Au început lucrările Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şaptea. A câta Conferinţă? A 59-a. Câte vor mai fi? Nimeni nu ştie. Oricum foarte, foarte puţine. Poate nici una. Nimic rău a fi luată drept ultima, căci aşa se cuvine ca totul să fie făcut ca şi cum ar fi ultima, chiar dacă planurile se întind pe mulţi ani înainte.
Cu partea de închipuiri ale mele aveţi toată libertatea să nu fiţi de acord şi să aveţi închipuirile dumneavoastră personale, asemănătoare cumva sau mult diferite. Cu partea de realităţi nu aveţi încotro însă, căci ea ne este dată la toţi şi fie că o acceptăm fie că nu, ea rămâne.
Îmi închipui că în timpul lucrărilor, de undeva mai din spatele sălii, chiar mai de dincolo de ultimul scaun, nu ştiu de unde, se ridică Ellen White cu nelipsita ei Biblie în mână şi de-alungul culoarului destul de lung păşeşete către pupitrul instalat pentru vorbitori. Tăcerea respectuoasă până atunci a participanţilor, devine o tăcere cutremurătoare, fiecare se ascunde parcă în sine cât mai adânc şi aşteaptă să aibă loc ceva neaşteptat. Ajunsă în faţa asistenţei, priveşte peste mulţimea adunată, nemustrător doar pătrunzător, până în suflet, până în conştiinţa fiecăruia de pătrunzător, pentru o deplină conştientizare, fără nici un cuvânt. Deschide Scriptura şi citeşte prima parte a capitolului 2 din Faptele Apostolilor. Închide apoi MAREA CARTE cu solemnitate, coboară şi străbate culoarul imensei săli de întâlnire în tăcerea adâncă a “sunetului venit din cer ca vâjâitul unui vânt puternic”, cu o responsabilitate împlinită. Nimeni nu se mai uită pe programele împărţite să vadă ce urmează căci parcă n-ar mai urma nimic, nimeni nu se mai uită la ceas să vadă încadrarea în timp căci timpul parcă s-a oprit împlinit. Ea dispare dincolo de ultimul rând de scaune al uriaşei încăperi, de unde mi-am închipuit că a şi venit, lăsând în urmă pecetea vremilor profetice, şi întrebările tremurător rostite de buzele oamenilor “ce vrea să zică aceasta”?, “Fraţilor ce să facem”? Desigur, o închipuire a mea.
Cu realitatea însă nu este de jucat. Laodiceea este acum în sesiune . Săracă, nenorocită, ticăloasă, oarbă şi goală, beneficiind însă din mila lui Dumnezeu de SFATUL MARTORULUI CREDINCIOS. Şi când ea zice din statistici “sunt bogată’, Martorul îi spune “eşti săracă’, atunci când zice “sunt fericită”, el îi spune “eşti nenorocită”, când zice “sunt dreaptă”, i se spune “eşti ticăloasă”, când pretinde “văd”, i se răspunde “eşti oarbă”, când spune “ priviţi-mi veşmintele”, aude zicându-i-se “eşti goală”. Camerele de luat vederi cu sutele arată ceva, camera de luat vederi a cerului arată altceva. Miile de înregistrări multiplicate pentru tot pământul sunt contrabalansate de nevăzuta înregistrare în cărţile cerului. Pe care vreţi să le vedeţi? Pe cele făcute de oameni sau pe cele făcute de îngeri?
Cum cred eu, credeţi şi dumneavoastră că Ellen White nu poate fi prezentă la această sesiune a Conferinţei Generale. Închipuire. Dar cum credem toţi, Domnul, chiar din locul Său din Sanctuarul ceresc priveşte şi Se bucură sau Se întristează, cu bucuria salvării, cu întristarea pierderii, iar îngerii, “duhurile slujitoare”, nevăzuţi – sunt prezenţi cu înregistrări pentru rapoarte doveditoare, dincolo de orice tehnică arogant de sofisticată a omului. Absolut că ce este înregistrat pe pământ este înregistrat şi în cer, dar ÎNŢELESUL este ACELAŞI? Înregistrările de pe pământ sunt mai mult pentru vânzare, înregistrarea cerească este o mărturie pentru judecata cea mare.
Să ne rugăm. Să ne rugăm ca lucrările Conferinţei noastre Generale să fie CINCIZECIMEA de dinaintea venirii Domnului, PLOAIA TÂRZIE atât de mult predicată şi aşteptată. Parte din evenimentele sfârşitului de istorie, întâlnirea de la Atlanta să fie de bine şi îngerul ei raportor să scrie o veste bună prin ea către lume. E tot ce putem face şi s-o facem din toată inima.
Marele coliseum să fie ODAIA de SUS lărgită până la marginile lumii, peste care Domnul să-Şi reverse Lumina Adevărului Său şi iubirea Sa să-i strângă pentru cer pe cei pentru care El a murit pe cruce. Dragi cititori, avem datoria şi responsabilitatea de a fi alături în tot ce se face bun la această mare întâlnire.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
