39
Views
   COPYRIGHT 

 

   “TOATE DREPTURILE REZERVATE”!  

   TOATĂ RESPONSABILITATEA ASUMATĂ?  

   Noţional, principiul de bază al existenţei universale este Copyright-ul. Nici nu s-ar putea altfel, având în vedere “unicitatea” fiecărei fiinţe. De fapt copyright-ul derivă din unicitate. Fiecare este el însuşi de neconfundat. Acest lucru păstrează ordinea şi face ca existenţa să continue. Desfiinţarea unicităţii înseamnă CLONARE, fiinţe în serie, fără identificare proprie, existenţă în care nici vorbă de copyright. Ceva fără sens şi rost. În acest rol, copyright-ul este o juridicitate intangibilă, pusă de Dumnezeu în existenţă şi noi n-avem putinţa să-l declarăm sau nu, ci doar libertatea să-l respectăm sau nu cu urmarea menţinerii în existenţă sau a ieşirii din ea. 

 

   Acest principiu s-a extins în Planul de Mântuire în care fiecare om are copyright asupra faptelor sale vrând nevrând. Nimic din ceea ce face cineva nu poate fi trecut pe seama altcuiva. Înregistrările din Cartea Cerului sunt exacte chiar dacă pe pământ oamenii încearcă să le mai amestece. În termeni omeneşti, nerespectarea principiului copyright înseamnă “babilonie”, înseamnă “nu se mai ştie”, ceea ce Ordinea Divină refuză şi îi va pune capăt.  

   Autenticitatea copyright-ului este SEMNĂTURA. Semnatarul are şi DREPTUL şi RESPONSABILITATEA. Aici printre noi, pe pământ, se pare că ne folosim de principiul copyright doar pentru DREPTURI şi uităm de RESPONSABILITTATE. Cel puţin în româneşte, se menţionează TOATE DREPTURILE REZERVATE şi deloc RESPONSABILITATEA ASUMATĂ (sau poate se subînţelege?). Mergând puţin mai departe, DREPTURILE se referă aproape exclusiv la DREPTURI FINANCIARE, lucru care nu este prea interesant. În ceea ce mă priveşte, DREPTURILE de IDEE mi se par mult mai consistente, mai ales şi DREPTUL de FORMULARE a IDEILOR.  

   Ceva trebuie să fie greşit când se fac modificări la ceea ce a făcut cineva sub semnătură, pe motiv că nu a făcut bine, când spaţiul de a face altceva, altfel, care stă la dispoziţie este infinit.  

   În domeniul copyright, furtul, înşelăciunea, obrăznicia, laşitatea apar, după caz. Cea mai gravă situaţie este când omul umblă la copyright-ul divin. Exemplu: Domnul Dumnezeu a scris pentru noi CELE ZECE PORUNCI şi le-a semnat. Omul scoate una, împarte alta în două, modifică pe unde crede el că nu prea e bine spus, şi… Şi? Treaba nu rămâne neobservată de public, pentru că OPERA e prea cunoscută, iar modificările sunt nechibzuite. Atunci, intrusul ori se ascunde ca să nu fie ştiut, ori iese în faţă cu semeţie şi spune “eu am făcut”, şi sacrilegiul comis este etichetat greşit drept AUTORITATE. Cum nu se poate mai solemn, Domnul îl avertizează pe om în această privinţă cu privire imediată la cartea profetică Apocalipsa şi prin extensie la tot ce este sub semnătura Sa. Cel mai clar copyright.  

 

   “Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele acestei proorociri, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”   

   Aşa dar, nu te atinge. Eşti liber să scri altceva, dar să nu umbli la ceea ce a scris El. 

 

   Cum am amintit, printre noi şi la nivelul nostru, copyright-ul a fost instalat ca protecţie financiară, ca dovadă că opusul său, “bun public” se referă tot la partea financiară, adică de acord să fie gratis. “BUN PUBLIC” nu înseamnă că oricine poate interveni în idee sau felul de exprimare al ideii cum vrea el, şi să o lase sub aceeaşi semnătură sau să o treacă sub semnătura lui. În acest spaţiu de înţelegere, apar două aspecte:  

   – Să se semneze cu numele altcuiva lucrarea ta  

   – Să ţi se pună numele tău pe lucrarea altcuiva  

   Deşi nu este dreaptă, personal nu m-ar deranja prea tare prima situaţie. A doua însă e de-a dreptul scornită de Diavolul şi e urâtă că nu sunt cuvinte pentru ea.  

   O situaţie foarte încurcată este copyright-ul la o lucrare comună, pentru că el se face cu semnătura tuturor contribuabililor la lucrare, sub o denumire acceptată de toţi. Aici trebuie dovadă de multă înţelepciune şi îngăduinţă între colaboratori.  

   În altă direcţie de gândire, copyright-ul este un stimulent negativ al egoismului. Cineva nici nu apucă bine să facă ceva că şi semnează şi adaugă copyright ca un fel de aură de autor.  

   Şi încă un lucru de care nu trebuie uitat deloc, este faptul că orice ar face omul nu este CREAŢIE, este imitaţie, cel mult invenţie, descoperire, aşa că “DREPTUL de AUTOR” este discutabil în sensul de CREATOR.  

   Se învaţă de la alţii, se inspiră de la alţii, se ajută de alţii – voluntar sau involuntar, aşa încât nu se poate discuta în opera nimănui despre o “puritate” care-i aparţine numai lui, decât în sens general sau referitor la anume aspecte. Astfel că prevalarea în mod necuvenit de copyright, ar zice înţeleptul Solomon, este şi ea într-un anume fel deşertăciune. Şi probabil că nici măcar n-am abecedat acest domeniu.  

   Cele spuse mai sus, de exemplu, sunt copyright? Desigur că da, desigur că nu.  

   Benone Burtescu (dburtescu@aol.com 

  

   

  

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-