18
Views

DOCTORAT de CREDINŢĂ

Tratat de Teologie Analitică şi neAnalitică

(Fragment)

Mai întâi scuze pentru folosirea cuvântului “doctorat” asociat cu CREDINŢA.

Ceea ce SPUNE Dumnezeu omului este de trăit AŞA cum este spus. Intră în libertatea de alegere a omului – analiză, votare, chipurile “aprobare”, însă Cuvântul Divin nu se supune hotărârilor vreunui om sau vreunei “comisii de specialitate” umană. “… dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. Ce ar mai fi de adăugat? Urmează ANALIZA UMANĂ. “Femeia a VĂZUT că pomul era bun de mâncat şi PLĂCUT la privit, şi că pomul era de DORIT ca să DESCHIDĂ cuiva MINTEA”. În spatele oricărei ANALIZE de acest fel este cel care zice: “Hotărât că nu veţi muri”. Geneza 2, 17; 3, 4-6.

Omul trebuia să fie un ANALIST, dar nu cu privire la ceea ce SPUNE Dumnezeu, ci cu privire la ceea ce SPUNE ALTCINEVA despre ceea ce spune Dumnezeu, să vadă dacă este ADEVĂRAT sau nu. “Au primit CUVÂNTUL cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, să vadă dacă ce li se spunea ESTE AŞA”, Faptele Apostolilor 17, 11. Domnul Dumnezeu nu spune niciodată altceva decât ceea ce spune, şi nu e nevoie de “scenarii de intenţie”.

Să analizăm un moment neANALITIC prin simplă descripţie istorică, pentru înţelegere.

Zelul comunist în prima lui fază împotriva Bibliei şi celor ce urmau învăţătura ei, a fost de uimire. Una din problemele aparent “încurcate” şi de “analiză”, a fost în rândurile Adventiştilor de Ziua a Şaptea din România, legată de respectarea Sabatului în armată şi în şcoli care erau pe atunci publice, guvernamentale. De ce Domnul a îngăduit aceasta, nu ştiu. Nu este rostul acestui comentariu de a spune ce trebuia făcut oficial în această privinţă. Poate că DOCTORATUL de CREDINŢĂ atunci era autentic nu în sensul declaraţiilor, ci în sensul durerii sau nonşalanţei cu care ele erau făcute şi mai ales trăite. Perspectiva nu era un “post” pe nivelul diplomei, ci puşcărie pentru soldaţi şi eliminare şcolastică pentru elevi. Nu mă întrebaţi analitic ce era de făcut, căci nu ştiu mai mult decât dumneavoastră, ba poate chiar mai puţin. Istoria de credinţă e însă istorie.

Unul din fraţii mei – care mai este în viaţă – era proaspăt soldat într-o mină din munţii Făgăraşului. A refuzat să lucreze Sâmbăta şi se oferea să recupereze aceasta oricât de mult în celelalte zile , dar oferta lui nu era luată în seamă. În timpul procesului său personal “analitic” dacă e pe Scriptură sau nu, – în timp ce procesul oficialilor se desfăşura în analiza legilor statale, a primit vizita Preşedintelui de Conferinţă locală şi a fost sfătuit să lucreze în Sabat pentru că altfel, el, familia şi mai ales Biserica vor avea de suferit. Mai departe, comentariul meu nu ar mai fi de cine ştie ce folos. Nu este vorba dacă “dreptatea teologică” era de partea pastorului sau soldatului , ci de faptul ca avea loc Doctoratul de Credinţă pentru amândoi.

Am primit săptămâna aceasta, din întâmplare – ce fel de întâmplări mai sunt şi acestea -, un mesaj pe internet, din care vă spicuiesc acum si dumneavoastră în ghilimele, căci suntem în lumea vânzolelii plagiatului global, România fiind în frunte. Este amintirea unui moment de DOCTORAT de CREDINŢĂ – după părerea mea. Să nu uit, iată o dovadă că pe internet mai pot fi spuse şi lucruri bune. Sursa primară a mesajului, “Cu Domnul în temniţă”, de Nicolae Rădoi. M-am interesat şi domnul acesta, de credinţă baptist, trăieşte.

“După ce am fost arestaţi, torturaţi, ‘judecaţi’ şi condamnaţi, a urmat încarcerarea noastră oficială. Eram adunaţi toţi cei condamnaţi într-un şir lung şi se proceda la perchiziţionarea noastră ce era însoţită de bătăi crunte. Eram ultimul din şir. Lângă mine se afla un credincios adventist, condamnat pentru că nu voia să acţioneze Sâmbăta, după cum cereau ‘regulile’ armatei. Înaintea noastră câţiva indivizi au fost bătuţi sălbatec. Băiatul adventist era cam îngrozit de ceea ce va urma. Încercam să îl încurajez, dar scenele anterioare îşi făcuseră efectul. Mă gândeam însă şi la soarta noastră, a celor trei de la Caransebeş. Noi fuseserăm condamnaţi pentru că ‘am bătut miliţieni’. Deţinuţii care intrau la închisoare pentru că bătuseră miliţieni, erau bătuţi cu sălbăticie. Ştiam ce mă aşteaptă…

Când a venit rândul la percheziţionare a fratelui adventist au găsit asupra lui o Biblie. Acum ‘păcatul’ lui era dintr-o dată mult mai grav. Ca să îşi bată joc de el, cei care îl anchetau i-au cerut să mănânce Biblia, promiţându-i că dacă acceptă, nu va fi bătut. Tânărul adventist stătea în faţa lor galben, fără să spună ceva, sau să facă ceva. Se vedea clar că este descumpănit şi îngrozit. Ofiţerii vedeau lucrul acesta şi stăruiau de el să înceapă să mănânce Biblia. Nu ştiam cum se va sfârşi scena la care participam. Eram ultimul din coloană şi mă gândeam că odată cu mine nu mai au nici un alt caz de analizat şi vor avea timp din belşug să mă bată. Îngrijorarea tânărului adventist era şi a mea în clipele acelea. La un moment dat unul din ofiţeri s-a apropiat şi a luat în mână corpul delict, Biblia, şi a deschis-o curios să vadă ce scria în acea carte pentru care cei credincioşi erau gata să sufere atâta umilire şi maltratare. S-a aşternut o tăcere grea. Apoi ofiţerul a început să citească cu voce tare. Biblia se deschisese la Isaia, şi ceea ce i-a căzut sub ochi era versetul zece din capitoul 41. Fără să îşi dea seama ce face ofiţerul a citit: Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Ce bine au venit pentru noi acele cuvinte! Nu ştiu dacă lucrul acesta a fost observat de cei care urmau să ne tortureze, dar atunci s-a petrecut o minune. Ofiţerul care a citit versetul a adăugat după ce şi-a ridicat ochii din Scriptură: De ce te temi? Nu scrie aici să nu te temi, pentru că Dumnezeu este cu tine? Apoi s-a oprit, s-a întors spre ceilalţi, s-au înţeles din priviri şi au plecat cu toţii, fără să ne mai interogheze şi fără să pună să fim bătuţi! Se vedea că cercetarea lui Dumnezeu a venit peste ei”.

La aşa DOCTORATE de CREDINŢĂ nu-mi îngădui să fac “analize” teologice. Mai amintesc însă câte unul din când în când, şi doar câte ceva din ele… cine ştie…

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-