Această “ISCUSITĂ POTRIVIRE” ar avea chipurile şi susţinere în Scriptură. PS. 51,5: “…în păcat m-a zămislit mama mea”, Romani 5, 12: “Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea”, şi “păcatul originar” ne-ar opri aici, dar din fericire Biblia zice mai departe: “…şi moartea a trecut asupra tuturor oamenilor” şi iar “păcatul originar” încearcă să ne oprească măcar aici, dar Scriptura continuă: “din pricină că TOŢI au păcătuit”, stabilind păcatul ca act juridic şi nu “starea în care ne naştem”, Ezechiel 18, 4: “Sufletul care păcătuieşte, acela va muri”.
Foarte neîndemânatic – dar aştept de la dumneavoastră dragi cititori, formulări mai bune – îndrăznesc să spun:
PĂCATUL ORIGINAR – păcatul lui Adam- a dus la o STARE de PĂCAT, cu urmare în moartea întâia (somnul), dar de care nici un om de la Adam încoace nu este vinovat în vederea adevăratei morţi, moartea a doua. Folosirea aceluiaşi cuvânt “moarte” şi în dreptul celei dintâi – somnul – cu trezirea din el, şi în dreptul celei de a doua – desfiinţarea veşnică a fiinţei – duce la mari greutăţi de înţelegere. În loc să “apropiem” cele două morţi, ar trebui să le “depărtăm” ca fiind o mare, mare deosebire.
Textul biblic “ÎN păcat m-a zămislit mama mea” nu înseamnă “CU păcat”, nici “păcătos”. El arată o STARE în care omul de după Adam se naşte şi nu un ACT JURIDIC. Această STARE de PĂCAT MOŞTENITĂ nu intră la JUDECATĂ în dreptul nimănui. Ea va fi rezolvată de Dumnezeu aparte, cum ştie El. Este imposibil de spus că OMUL este VINOVAT prin NAŞTEREA SA. Domnul a ţinut seamă de această STARE de PĂCAT pe care o moştenim fără să fi luat parte la ea şi a făcut PLANUL de MÂNTUIRE oferindu-ne infinit mai mult decât suntem frustraţi de ea.
Este tentantă poziţia de a ne SOCOTI PĂCĂTOŞI chiar prin naştere, arătând, iarăşi chipurile, că noi suntem umili, că nu ne considerăm buni de nimic, recunoaşterea că suntem păcătoşi, aşa de păcătoşi că chiar prin naştere păcătoşi, … dar este o capcană a diavolului, care odată admiţând “VINOVAT PRIN NAŞTERE”, VINOVAREA de după ea, deliberată, NU MAI CONTEAZĂ, e doar un ADAUS NEÎNSEMNAT la MAREA VINOVĂŢIE primordială la care nu am participat, şi de aici îngăduindu-ne a păcătui în continuare că ORICUM SUNTEM PĂCĂTOŞI şi încă de la rădăcină, de la ORIGINE, pe neîntrebatelea, desfiinţând ALEGEREA.
Probabil cea mai mare greşeală în această privinţă este a BĂGA păcatele noastre conştiente, deliberate, prin act de alegere, în PĂCATUL ORIGINAR, pentru a trăi cum ne place şi din ce în ce mai puţin simţind că NU SE POTRIVEŞTE şi din ce în ce mai mult că SE POTRIVEŞTE, mai ales că “ÎNVĂŢĂTORI de ELITĂ” ne ajută iscusit să scăpăm de eventuale mustrări de cuget. Aşa ni se pare corect că PĂCATUL ORIGINAR este ţapul ispăşitor, uitând şi de pocăinţă şi de jertfa Domnului şi chiar de ce-o mai fi cu noi mai departe. Judecata s-ar restrânge cel mult la Adam şi la PĂCATUL ORIGINAR în care vor fi rezolvate fără judecată toate păcatele noastre care au fost o URMARE NATURALĂ a primului şi nu o ALEGERE CONŞTIENTĂ.
Poate pe un “câte ceva” mai încolo, POTRIVISMUL anului şcolar 2010 din Institutele de Învăţământ creştine pe textul biblic “… ci unul care ÎN TOATE lucrurile a fost ispitit CA ŞI NOI, dar fără păcat”, Evrei 4, 15, că pe timpul Domnului Isus nu era internetul cu toate prostiile de pe el şi că n-a avut cum să fie ispitit în acestea, aşa că ispitirile moderne trebuie scoase din discuţie şi păcătuirea pe ele neavând nici o formă de juridicitate. Până unde cu POTRIVISMELE? Nu doar NEPOTRIVITE ci catastrofice spiritual.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
