Search result: voi

“CORNUL cel MIC” = “OMUL FĂRĂDELEGII” = “ANTIHRISTUL” ?!? Biblia nu trebuie să fie rescrisă. Nu e nevoie să fie rescrisă. Nu poate fi rescrisă. Ar fi o tragedie. Ar fi tragedia însăşi. Pornim de la “amănuntul” foarte important, că celor aproximativ 19 milioane de Adventişti de Ziua a Şaptea de pe lume, li se […]

  Numai Preşedinte de Biserică Adventistă de Ziua a Şaptea să nu fii!?! Spun aşa nu pentru că Papă sau Mitropolit sau Arhiepiscop sau Preşedinte de altă Biserică e mai uşor să fii – deşi s-ar putea să fie şi aşa -, cât în primul rând pentru că el este mai aproape de noi ca […]

   RESPONSABILITATE prin ASUMARE Există înţelegerea, – şi se pare că cea mai bună -, cum că Biserica Laodicea (Apocalipsa 3, 14-22), este în sens general Biserica ultimelor zile ale istoriei acestei lumi şi în particular Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea instituţionalizată cu peste un veac în urmă. Odată ASUMATĂ această înţelegere, fie individual, […]

DOCTORAT de CREDINŢĂ Tratat de Teologie Analitică şi neAnalitică (Fragment) Mai întâi scuze pentru folosirea cuvântului “doctorat” asociat cu CREDINŢA. Ceea ce SPUNE Dumnezeu omului este de trăit AŞA cum este spus. Intră în libertatea de alegere a omului – analiză, votare, chipurile “aprobare”, însă Cuvântul Divin nu se supune hotărârilor vreunui om sau vreunei […]

 Tratat de Psihologie neANALITICĂ (fragment II) E vorba de vreo sută de ani în urmă. Trecuse mai mult de două veacuri de la Didactica Magna a lui Comenius, episcopul frăţietăţii protestante boemiene care nici vorbă să fi ajuns în sătucul bunicului meu, iar pedagogia lui Makarenco deşi cumva contemporană, nu trecuse Prutul şi mai bine […]

  ÎNCRÂNCENĂRI MODERNE – VÂNZOLELI PROFETICE Poate fi o întrebare de sondaj planetar dacă lumea se ocupă PREA MULT sau PREA PUŢIN de sfârşitul ei. În ceea ce mă priveşte, desigur – lucru fără importanţă publică -, cred că lumea se ocupă PREA MULT şi PREA PUŢIN de sfârşitul ei, numai CÂT TREBUIE nu, şi […]

   Îmi plac poveştile, NU-MI PLAC POVEŞTILE Încerc şi eu să aflu cui şi cum i-a dat prin minte să pună o liniuţă de unire “ – “ între ŞTIINŢIFIC şi FANTASTIC, făcând astfel unul dintre cele mai de seamă departamente ale librăriei moderne, cel numit ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC, realitate şi ficţiune, două domenii care nu doar […]

   IERTARE în PREALABIL?   GREŞEALĂ – PĂRERE de RĂU – IERTARE. Cam aşa se zice că s-ar putea vorbi despre cele amintite, păstrându-se cronologic. Dacă nu este GREŞEALĂ n-are de ce să fie PĂREREA de RĂU şi nu este necesară IERTAREA. Presupunând că GREŞEALĂ este, şi că este şi PĂREREA de RĂU în legătură […]

   Tratat de Psihlogie neAnalitică (Fragment) Am de mărturisit că sunt obosit de Tratatele de Psihologie Analitică, mai ales de când aşa zisa Psihologie – de sorginte seculară -, şi-a dat mâna cu aşa zisa Democraţie – de sorginte fără de lege. Mă odihnesc în Psiholgia Biblică -îndemnurile Duhlui Sfânt şi Democraţia Biblică în care […]

   De INVIDIAT? De COMPĂTIMIT? FERICITELE? BIETELE? Conducătorul religios – până mai acum de parte bărbătească -, se consideră şi e considerat prin definiţie un SOŢ IDEAL, de unde şi tentaţia de a-i fi soţie. Mă gândesc şi eu, dar mai ales ele, ce bine ar duce-o soţia papei dacă acesta s-ar căsători, sau soţia […]

     Demisie profetică? Multumesc celor ce mi-au scris în legătură cu ultimul nostru stat de vorbă în cadrul rubricii CÂTE CEVA şi care a avut ca titlu “să mă duc, să nu mă duc”. Subiectul era filmul intitulat “Seventh-Gay Adventists” şi dacă să mă duc sau nu să-l văd. Nu din punct de vedere […]

   “CE ESTE SCRIS”, dar şi “CUM CITEŞTI” ce stă scris Domnul a zis odată unui învăţător al Legii: “CE este scris în Lege? CUM citeşti în ea”? Luca 10, 26 “CE” este scris în Sfânta Scriptură, aparţine lui Dumnezeu şi este de neschimbat. Cine schimbă CE este scris se expune unor urmări veşnice. Avertizarea […]

   PROOROCUL cu COARNE. Semn al timpului. Mari şi minunate şi de nepătruns sunt lucrările Domnului Dumnezeu în marele Plan de Mântuire a omului. Raze din rosturile acestor lucrări sunt descoperite în Cuvântul Său, după nevoie, pentru îndreptarea şi îmbărbătarea noastră. Pentru binele Preotului, al Împăratului şi al Poporului, El a găsit de cuviinţă să-şi […]

  Modestia dinspre cele şapte coline?    Lumea nu este obişnuită ca Roma să nu fie arogantă şi Vaticanul să nu fie mândru. Tocmai de aceea imaginea celui mai mare eveniment al acestor zile – alegerea noului papă în urma demisiei care a avut loc -, parcă ar fi împotriva istoriei, socotind cumva de bine, […]

  Despre destrămarea și unitatea familiei   În lumea creștină se vorbește despre destrămarea familiei ca despre un semn al zilelor sfârșitului și așa este.  Acolo unde nu poate destrăma, tot acum în zilele sfârștului, Satana unește, în felul său rău familia împotriva voinței lui Dumnezeu și o duce unită direct în iadul său.  Evanghelia […]

    „ Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui” Ps. 34.6   Sunt convins că, fiecare dintre noi am experimentat – şi nu doar o singură data – această extraordinară făgăduinţă. Rămân uimit cât de promt şi frumos răspunde Tatăl nostru la strigătul nenorocitului… Era o zi frumoasă. Deşi […]

RUGĂMINTE   Către partea din membri Comisiei pentru Cartea de Cântări 2010, acum 2013 -, pe care îi cunosc de o viață, cum ar fi:  Mircea Valeriu Diaconescu, Cezar Geantă, Costel Tolici, Gabriel Dumitrescu, Cornel Maftei, Liviu Barbu, am rugămintea frumoasă, și anume, aceea de a nu da drumul spre tipărire a Cărții până ce […]

            „ Suntem alături de cei în nevoie”   Aceasta a fost dorinţa celor 60 persoane private de libertate din Penitenciarul Vaslui care, nu doar şi-au dorit dar au şi pus în practică dorinţa lor. Astfel, în urma parteneriatului  de voluntariat încheiat între Penitenciarul Vaslui şi SUP Moldova, pentru aproape o săptămână şi jumătate, zi […]

20 septembrie 2022
0

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 3 – 2022 CU HRISTOS, ÎN CUPTORUL ÎNCERCĂRII PROLOG Când mă-nțeapă spinii vieţii, lasă urme sângerând, Dar rănirea lor m-aduce mai aproape de Cel Sfânt. În prezenţa Sa-ncercarea are-un conținut ceresc Și un scop înalt: în ceruri, cu El veșnic să trăiesc. 1. Domnul, bun Păstor îmi este; lipsă de […]

Vorbire duhovnicească Mă jeluiesc şi eu dumneavoastră, fraţi ai mei de Limbă Română de frumoasa Limbă Română, că altcuiva cui. In viaţa de zi cu zi, fiecare avem de folosit acea parte a limbii care este legată de ocupaţie, de cei din preajma noastră, ceea ce face o oarecare diferenţă, că doar nu ne-om exprima […]