Search result: Domnul

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 3 – 2016        ROLUL BISERICII ÎN SOCIETATE   PROLOG   Ca să știm ce misiune are azi biserica, Și ce rol în societate, Biblia vom cerceta.   Noi am existat în planul dragostei lui Dumnezeu, Fiind creați în minte, suflet și-n trup după chipul Său. Dar păcatul, ca un […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2, 2017 ÎNVĂȚĂTURI DIN EPISTOLELE LUI PETRU Petru este printre primii ce-L urmează pe Hristos. E spiritual și sincer, credincios și curajos. Are calități, desigur, însă are și defecte. Cu răbdare, Hrist îl urcă pe-ale biruinței trepte.   Mărturia lui că Domnul e Fiu al lui Dumnezeu E și astăzi […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2021 FĂGĂDUINȚA: LEGĂMÂNTUL CEL VEȘNIC AL LUI DUMNEZEU PROLOG Domnul, astăzi, ne invită-n legământul Său cel veșnic. Vom intra în părtășie cu Acel ce-n veci e Vrednic? Legământul Său e viață, este har și fericire Pentru fiecare suflet ce-I oferă-n schimb, iubire. 1. Dumnezeu, în ziua-a șasea, după […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2020 CUM SĂ INTERPRETĂM BIBLIA? 1. Biblia este Comoara omului cea mai de preț, Unica Busolă către un final etern, măreț. Deși este-ncredințată slabelor vase de lut, Ea-i de-origine cerească și, în Marea Luptă, scut. Profețiile-mplinite spun că Dumnezeu conduce Și istoria confirmă biruința de la Cruce. Viața […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 1 – 2023 ADMINISTRATORI PENTRU ADEVĂRATUL PROPRIETAR 1. Mare-ncredere ne-acordă Dumnezeu cel preaînalt, Spre-a-I administra și bunuri, și tot ce El a creat. El, Stăpânul lucrurilor, ne oferă totu-n dar Și, în primul rând, pe Domnul, jertfă pe ceresc altar. Duhul Sfânt, care rămâne și mereu va fi cu noi, […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 1 – 2019 EVANGHELIA DE PE PATMOS 1. „Evanghelia de pe Patmos” e trimisă lui Ioan Ca să fie mărturie-oricărui om, din neam în neam. Deși cu limbaj simbolic, cartea-Apocalipsa este O descoperire-a Celui care pe toți ne iubește. Multele evenimente de când Domnul S-a-nălțat, Până când veni-va-n slavă ca-Mpărat […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 4, 2016 Iov, cu toată suferința, Domnului I-a fost fidel. Nu a-ntrezărit motivul, dar s-a încrezut în El. Ca un luminos preludiu-al veșnicei Împărății, Fericit sfârșit Iov are, cum nici n-a putut gândi. Dar răsplata-adevărată, fără boldul morții reci, Ne-o va da Cel ce e Viața și-Învierea-n veci de veci. […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 4 – 2017 MÂNTUIREA ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI Vă invit să ne întoarcem, prin imaginație, În biserica din Roma. Plini de fascinație, Să îl ascultăm pe Pavel și Cuvântul inspirat, Ce pe Luther și pe noi, azi, la sfințire ne-a chemat.   Cât despre cei sfinți din Roma, sau cei […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 3 – 2015                        MISIONARII   Înainte de crearea Terrei noastre, Dumnezeu Ne-a cuprins, spre mântuire-n minunatul Plan al Său. Cine ar putea-nțelege cât de mult iubit-a El Lumea noastră, pentru care S-a jertfit Emanuel?   Ne-a creat cu libertate de-a alege, de-a iubi, Și-n calea căderii noastre a pus […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 2 – 2015            EVANGHELIA DUPĂ LUCA   PROLOG   Luca este-o perlă rară, scoasă din marea „elenă”, Luptător spre biruință pe a „Marii Lupte” scenă. Ceru-l cheamă să lucreze ca evanghelist și medic, Colaborator cu Pavel pentru slava Celui Veșnic.   Pentru-a scrie Evanghelia, face-adesea cercetări Și lasă posterității […]

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 1 – 2016      RĂZVRĂTIRE ȘI RĂSCUMPĂRARE   E o taină cum păcatu-a apărut în Lucifer. Cert e însă că mândria-a declanșat o criză-n cer. Înșelând pe-Adam și Eva, Lucifer a devenit „Stăpânul” planetei noastre, pe nedrept astfel numit. Dar a fost învins la cruce. Prin Hristos, și tu, și […]

Școala de Sabat Concluzii în versuri, studiul nr. 01, trim. 1/2024 Cum să citim psalmii? Când citim *_cu pasiune și-ncântare_* cartea *_Psalmi_*, Vom dori să fim asemeni’ Domnului: mai buni, mai calmi. Psalmii au lirice versuri și-n metafore abundă; Inspirați de Cer, ei poartă clar a măiestriei undă. Psalmii sunt cântări de laudă pentru-al nostru […]

 NECROLOG ENOH LIGA (23/01/1936 – 7/04/2013) Ps. 91 a fost unul dintre cele mai indragite pasaje biblice care a calauzit viata lui Enoh Liga inante de a trece la odihna: “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: El este locul meu de scăpare şi […]

Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Constanta a primit o solicitare de a conduce un serviciu religios special din partea liderilor religiosi ai zonei si din partea echipajului de pe vaporul Hans Lehmann, ancorat in portul Constanta. Capitanul polonez al acestui vapor a solicitat ajutorul autoritatilor romane pentru ca ,,la bord s-a petrecut o […]

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=YmmPSFFKd_U

Dragostea e marea forță ce lucrează cu putere, Luminează ca o torță, ea doar dăruie, nu cere. Vine din Împărăție cu plăcere de servire, Plină e de bucurie lui Isus dând mulțumire. Dragostea de El profundă în curată închinare Viața-ntreagă o inundă iar în criză e salvare. Legi aspre și persecuție vor lovi loialitatea Celui […]