15
Views

   PROOROCUL cu COARNE. Semn al timpului.

Mari şi minunate şi de nepătruns sunt lucrările Domnului Dumnezeu în marele Plan de Mântuire a omului. Raze din rosturile acestor lucrări sunt descoperite în Cuvântul Său, după nevoie, pentru îndreptarea şi îmbărbătarea noastră.

Pentru binele Preotului, al Împăratului şi al Poporului, El a găsit de cuviinţă să-şi pună la lucru printre ei nişte soli ai Săi pe care i-a numit PROOROCI. Proorocul, fiecare la rândul său, urma să prezinte şi să reprezinte ADEVĂRUL într-o societate omenească în care Preotul şi Împăratul şi prin urmare şi Poporul, degradau. Având în vedere rolul important al proorocului în acţiunea de redresare morală, spirituală, contrafacerea Satanei s-a focalizat asupra lui. Dacă ar fi putut să facă PROOROCI MINCINOŞI pe care să-i opună PROOROCILOR ADEVĂRAŢI, şi mai ales dacă putea să atragă de partea lui din Proorocii Adevăraţi făcându-i Prooroci Mincinoşi, atunci planul său ar fi fost împlinit. Domnul Dumnezeu a fost, este şi va fi în control asupra acestui lucru. Totuşi, lupta a fost, este şi va fi grea în această privinţă, la scenă deschisă şi nimeni n-ar trebui să fie biruit în ea din moment ce Domnul Atotputernic oferă ajutorul.

Istoria proorocilor ne serveşte de învăţătură. De la Balaamul poporului din vechime şi până la Balaamul poporului de pe urmă, să ne tot dăm seama ce a fost şi ce ne aşteaptă. Personajul profetic numit PROOROCUL MINCINOS se profilează planetar şi el este suma tuturor Proorocilor mincinoşi de vreodată, prezent în Necuratul Triunvirat apocaliptic – Balaurul, Fiara, Proorocul Mincinos.

Produşii satanici nu sunt de neglijat prin numărul lor mare şi “gălăgia” mincinoasă pe care o fac, precum năvălirea unei armate de minciună. Deşi poate nu-i vedem, ei există după modelul BAAL, ASTARTEA cândva făcând tărăboi deşart la palatul lui Ahab şi al Izabelei, azi ascunşi sub veşmintele unei minciuni foarte civilizate şi moderne. Cândva se numărau. La un moment dat patrusute cincizeci ai lui Baal şi patru sute ai Astarteei. Nu era vorba de câţiva sfătuitori de care are nevoie orice rege. Numărul era îngrozitor de mare. Trăiau bine, ca într-o împărăţie a dezmăţului, chiar la palat. Numai dacă un singur sfat de câteva vorbe i-ar fi dat regelui şi reginei fiecare din aceştia, pe zi, ar fi trebuit să meargă la culcare năuciţi. De ce un NUMĂR aşa de mare? Ca să IMPRESIONEZE. Efectul STATISTIC. Unul, Ilie pe de o parte, ADEVĂRAT, opt sute cincizeci pe de altă parte, MINCINOŞI. Aproape să se sinucidă cu propriile săbii şi suliţe care le aveau cu ei. Poruncise Domnul ca Proorocii Săi să poarte săbii şi suliţe? Din fenomenul mincinos mai făcea parte şi AIURAREA. Au murit toţi.

Dar prea mare tăcere se făcuse la palat. În trei ani, Ahab şi–a refăcut încet, încet armata de prooroci. Voia probabil să ajungă la patru sute câţi avusese înainte Izabela, dar n-a mai apucat. Biblia zice “în număr de APROAPE patru sute”. Şi la acest moment i-a întrebat pe toţi odată şi nu pe fiecare în parte: “Să merg să lupt împotriva Ramatului din Galaad, sau să mă las”? Toţi proorocii, au dat acelaşi răspuns. Unanimitate. Nu ştiu de ce, până în Împărăţia Cerurilor am un disconfort faţă de UNANIMITĂŢI. “Suie-te şi Domnul îl va da în mâinile împăratului”. Aici, spectacolul proorocesc atinge paroxismul. Unul dintre ei îşi făcuse nişte COARNE. Spre stupefacţia lui Darwin, dacă s-ar fi gândit la el, acesta involuase. Spre mirarea oricui de bun simţ, imaginea unui PROOROC cu COARNE este URÂCIUNE. Mesajul său era acelaşi, dar pentru măritul rege coarnele îl făcea mai elocvent. Vai de lume. Imagine de uitat, dar care nu se poate uita.

Imaginea următoare este absurdă, demnă doar de nebunie. Aproape patru sute de prooroci în frunte cu Cel cu Coarne, spun: “Suie-te şi Domnul îl va da în mâinile împăratului”. 1 Regi 22, 6. Ei sunt crezuţi. Proorocul Mica întrebat asupra aceluiaşi lucru, răspunde la fel cu ei. “Suie-te căci vei izbândi şi Domnul îl va da în mâinile împăratului”. 1 Regi 22, 15. Nu este crezut. Este pus să jure. Proorocul Domnului, singurul acolo ca Ilie pe Carmel, spune adevărul cum se cuvine unui prooroc, după ce spusese regelui ce voia să audă, e lovit peste obraz de Cel cu Coarne şi regele nu-l crede nici acum. Nu mai este nimic de făcut. Regele nu crede PROOROCUL DOMNULUI, orice i-ar spune, regele crede PROOROCII SATANEI orice i-ar spune. Din rege n-a mai rămas nimic, din Proorocul cu Coarne au rămas probabil doar coarnele care erau de fier şi care se vor fi făcut şi ele ţărână de mult.

Este biblic să mutăm imaginea proorocică de atunci pe azi? Credeţi că s-a mai schimbat ceva, în bine, în rău? Rău că Prooroci Mincinoşi în statistici uriaşe proorocesc DE BINE? O fi vreunul de partea cealaltă, aparent singur proorocind de RĂU şi lovit peste obraz pentru acest lucru, ameninţat cu “pâinea întristării”? Care o fi realitatea? Pe vremuri era de privelişte deşi mulţi n-o percepeau. E mai perceptibilă azi, deşi mai învăluită? Se poate învăţa ceva din lecţiile istoriei? Chiar dacă nu tot, măcar câte ceva? SINDROMUL PROOROCIEI – Semn al timpului.

Fără discuţie că biruinţa este de partea Domnului, dar pentru a ne bucura de ea trebuie să fim de partea Lui.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-