adăuga câteva wallpapere noi. Dacă aveți nevoie de o rezoluție diferită sau doriți să ne spuneți părerile / sugestiile voastre, lăsați-ne un comentariu în josul paginii. Până data viitoare, sperăm să vă fie de […]
Activitati ADRA, Iulie 2009
1.ADRA termina casele pentru sinistratii din Moldova În urma inundatiilor de anul trecut , mai multe familii de romani din zona Moldova au rămas fara adapost. Conform misiunii sale, ADRA a intervenit si prin colaborare cu autoritatile locale a putut reda speranta unui nou inceput mai multor familii afectate. Prin proiectul O casă pentru un […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
“CE AI DE GÂND SĂ FACI Mai mereu stăm pe hotarul dintre realitatea stiinţelor exacte şi înţelesurile lor filozofice. Pe de o parte SUNTEM CEEA CE SUNTEM, iar pe de altă parte SUNTEM CEEA CE AVEM DE GÂND SĂ FIM şi dorim. Dacă fac pantofi cine ar putea spune că nu sunt […]
Ora Profetica 30/2009
SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24 Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“ Semnele saptamanii 6 August 2009 Comemorari. Saptamana trecuta au avut loc in lume, mai […]
Programe noi la Intercer TV: 1 – 7 August 2009
Detalii complete la www.intercer.tv Titlu Vorbitor Categoria Durata Vizionati Timpul sfarsitului – transmisiune directa pastor Catalin Barbulescu Sursa: Biserica Adventista Crinul, Bucuresti (www.azscrinul.ro), Limba: Romana Predici 01:00:00 Media Player 450 kbps Download (213 MB) 01-08-2009 – Pastor Catalin Barbulescu Sursa: Biserica Adventista Crinul, Bucuresti (www.azscrinul.ro), Limba: Romana Predici 01:00:00 Media Player 450 kbps Download (179 […]
CRONICA IDEILOR – Tulburare Vizuala in Biserica Adventa
CRONICA IDEILOR Tulburare Vizuala in Biserica Adventa “Cei ce va temeti de Domnul, binecuvantati pe Domnul!” Azi, metamorfoza in toate domeniile de activitate capata noi valente creative la negativ, si cand afirm acest lucru o fac cu parere de rau deoarece in biserica zisa a ramasitei se infiltreaza tot soiul de lucruri ce nu au […]