36
Views

   De INVIDIAT? De COMPĂTIMIT? FERICITELE? BIETELE?

Conducătorul religios – până mai acum de parte bărbătească -, se consideră şi e considerat prin definiţie un SOŢ IDEAL, de unde şi tentaţia de a-i fi soţie. Mă gândesc şi eu, dar mai ales ele, ce bine ar duce-o soţia papei dacă acesta s-ar căsători, sau soţia patriarhului sau a mitropolitului despre care spre ruşinea mea nu ştiu până acum când scriu aceste rânduri dacă ei se căsătoresc sau nu. Ştiu doar că preoţii obişnuiţi – cum erau şi la mine în sat -, aveau neveste şi se numeau preotese.

În lumea mai aproape de noi însă, protestantă şi neoprotestantă, căsătoria, de fapt căsătorirea, a ajuns până la obligatorie pentru cel care vrea să ocupe slujba de pastor, predicator. Considerentele pentru care se procedează aşa nu aparţin acestui “câte ceva”. Poate altuia. Poate niciunuia.

De la sine înţeles că predicatorul şcolit în Biblie, se presupune a se purta frumos cu soţia lui, ca Abraam cu Sara, ca Isaac cu Rebeca chiar în ţara filistenilor, ca Iacob cu Rahela care se topea de dragul ei, sau mai târziu cu câteva mii de ani timp în care comportamentul se presupune a se fi păstrat, marele Martin Luther. Păi să ştii că soţul tău, mare teolog, îşi scrie gândurile nemuritoare retras în biroul său iar tu te pregăteşti să-i duci cafeaua, atunci, acum ceaiul, mergând în vârful picioarelor să nu-l tulburi, nu e o imagine de lepădat. Merită efortul de a o face reală. Câţi predicatori? Câte fete visătoare de soţii ale lor? FERICITELE! Nu cumva BIETELE?

Să ne oprim aici? Sau să întoarcem pagina? Eu zic să o întoarcem.

Păi FERICITA Sara, se trezeşte într-o dimineaţă fără soţ şi fără copil. BIATA de ea! Aşa soţie de patriarh – a se citi spre înţeles mai sus, Predicator -, chiar că nu prea este de invidiat, ba chiar este de compătimit. Mai dinainte ştiind, cine s-ar mai da în vânt după el să-i fie soţie? O săptămână întreagă să nu ştie nimic de ei? De avut în vedere. Păi da, “foarte frumoasa” Rebeca, aşa cum o descrie Biblia îşi vedea viitorul vieţii ei tot “jucându-se” cu Isaac chiar şi în faţa împăraţilor păgâni, dar n-ar fi bănuit că va ajunge să-i spună “M-am scârbit de viaţă” şi să-l păcălească din pricină că nu mai vedea bine. De ţinut minte. Să fi soţia lui Iacov, ce mândrie pentru Rahela. Şapte ani, alţi şapte ani şi alţi şase pentru turme ca să nu ducă ea lipsă de nimic, într-adevăr dovadă de dragoste. Şi Lea şapte copii. Şi Zilpa doi copii. Şi Bilha doi copii. Abia mai pe urmă, nu ştiu cum să-i zic FERICITA sau BIATA Rahela, cu Iosif şi mai cu greu şi mult aşteptatul Beniamin, fără a putea măcar să anticipeze însemnătatea morţii ei “pe drumul spre Efrata”, localitate cântată mai târziu de profet în frumoasa veste mântuitoare “şi tu Betleeme, Efrata…”.

Nici vorbă vreo încercare de descurajare în visarea fetelor de a deveni soţii de pastori că se vor purta de-alungul vieţii cu dragoste şi duioşie, iar mai modern – după studiile nu doar biblice ci şi psihologice -, mai manieraţi, mai politicoşi, dar trecând şi la responsabilitate, la demnitate, la surprize pe care cerul le are în vedere cu încheierea istoriei acestei lumi, mult mai mari chiar decât cele amintite la începuturile ei. Marea luptă dintre bine şi rău se îndreaptă spre apogeul ei. Confortul presupus normal se aşteaptă a fi zguduit dramatic, hotărâri mari de luat şi mai mult ca oricând ele trebuie preacceptate, în zicerea “da Doamne, sunt de acord cu orice vei spune Tu”. Şi ca să fiu şi mai responsabil, nu e vorba doar de “acceptare” a orice va veni ci şi de o “bucurie a acceptării”. Aş putea exprima aceasta în felul următor: “Când din motive profetice pastorii nu vor mai fi pastori, soţiile pastorilor să rămână soţii de pastori”. Am şi un exemplu concret, intrat în istorie deşi petrecut doar cu câteva zeci de ani în urmă. Pastorii bisericilor româneşti au fost chemaţi de la “joaca” lor cu soţiile cu care era frumos să trăiască frumos (ca să folosesc joaca lui Isaac cu Rebeca văzută de filisteanul Abimelec), la Departamentul Cultelor întrunit de reprezentantul comunist rus, pentru “spălare de creier”, se înţelegea “spălare de credinţa în Isus”. Isus trebuia eliminat din minţile pastorilor şi cuvintele urâte despre El cădeau cu nemiluita. Multă tăcere în rândul pastorilor şi din păcate multă admitere. Soţia unuia însă, prezentă, a rupt tăcerea cu o şoaptă la urechea soţului ei. Era Sabina, soţia pastorului Richard Wurmbrand. Ea i-a spus soţului a cărei soţie se dorise atât de mult. “Tu taci? Nu vezi cum scuipă omul acesta pe Domnul nostru”? I s-a răspuns: “Dacă voi vorbi, tu nu vei mai avea soţ”. Într-o clipă i-au trecut prin minte şi joaca dintre Isaac şi Rebeca şi toate câte vorbirăm. În clipa următoare pastorul a fost trăznit de hotărârea ei spusă în cuvintele: “Decât cu un soţ trădător mai bine fără soţ”. Şi pentru multă vreme, şi pe aici, a fost exact aşa. După această întâmplare am înţeles şi mai mult de ce fetele doresc să fie soţii de pastori. Nu BIETE ci FERICITE. Cu fiecare din ele încă o Sabină, lângă încă un Richard.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-