SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 1 – 2023 ADMINISTRATORI PENTRU ADEVĂRATUL PROPRIETAR

Views

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 1 – 2023
ADMINISTRATORI PENTRU ADEVĂRATUL PROPRIETAR

1. Mare-ncredere ne-acordă Dumnezeu cel preaînalt,
Spre-a-I administra și bunuri, și tot ce El a creat.
El, Stăpânul lucrurilor, ne oferă totu-n dar
Și, în primul rând, pe Domnul, jertfă pe ceresc altar.

Duhul Sfânt, care rămâne și mereu va fi cu noi,
Ne inspiră să fim darnici cu cei slabi, flămânzi și goi.
Nici pe Hrist și nici pe semeni nu-i putem iubi fierbinte
De călcăm sfânta Sa Lege și nu luăm la ea aminte.

Nu-i păcat să strângem bunuri, dacă idoli nu ne sunt,
Dar mai bine-n cer, comoară, să ne strângem cu avânt.
Ce comori aduni tu astăzi? E, prin ele, Hrist slăvit?
Spun sărmanii că, prin tine, simt ce mult El i-a iubit?

2. Dumnezeu pe toți ne cheamă să intrăm în legământ,
Prin credință, din iubire, împlinind al Său Cuvânt.
Darul mântuirii este oferit azi tuturor,
Însă doar cei ce-l acceptă-L recunosc pe Dătător.

Binecuvântări mulțime Cerul peste ei revarsă,
Dar și-avertizări acelor ce-mpotriva Lui s-așază.
Dacă-L vom cinsti pe Domnul cu cele mai bune roade,
Peste noi El va trimite har și pace în cascade.

„Să aduceți azi la templu și zecimi, și darurile
Și belșug, din cer, va curge peste voi”, ca valurile!
„Mai întâi, Împărăția cerurilor căutați!
Respectându-Mi legământul, veți fi binecuvântați”!

3. Și Sabatul, și zecimea au origine divină.
Cel ce le respectă are aprobarea Lui deplină.
Doar la „Casa visteriei” când e-adusă, Dumnezeu
Scrie „binecuvântare” pe zecimea, darul meu.

Ca o parte a-nchinării, a credincioșiei mele,
Ea credința mi-o sporește că și-n lipsuri, și-n durere,
Domnul va-ngriji de mine; și de tine va-ngriji,
Dacă inima și viața Lui I le vei dărui.

„Când zecimea o aducem în «tezaur», regulat,
Chiar de zece ori ne crește darurile, Cel Prea’nalt”.
Legământul nu Și-l calcă; vreau să mi-l respect și eu
Și mă dăruiesc cu totul bunului meu Dumnezeu.

4. Da, zecimea este sfântă, dar și darurile sunt!
„Totul vine de la Tine”, Dumnezeul nostru sfânt!
Pentru viață, sănătate-Ți suntem recunoscători;
Pentru darul mântuirii: Hrist ca Răscumpărător.

„Nu te-nfățișa-nainte-I cu-ale tale palme goale”,
Ci cu daruri și zecime, de vrei binecuvântare!
Îl iubești pe Cel ce este marele Dăruitor?
Nu-n procente, ci-n iubire darul tău să îl măsori!

Fie „doi bănuți” sau sute dăruiți pentru Hristos,
Ca și văduva, Corneliu, pentru El, ești prețios.
Ruga, darurile mele pentru Tine, scump Isus,
Sunt o inimă curată și-o iubire de nespus!

5. Nimănui și niciodată să nu datorați nimic!
Datoria ne devine-n timp un mare inamic!
Nici în bani, zecimi și daruri mici restanțe să nu strângem;
Nici în al Scripturii studiu, ca-n final amar să plângem.

Banii, când devin un idol, cu-al lor lanț ne înrobesc.
„Împlinește-ți juruința-n fața Tatălui ceresc!
Tu, garant, chiar pentru nimeni să nu fii, financiar!
Nu lăsa să te anime al îmbogățirii val!

Gestionează bunurile și nu face datorii
Nici privând săraci’ de daruri: pâine, haine, bucurii!
Cum îți folosești talentul, timpul, banii, dragostea
E notat în cer și Domnul îți va da răsplata Sa!

6. „Bogății, în cer tu strânge” spune Domnu-n Cartea Sa.
„Unde este-a ta comoară-acolo e și inima”.
Investește timp, resurse și-n a vieții tale navă,
Ca și Noe, pe toți cheamă, „căci nu va mai fi zăbavă!”

„Ieși” din idolatrul mediu al păcatului și fii
Un Avra’m al vremii tale! Canaanu-l vei primi
Ca răsplată-a ascultării; iar pe fiu, nepot, pe-oricine
Scapă-i din Sodoma de-astăzi, căci Hristos curând revine!

Ca și Iacov, pân’ la sânge luptă ca să biruiești!
De renunți la slava lumii, demn de cer, ca Moise, ești!
Investește-n binefaceri și comori adună-n cer,
„Unde nimeni nu le fură și în veci de veci nu pier”,
Fiind spre gloria eternă-a Prințului Emanuel!

7. Declarația misiunii Domnului Hristos Isus,
Pe toți oamenii-i cuprinde în iubirea-I de nespus:
Pe săraci, orfani și văduvi, pe acei nedreptățiți;
Pe bolnavi, pe cei în lanțuri, de păcate înrobiți.

„Tot ce-n dragoste făcut-ați pentru-ai Mei frați ne-nsemnați,
Mie Mi-ați făcut și veșnic veți fi binecuvântați”!
Trist e că „bogatul tânăr” dă prea repede la schimb
Veșnicia pentru-avere și-astfel pierde-al slavei nimb.

Ca dovadă-a convertirii, prin contrast, Zacheu împarte
Jumătate din avere, socotind sărmanul, „frate”.
Ești un IOV ce șterge lacrimi, sărăcie și dureri?
„Orice faptă altruistă este-o muzică în cer”.

8. Poți avea succes ca Iosif, „din celulă la palat”,
Dar, ca și Ioan, prin moartea-n biruință, sigilat.
Nu în bani constă succesul, nici în titluri sau averi!
Sunt eu un loial ispravnic în tot ce-am primit din Cer?

Domnul nostru este calea spre succesu-adevărat;
Primul loc dă-I Lui, în toate și ești binecuvântat!
Îți dorești cămin ferice? În cercări, vrei biruințe?
Caută sfaturi în Scriptura plină de făgăduințe!

Luptă pe genunchi, ca Iacov! Munca ta fie-o plăcere!
Fă economii! Din ele, să reziști în zile grele!
Iar în zeciuieli și daruri, credincios, fidel să fii!
Dumnezeu, „asigurare”-ți face-n ceruri, pe vecii!

9. Nu călcați porunca-a zecea! Vă feriți de lăcomie!
Lucifer e primul care practică idolatrie!
„Totu-i dat spre nimicire!” – când Isus ne spune clar,
Nu luăm, ca Acan cel lacom, o „manta de Șinear”!

Inima, neîmpărțită s-o păstrăm pentru Hristos
Ca Maria, nu ca Iuda, ce-L trădează odios!
O, ce trist e când primează lăcomia după bani!
Anania și Safira-avertisment ne sunt, de ani!

Să aducem azi, la Templu, cu zecimi și daruri sfinte,
Inimi noi, împodobite cu o dragoste fierbinte!
Doar când lacomi suntem după studiu, rugă, misiune
Sufletu-i vas de-alabastru cu parfum de nard spre lume.

10. Și în anii bătrâneții, darnic fii în orice-aspect!
Nu trăi doar pentru tine, ca bogatul ne-nțelept!
„Ca un abur este viața!” „Nu poți lua nimic cu tine!”
Chiar în anii senectuții, fii activ și fă mult bine!

Caritatea nu se face când ajungi pe-al morții pat!
Adu-ți darul azi, la templu; satură-l pe-nfometat!
Nu doar bunuri materiale să oferi ca moștenire,
Ci daruri spirituale, cu sclipiri de fericire!

Investește-n misiune! Altruist fii, cât trăiești,
Ca solia revenirii, bucuria marii Vești
Să cuprindă tot pământul, să Se-ntoarcă mai curând
Domnul, ca să pună capăt lacrimilor pe pământ!

Fii exemplu-n dăruire! Tânăr astfel te menții!
Vei primi și-acum răsplată, și când Hrist va reveni!

11. Când de-armatele străine Iuda fost-a invadat,
Iosafat și-ntreg poporul s-au rugat Celui Prea’nalt.
„Încredeți-vă în Domnul! Va lupta El pentru voi!”
E răspunsul ce străbate veacurile pân’ la noi!

Nu în propriile resurse e secretul biruinței,
Ci când Dumnezeu primează-n toate tainele ființei!
Dacă-ai ști că azi revine Domnu-n toată gloria,
În lumina veșniciei, ce-ai schimba în viața ta?

Care ți-e prioritatea? Îți dorești „tot ce e-n lume”
Sau „grăbești a Sa venire” prin mulțimi de fapte bune?
Vine vremea când, să cumperi, nu vei mai putea, sau vinde!
Fericit va fi acela ce de Hrist total depinde!
Vrei spre-orfani și misiune mâna plină, azi, a-ntinde?!

12. Răsplătiri ne va aduce Domnul, când va reveni,
Dacă noi, până la capăt, credincioși doar Lui vom fi!
„În curând Mă voi întoarce și cu Mine vă voi lua,
Căci un loc Eu pregătit-am pentru voi, prin Golgota”.

„Răsplătiri nemaivisate, pe al veșniciei prag,
În prezența îngerilor, vă voi oferi cu drag”!
„Fiți dar tari, aveți credință! Puneți azi la schimbător
Un talant sau doi, sau zece, pe al lumii vast ogor”!

Cu priviri de dor, spre ceruri, mâini curate înălțăm
Și cu dragoste fierbinte, bun Isuse, Te-așteptăm!
Straja zorilor ne-anunță că doar clipe-au mai rămas!
Vino, vino cât mai grabnic să ne iei cu Tine-Acas’!

Magdalena Toma, 21 martie 2023

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 1 – 2023 ADMINISTRATORI PENTRU ADEVĂRATUL PROPRIETAR

| Predici (Toate) |
About The Author
-