Murind PENTRU Isus? Trăind PENTRU Isus?
Am subliniat cuvântul PENTRU, ca să obţinem înţelegerea primară, autentică, a ideii că de fapt El a murit şi trăieşte PENTRU noi şi nu noi PENTRU El. Absolut că nu în sensul MERITULUI nostru, ci în sensul nevoii noastre de El.
În versiunea populară de bază, totuşi, a muri şi a trăi pentru Isus, de dragul Lui pentru cât ne-a iubit de mult fără să merităm şi fără ca El să fie vinovat, este la fel de frumos şi de autentic. Răspunsul nostru la iubirea Lui.
Nu este de comentat asupra iubirii Lui desăvârşite ci doar de admirat, dar este de vorbit despre MURITUL şi TRĂITUL nostru PENTRU El care prin alegere liberă face să fim salvaţi sau nu.
În acest context, jeluire de ceea ce se întâmplă. Fenomenul este general, dar parcă mai mult la noi la români. În cuvinte cât se poate de puţine, se poate spune că noi ŞTIM SĂ MURIM pentru Domnul dar NU ŞTIM SĂ TRĂIM pentru El.
Ani de suferinţă, de persecuţie, de privaţiuni, chiar zeci de ani, am trecut într-o trăire frumoasă de credincioşie Lui în care murirea era deja acceptată. Când această povară a fost luată de pe noi şi libertatea ni s-a oferit aproape nelimitat, lucrurile s-au schimbat defavorabil printr-o depărtare de ISUS. Am dovedit că în greu suntem mai lângă El decât în uşor. Plângem lângă El, ne bucurăm departe de El, fără de El.
Această situaţie face să mă întreb dacă credincioşia noastră trecută a fost autentică sau nu. Este posibil ca ea să fi fost datorită nevoii noastre fizice şi imediate de El. Mai este posibil ca să fi fost un fel de arătare a “cât de grozavi suntem noi” arătând “cât de mult suferim pentru Numele Lui”, direcţia spre performanţa noastră şi mai puţin sau deloc spre El. Până la urmă moartea noastră cu aura de martiri “PENTRU El”, eclipsând moartea Lui în cel mai mare dispreţ “PENTRU NOI”. Nu ştiu exact ce s-a petrecut. Numai Cărţile din cer au înregistrat fidel fenomenul şi particular de la caz la caz.
Ceea ce este clar însă, este faptul că acum când toate posibilităţile ne sunt la îndemână, nu ştim (poate nu vrem) să trăim PENTRU El. De exemplu, spiritul valdenz prezent în comunităţile noastre, mai ales în rândul tineretului, spirit de păstrare prin veacuri de restrişte al adevărului: mâncatul unui colţ de pâine din mers – unde am ştiut să ne comportăm – a dispărut sub masa bogată a ecumenismului la care suntem îmbiaţi cu toate libertăţile şi drepturile şi la care ne simţim confortabil. Spunem ce spun toţi şi ne lăudăm că toţi spun ce spunem noi.
Mai am încă o temere. Poate mai mare decât cea deja spusă, că ŞTIM să MURIM pentru Isus dar NU ŞTIM SĂ TRĂIM pentru El, situaţii experimentate până acum. Mă refer la o situaţie viitoare. Dacă azi NU ŞTIM să trăim pentru Domnul, mâine vom ŞTII să MURIM pentru El?
Este biblic, profetic, faptul că istoria lumii se va încheia cu cea mai demonică restricţie, “va face să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei”. Chiar şi pentru cei care au fost credincioşi autentic în prima fază a probării credinţei lor, după ce au experimentat “uşurarea”, ca să nu-i zic “uşurătatea”, va fi foarte greu să revină la situaţia de credincioşie de mai înainte, ne mai socotind că cuptorul probelor va fi de şapte ori mai încins. Şi pentru că TRECEREA de la o fază profetică la alta se va face brusc datorită grăbirii timpului spre încheirea lui, impactul ne va găsi nepregăitţi. Gândul meu în acest sens, este ca acum în desfăşurarea fazei TRĂIRII pentru DOMNUL să începem pregătirea pentru faza MURIRII pentru EL, care este profetic iminentă, deşi prin felul de astăzi al drepturilor şi libertăţilor în apoteoză nu s-ar motiva nici o restrişte, nicicum cea mai grozavă de vreodată.
Să nu fie nici o greşeală de înţelegere. Cine nu trăieşte astăzi pentru Domnul, mâine nu va putea muri pentru El.
El a trăit, a murit şi trăieşte pentru noi în veac. Noi…?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
