Îmi plac poveştile, NU-MI PLAC POVEŞTILE
Încerc şi eu să aflu cui şi cum i-a dat prin minte să pună o liniuţă de unire “ – “ între ŞTIINŢIFIC şi FANTASTIC, făcând astfel unul dintre cele mai de seamă departamente ale librăriei moderne, cel numit ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC, realitate şi ficţiune, două domenii care nu doar că nu se întâlnesc niciodată dar se şi resping totdeauna. De fapt cel ficţional nu există. “Dar asta-i cam de multişor poveste”.
Cu ocazia acestui Crăciun – iertaţi-mă că folosesc această noţiune fictivă -, un pastor şi-a început predica abrupt, cu declaraţia “De când mă ştiu nu mi-au plăcut poveştile”. O mărturisire personală desigur. Aceasta a făcut însă ca fiecare să se întrebe pe sine dacă îi plac poveştile sau nu, şi cumva să-şi şi dea un răspuns dacă da, de ce, şi daca nu, iarăşi de ce. Nu prea simplu. Deci am fost puşi pe treabă şi încă pe nişte iţe aparent încurcate.
Poate cel mai uşor ar fi, zic şi eu, să desfiinţăm liniuţa de unire dintre POVESTE şi REALITATE. Aşa toată lumea va şti că cele două n-au nimic de a face şi ar fi tratate separat. Mie îmi place povestea “Capra cu trei iezi”, un nume “plăcut”, desigur, în limitele că nu poate fi de crezut. În felul ei, CA POVESTE, stă. Pe undeva binele şi răul apar şi aici ca în orice BASM, dar în mod decent, frumos secular, fără trimiteri la mitologie şi mai ales că nu îşi permite brutalitatea şi nesăbuinţa de a se amesteca în realităţile divine universale.
Pentru mine Moş Crăciun nu are valoarea Caprei cu trei iezi. Ficţiunea Moş Crăciun este grefată pe cel mai real eveniment petrecut vreodată în infinitul şi veşnicia existenţei, NAŞTEREA MÂNTUITORULUI, Domnul nostru Isus Hristos, în mod nu doar nefericit, ca din întâmplare, ci deliberat profan. Absolut că aceasta nu mă va trimite în stradă sau prin case să dezbrac moş crăciunii pentru ai expune realităţii. Nu e nevoie de acest lucru căci ştim că e POVESTE şi o acceptăm ca atare. Cumpănesc doar, dacă NAŞTEREA MÂNTUITORULUI ar putea fi prezentată şi într-o altă modalitate mai frumoasă şi fără folosirea POVEŞTILOR.
Zicem că nu pentru noi, ci PENTRU COPII, folosim POVEŞTILE. Cred că îi subestimăm pe copii că ar putea înţelege şi alte căi de prezentare şi ne subestimăm pe noi că am putea diversifica prezentarea celui mai frumos eveniment real şi altfel, din ce în ce mai aproape de adevăr. Ne-am împotmolit la Moş Crăciun. A venit Decembrie, iarăşi Moş Crăciun. Nu e chiar simplu. Nici chiar comuniştii n-au putut să-l treacă în POVESTE numindu-l Moş Gerilă, păstrându-i factorul comun MOŞ pentru a păcăli mai uşor creştinătatea şi de altfel că nu-i interesa pe ei ce fel de MOŞ, era vorba să nu se ajungă la Isus Hristos. Dacă Moş Gerilă rămânea ca POVESTE şi NAŞTEREA DOMNULUI ca realitate, era o situaţie mai curată decât Moş Crăciun ca POVESTE amestecat cu NAŞTEREA Domnului ca realitate. Ni se pare că am biruit. Nu sunt convins.
Am amintit cele de mai sus pentru că Biblia face diferenţă între POVESTE şi REALITATE şi ne îndeamnă şi pe noi s-o facem. În 1 Timotei 4, 7 apostolul îndeamnă “Fereşte-te de BASMELE lumeşti şi băbeşti”. Desigur, nu se referea la Moş Crăciun căci nu era scris pe atunci, dar prin extensie cuprinde orice BASM în circulaţie pâna la sfârşitul acestei lumi.
S-ar considera poate un fel de criminalitate lipsirea copiilor de bucuria venirii lui Moş Crăciun. Avându-i în vedere pe ei, dacă bucuriile cuvenite lor le-ar fi oferite cum se cuvine de-alungul anului, nu ştiu cât l-ar mai aştepta pe Moşul. Dacă el el este singura bucurie, este normal că îl aşteaptă. Florile, păsările, animalele, stelele, adierile, izvoarele, peisajele, fenomenele naturii încă păstrând dovezile iubirii lui Dumnezeu ne stau la dispoziţie a le fi prezentate copiilor. Scriptura fără de poveşti este un tezaur inepuizabil. Momentul DEMITIZĂRII va avea loc şi nu are rost ca el să fie dramatic. Cu ce fel de POVEŞTI îşi vor fi crescut mamele evreice credincioase copiii?
Trecând din lumea copiilor în cea de “când am crescut mare” cum zice apostolul, mi-a fost de mirare să ştiu anunţându-se în toată lumea în aceste zile, CONCERT de CRĂCIUN. Aici nu mai e vorba de Moş Crăciun, desigur. Ar putea fi intitulat anunţul despre părtăşia frăţească în laude la adresa lui Dumnezeu în legătură cu naşterea Domnului şi altfel? Nici că se poate un hibrid între secularism şi mitologie mai nefericit. Trebuie să fac efortul să înţeleg prin Concert, Cântarea de cântări de laudă, iar prin Crăciun, Naşterea Domnului, dacă cei ce fac anunţul asta au în gând. Greu.
Şi rămânând cum am promis generic, doar la câte ceva, mă miră cu ce urale de bucurie a fost primită în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, vestea că Ellen White a recomandat sărbătoarea Crăciunului şi a Bradului de Anul Nou, prin singura referire de circumstanţă că daruri pentru istovitoarele costuri ale lucrării de atunci puteau fi aduse cu ocazia cadourilor schimbate de anul nou. Aici cred în scrieile ei chiar şi cei care nu cred. INCREDIBIL. Ce importanţă mai au învăţăturile de credinţă aduse în prim plan de ea, Sabatul, Îndreptăţirea, pălesc profeţiile despre Întreita Solie Îngerească, ecumenismul globalistic, răsuflăm uşuraţi că ne-a dezlegat să facem Brad de Anul Nou care ar însemna şi Moş Crăciunul şi ce ar mai fi ca să fim tot aşa, gândire jalnică.
Urez tuturor la începutul acestui an convenţional, – mi-ar fi plăcut biblic -, toată bucuria în Domnul şi aşteptarea Lui cu dor.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
