Nimicuri teologice? MARI ADEVĂRURI?
Câteva zile în urmă, am fost prezent, nu chiar din întâmplare, la un fel de festivitate religioasă – ca să nu folosesc termenul “ceremonie”, care are o conotaţie mai profundă – în cadrul unei mari universităţi, în legătură cu încheierea unor cursuri de teologie şi de trimitere în lucrare a absolvenţilor de către profesorii lor. Îmi permit să nu vă spun denominaţiunea creştină în care a avut loc acest “moment de importanţă spirituală deosebită”, dar îmi permit să vă spun că dacă în această denominaţiune lucrurile se desfăşoară aşa, nu mai poate fi nici una, alta, cel puţin oficial, în care să se desfăşoare altfel.
Dincolo de vestimentaţie, gestică încurcată – pentru rugăciune unii îşi luau acoperiturile de pe cap, alţii şi le puneau, acoperituri şi robe diferite, probabil pe funcţii şi grade, etc. etc., două lucruri care mi s-au părut mai importante vi le supun atenţiei dumeavoastră şi desigur aveţi toată libertatea să le consideraţi “nimicuri teologice” sau “MARI ADEVĂRURI” sau de ce nu, undeva între ele mai aproape de unele sau de celelalte.
Un punct din această festivitate a fost citirea de către un profesor a textelor din Sfânta Scriptură, Isaia 42, 1-9. Au fost citite frumos, dar acolo unde era vorba despre Domnul Isus, “Robul Meu” în text, EL, a fost alternat cu EA, adică pronunţat când El când EA. Ştiam că în Biblie nu poate să fie aşa, de aceea m-am uitat în programul pe care l-am primit la intrare în capelă. Peste tot era scris EL, adică aşa ca în Biblie. Atunci am îneles că din pricină de copyright transcrierea a fost respectată, dar cum în vorbire nu e copyright modificările de text nu pot fi sancţionate. Nu mi-a fost greu să înţeleg de ce profesorul a folosit când EL când EA. Am eliminat posibilitatea “promovării femeii” pentru că festivitatea se desfăşura într-o societate în care nu există problema discriminării ei, şi în care nici o femeie nu pretinde că pentru promovarea ei, în dreptul Domnului Isus să se spună şi EA, nu numai El. Am eliminat şi posibilitatea ca în mintea profesorului să se fi făcut instantaneu trecerea de la “ROBUL MEU” biblic la “robul meu” pe care-l trimetea în lucrare, pentru că profesorul era destul de pregătit pentru a găsi biblic altă asociere de idei. M-am dus cu gândul, şi n-aş vrea să păcătuiesc, la faptul că în creştinism nu există “zeiţe” ca în păgânism şi cumva totuşi la “mariologie” (cultul fecioarei) ca o punte pe care s-ar putea trece dintr-o parte în alta. Un fel de globalizare a insulelor religioase. Este exclusă şi varianta unei “întâmplări” pentru că profesorul a preluat public în următoarele ocazii propria-i folosire alternativă El şi EA, pornind de la momentul iniţial deliberat. Susţinerea că în Limba Ebraică termneul DUMNEZEU este “neutru” ca gen, nu intră în calcule pentru că profetul Isaia vorbeşte în textele folosite despre “ROBUL MEU” ca referire la Domnul Isus despre care oricine ştie că este scris “un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” etc. Mă opresc aici, pentru că simt că ne apropiem – chiar şi comentând acest lucru, de – sacrilegiu -. Dumneavoastră ce simţiti?
S-a mai petrecut cu aceeaşi ocazie că era acolo pâine şi vin ca pentru Sfânta Cină. Cineva de lânga noi, un tânăr, a întrebat în şoaptă “Dar nu se face spălarea picioarelor”? Nu i-am răspuns. Nu s-a făcut spălarea picioarelor. Cineva a trecut pe la fiecare cu ceva în care erau bucăţele de pâine speciale şi a luat fiecare . Aproape toţi. Apoi, altcineva a trecut pe la fiecare cu o cupă mai mare de vin – cred că must- şi fiecare îşi înmuia bucăţica de pâine în vinul din cupă şi apoi o mânca. Obişnuit cu imaginile biblice din Evanghelia după Matei 26, 26-27, Marcu 14, 22-24, Luca 22, 17-20, Ioan 13, 14 şi cea din 1 Corinteni 11, 23-26, la care s-a mai adăugat în mintea mea şi “încumetarea” de a te împărtăşi cu trupul şi sângele Domnului în simbol, fără “actul pocăinţei” de care vorbeşte Ellen White, am fost contrariat şi m-am întrebat dacă acestea sunt “nimicuri teologice” la care trebuie să se renunţe având în vedere “urgenţa timpului şi situaţiilor în care trăim, mai ales că avem toate condiţiile să urmăm în practică învăţătura Bibliei. Apoi desigur nelipsitele lumânări reprezentând ducerea luminii mai departe (care au devenit o permanenţă) şi despre care nu mai e nevoie să vă spun eu. Mai spuenţi câte ceva şi dumneavoastră.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
