Search result: I

   JELUIRE DE NAIVITATE     Acum vorbesc despre mine. Nu mi-ar plăcea să i se mai potrivească şi altcuiva, dar s-ar putea.     Reacţia spontană de încredere în ce spune cineva şi bucurarea imediată la multe afirmaţii şi planuri care mi se par pozitive, speranţa în promisiunile ce mi se fac, îmi pun eticheta “EŞTI […]

   Murind PENTRU Isus? Trăind PENTRU Isus?     Am subliniat cuvântul PENTRU, ca să obţinem înţelegerea primară, autentică, a ideii că de fapt El a murit şi trăieşte PENTRU noi şi nu noi PENTRU El. Absolut că nu în sensul MERITULUI nostru, ci în sensul nevoii noastre de El.     În versiunea populară de bază, […]

                       FAMILIA cea MARE              SPRE templu, LA templu, DE LA templu     Erau în vechime sărbători rânduite de Domnul când multele familii mai mari sau mai mici se adunau pentru un timp în MAREA FAMILIE la TEMPLUL din Ierusalim.     Ca un fel de răsunet în timp a acestora, Conferinţa Generala AZŞ a avut […]

   Dus – întors între MARYLAND şi JOHANNESBURG     Destul de lungă această călătorie, poate nu cea mai lungă de pe planetă dar oricum, luat Atlanticul de-alungul său cât e de mare, e ceva. Globalitatea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nu este chiar simplă, dar nu este altă cale, deocamdată. De fapt ea există […]

Cânt frumos

28 iunie 2010

Grupul fetelor de la Liceul Adventist Maranatha Cluj, Zilele Institutului Teologic Adventist, 2010

Trio studențesc: Crina Mocanu, Alina Pascu, Marinela Aron, 2010

   ÎNCHIPUIRI şi REALITĂŢI     Au început lucrările Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şaptea. A câta Conferinţă? A 59-a. Câte vor mai fi? Nimeni nu ştie. Oricum foarte, foarte puţine. Poate nici una. Nimic rău a fi luată drept ultima, căci aşa se cuvine ca totul să fie făcut ca şi cum ar […]

   VUVUZELA – VUVUZEALA     Ştiţi ce este VUVUZELA? Nici eu n-am ştiut până acum. Am însă un prieten pastor care în cadrul general al promovării mişcării pentru sănătate – parte a reformei sanitare – mai atinge şi probleme pe care le numeşte “sportive”, citându-l pe apostolul Pavel care amintea de jocurile “olimpice” ale vremii […]

   Chiar aşa?     Între INTERPRETARE GREŞITĂ şi RĂSTĂLMĂCIRE     Cred că sunteţi de acord cu mine că între INTERPRETARE GREŞITĂ şi RĂSTĂLMĂCIRE este o mare diferenţă. Prima are de obicei înţelesul de o GREŞEALĂ SINCERĂ, cea de a doua se referă la o DISTORSIONARE INTENŢIONATĂ. Din prima se poate ieşi prin clarificare, în cea […]

   COMEDIA în RELIGIE, – o TRAGEDIE     Multe sunt formele prin care se promovează ECUMENISMUL.     Biblia nu are terminologie pentru UNIREA RELIGIILOR. Ea spune despre UNIREA CREDINŢEI, fiind vorba de o unitate de credinţă în Isus Hristos. Acest lucru nu-l putem numi “ecumenism”. Nu este vorba de o “înţelegere” între oameni prin “îngăduinţă” […]

   Nimicuri teologice? MARI ADEVĂRURI?     Câteva zile în urmă, am fost prezent, nu chiar din întâmplare, la un fel de festivitate religioasă – ca să nu folosesc termenul “ceremonie”, care are o conotaţie mai profundă – în cadrul unei mari universităţi, în legătură cu încheierea unor cursuri de teologie şi de trimitere în lucrare […]

   S.O.S. – CREŞTINISMUL     Se zice că creştinismul este foarte bolnav (chiar pe moarte) de “nimicurile teologice” şi că trebuie salvat. Aşa s-a pornit un val de propovăduire împotriva lor, care pretinde a fi ultima şi marea evanghelizare a lumii. Amintim câteva din aceste “mărunţişuri” despre care se zice nu doar că au ţinut […]

   “POTRIVISME care nu se POTRIVESC”       Sub adăpostul teologiei false asupra PĂCATULUI ORIGINAR nu este nici o siguranţă. Este doar împlinirea cuvântului din Ieremia 2, 33: “Ce bine ştii să-ţi ÎNTOCMEŞTI căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la NELEGIUIRE te deprinzi”. Şi nu este vorba doar de faptul că […]

   NU ŞTIM CÂND VA VENI DOMNUL.     ŞTIM CÂND NU VA VENI DOMNUL?     Învăţătura creştină se bazează pe un mare eveniment care a avut loc – VENIREA DOMNULUI ca Miel de Jertfă pentru răscumpărarea noastră din păcat -, şi pe un mare eveniment care va avea loc – VENIREA Domnului ca Rege al […]

   COPYRIGHT       “TOATE DREPTURILE REZERVATE”!      TOATĂ RESPONSABILITATEA ASUMATĂ?      Noţional, principiul de bază al existenţei universale este Copyright-ul. Nici nu s-ar putea altfel, având în vedere “unicitatea” fiecărei fiinţe. De fapt copyright-ul derivă din unicitate. Fiecare este el însuşi de neconfundat. Acest lucru păstrează ordinea şi face ca existenţa să continue. Desfiinţarea […]

   Schimbare de DOCTRINĂ sau de ATITUDINE?     În babilonia doctrinelor filozofice, politice, ştiinţifice, religioase, etc., atitudinile grupărilor omeneşti de la mari la din ce în ce mai mici, până la individ, sunt şi ele tot babilonie. Timpul vieţii scurt nu ne-ar ajunge nici măcar să le numim pe toate.     SCHIMBĂRILE de DOCTRINĂ domină […]

   Încă ceva despre “SOCOTIT NEPRIHĂNIT”       Nu departe în urmă discutam despre frumoasa expresie biblică pe româneşte “socotit neprihănit”. Dar oricât s-ar spune de mult despre această “stare” oferită omului, este prea puţin, rămânând un subiect de veşnicie. Oricum, câte ceva chiar de pe-aici, ne poate fi spre bine.       În nici […]

   CE VREMURI TRĂIM?!?     Semne de întrebare pentru conştientizare şi semne de mirare că vremurile lumii au trecut parcă aşa de repede şi iat-o pe ultima, pe care conform Bibliei atâţia oameni credincioşi voiau s-o vadă şi doar i-au urat de bine de departe. După înţelesul Scripturii, ei meritau s-o vadă pentru că o […]

   N-AVEM ÎNCOTRO? BA DA, AVEM! ÎNCOTRO ZICE DOMNUL.     “Liberul ARBITRU” în “N-AVEM ÎNCOTRO” este SPLENDOAREA EXISTENŢEI, LEGITATE care face INFINITUL şi VEŞNICIA, realităţi, trăiri.     Liberul arbitru, în domeniul moral al existenţei dă “asemănarea” cu Dumnezeirea în “opţional” – “după chipul şi asemănarea Sa”. “N-avem încotro”, în domeniul fizic al existenţei, face diferenţa […]

   IUBIREA lui DUMNEZEU – IUBIRE NECONDIŢIONATĂ     IUBIREA OMULUI – IUBIRE CONDIŢIONATĂ?     Odată cu apariţia relativ recentă a expresiei “IUBIRE NECONDIŢIONATĂ”, lumea creştină s-a repezit asupra ei PRO şi CONTRA, după felul în care înţelege fiecare vorbele IUBIRE şi CONDIŢIE, sau după cum îi PLACE să înţeleagă.     DUMNEZEU este IUBIRE spune Sfânta […]