Views

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 4 – 2017

MÂNTUIREA ÎN EPISTOLA CĂTRE ROMANI

  1. Vă invit să ne întoarcem, prin imaginație,

În biserica din Roma. Plini de fascinație,

Să îl ascultăm pe Pavel și Cuvântul inspirat,

Ce pe Luther și pe noi, azi, la sfințire ne-a chemat.

 

Cât despre cei sfinți din Roma, sau cei sfinți din România,

Domnul vrea ca-ntotdeauna să-I aducem bucuria

De-a fi plini de bunătate, armonie și credință,

Ducând lupta pân’ la capăt, pân’ la marea biruință.

 

  1. Controversa apărută între neamuri și iudei,

În tradiții, nu-n Scriptură-și are falsul ei temei.

Legea ceremonială-a fost la cruce abolită!

Mântuirea nu-i prin fapte, nici prin Legea împlinită!

„Cel neprihănit , de-a pururi, prin credinţă va trăi!”

Iată care e solia Domnului din veşnicii.

 

  1. Mie nu îmi e ruşine cu-Evanghelia lui Hristos;

Ea-i puterea mântuirii pentru cel ce-i credincios.

Tu, deci, care-nveţi pe alţii, fii exemplu pentru ei!

Să nu judeci, ci, mai bine, poartă torţa dragostei!

 

Toţi suntem lipsiţi de slavă, căci toţi am păcătuit.

Doar Hristos ne-oferă haina de om nou, neprihănit,

Dacă noi, iudei şi neamuri, ne plecăm în pocăinţă

Şi-L lăsăm să ne conducă spre a crucii biruinţă.

 

  1. Nimeni nu va fi în ceruri socotit neprihănit

Nici prin Lege, nici prin fapte, nici prin merite primit,

Ci doar prin credinţa-n Domnul! Desfiinţăm noi Legea, deci?

Nicidecum, căci ea-i oglinda guvernării Lui în veci!

Așadar, mărit să fie bunul nostru Domn Isus

Care, prin a Sa jertfire-ndreptățire ne-a adus!

 

  1. Luther și-Avraam înalță-ndreptățirea prin credință:

Fără merite sau fapte, doar prin Hrist e biruință!

David este-un alt exemplu edificator și clar

Că doar prin credință suntem mântuiți, prin al Său har.

 

 Tocmai fiindcă-i imposibil Legea a o desfiinţa,

Domnul S-a adus ca jertfă, pentru noi, pe Golgota.

Dumnezeu e Autorul şi al Legii-n nemurire,

Şi al harului prin care ne acordă mântuire.

 

  1. Fiindcă suntem prin credinţă socotiţi neprihăniţi,

Noi cu Tatăl avem pace, prin Hristos fiind primiţi.

Căci, pe când eram noi încă păcătoși, pe cruce moare

Și prin jertfa Sa ne-aduce mântuire, liberare.

Dacă prin Adam păcatul trece-asupra tuturor,

Prin Isus moartea e-nvinsă şi-avem veşnic viitor.

 

  1. Deci, să nu mai stăpânească de-azi păcatu-n trupul nostru

Şi să n-ascultăm de pofta şi ispita-acestui monstru;

Ci „robi ai neprihănirii”-ascultători de Cel Preasfânt,

Cu „dreptaru-nvățăturii”-n inimi, fapte și cuvânt.

Fiindcă moartea este plata pentru orişice păcat,

Viaţa veşnică fiind darul pentru cel sfânt şi curat.

 

  1. Ştim că Legea-i sfântă, dreaptă, bună, un îndrumător

Spre Hristos, Mielul de jertfă, unicul Mântuitor;

Dar ca să ne mântuiască, ea nu poate niciodat’.

Doar Isus mă face liber dintr-un fost rob condamnat.

 

Căci nimic bun nu e-n mine: binele ce vreau să-l fac,

Nu îl fac, ci răul care nu-l doresc, iată ce fac!

Vai de mine! Cine, oare, de-acest trup mă va scăpa?

Mulţumiri fie aduse Celui ce mă va salva!

 

  1. Acum, dar, nu-i osândire pentru cei ce-s în Hristos

Şi-ale Duhului de viaţă-ndemnuri le-mplinesc frumos.

Dacă cineva nu are Duhul Sfânt, nu este-al Lui!

De ce parte azi te afli?… Cărui domn i te supui?…

 

Eu aleg să fiu de-acuma robul Domnului Isus,

Liber de-orice condamnare, sfânt în umblet, blând, supus,

Iar ca fiu, cu-o nouă haină, nou statut şi nume nou,

Să fiu pururi, printre oameni, al iubirii Lui ecou.

 

  1. Hrist ales-a Israelul din vechime să Îi fie

Un neam sfânt, un neam de preoţi şi, această-mpărăţie,

Lumii-ntregi să-i fie-exemplu şi lumină din Lumină,

Să-L cunoască toţi pe Domnul şi cu drag la El să vină.

 

El vrea toți „AMI” să fie, să le-ofere mântuire,

Dar alege neamuri, oameni speciali pentru slujire.

Nicicând nu mi-e poticnire! Hrist îmi este-a vieţii Stâncă.

Am încredere deplină în iubirea Sa adâncă!

 

  1. Dacă Israel, pe vremuri, şi-a pus singur înainte

Propria-i neprihănire, noi avem, azi, alte ţinte?

Totdeauna rămăşiţa e-o alegere prin har.

Din cei 7.000 faci parte? Nu te-nchini, deci, lui Baal.

Nu uita că mântuirea este numai prin Isus!

Pentru toți, iudei și neamuri, harul Său e-ndeajuns.

 

  1. Vă îndemn, dar, să aduceţi astăzi trupurile voastre,

Jertfă vie şi plăcută Domnului din sfere-albastre!

Biruiți răul prin bine! Tuturor, smerit slujiţi!

Fără de făţărnicie să trăiți și să iubiţi!

 

Întrucât de voi atârnă, cu toţi oamenii, în pace

Să trăiţi, căci răzbunarea cu „cărbuni aprinşi” se face!

Fiţi supuşi şi daţi respectul celor care vă conduc

Şi frumos, ca-n timpul zilei, să trăiţi şi în „amurg”!

 

  1. Voi, cei tari, îngăduiţi-i pe cei slabi! Nu daţi prilej,

Prin a voastră influenţă, nimănui ca să dea greş!

Studiaţi cu rugăciune şi trăiţi, prin Duhul Sfânt, –

Fără-a judeca pe alţii – tot ce scrie în Cuvânt!

 

Dumnezeul păcii noastre în curând îl va zdrobi

Pe Satana, şi păcatul pentru veci se va sfârşi!

A Acelui’, ce-n iubire mântuirea ne-a urzit,

Fie gloria, puterea, cinstea, slava-n infinit!   AMIN

 

 

         Magdalena Toma – 20 decembrie 2017

 

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 4 – 2017

| Articole / Stiri |
About The Author
-