Search result: este

HANNA BOTA, corespondenţă de la capătul pământului Tribul Kiai, oamenii munţilor Ştiam că urcuşul va fi greu, dar ştiam că kiaii mă vor aştepta la baza muntelui şi vor căra lucrurile pe care le-am transportat cu o camionetă pentru nevoile lor, vor căra şi rucsacul meu, cortul, sacii de dormit, aparatura tehnică, vor căra mâncarea, […]

HANNA BOTA, corespondenţă de la capătul pământului VANUATU, Insula TANNA, printre primitivii care îşi iubesc condiţia În dimineaţa asta satul Larwanu se trezeşte de dimineaţă, s-au adunat cu toţii în spaţiul deschis al NAKAMAL-ului şi aşteaptă sosirea mea. Lapo mă cheamă degrabă la micul dejun, toată lumea e trează de mult timp, doar mie mi-e […]

HANNA BOTA, corespondenţă de la capătul lumii Hanna Bota a plecat spre Vanuatu la inceputul lunii octombrie si a terminat calatoria la mijlocul lunii Noiembrie. Un bun venit cutremurat Vanuatu e la capătul lumii, doar câţiva metri şi îţi atârnă picioarele în gol, aşa ar spune mitologia antică, dar iată că, pământul fiind rotund, pot […]

În perioada 19-21 Iunie 2022, echipa ADRA România a fost la joacă în Plaza România, activitățile având în centru ideea de ”Copilărie fără frică”. Programul de activități a făcut parte din seria de evenimente destinate promovării ”Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA”, desfășurându-se în parteneriat cu Plaza […]

  www.scoalawmoldovan.ro Deși cresc lângă noi, în cele mai multe situații copiii ne sunt străini. Vorbesc o limbă pe care nu o înțelegem, fac alegeri care le dăunează și au un comportament straniu. Au apărut și s-au dezvoltat în familiile noastre dar, de mult ori, ne întrebăm cine sunt. „Copiii secolului XXI”, este un seminar […]

21 decembrie 2010 Asociaţia  Exploratori pentru Viitor continuă campania de strângere de fonduri şi  de produse pentru cei 200 de copii defavorizaţi din localitatea Hetea de  lângă Braşov. Lor li se vor distribui, în Ajunul Crăciunului, produsele  deja colectate în urma Concertului Caritabil “O noapte sfântă”  desfășurat duminică la Sala Sporturilor. “Ţinta  noastră, pentru ca […]

Dragi prieteni,   Acum aproape patru luni am cunoscut o familie deosebită. Mama şi cei patru copii locuiesc undeva în judetul Botoşani. Tatăl din pacate ispăşeşte o pedeapsă privativa de libertate. Admir la această familie demnitatea. In ciuda faptului că trăiesc doar din alocaţia copiilor, ( şi nu este deloc uşor), atât  mama cât şi […]

  Școala Gimnazială „Wilhelm Moldovan” din Constanța www.scoalawmoldovan.ro Şcoala Gimnazială Wilhelm Moldovan, din Constanţa, conform parteneriatului încheiat cu ADRA România s-a implicat în proiectul „Copii ajută copii”. Scopul proiectului este să dezvolte la copiii spiritul altruist, de dăruire, prin oferirea unor cadouri sau pachete cu ocazia sărbătorilor de iarnă, altor copii aflați în situații defavorizate. […]

Limita îl închide pe om. În propriile idealuri mici sau în copii neconforme cu noi înşine, ne sălăşluim un drum fără succes prin pustiul unei vieţi lipsite de autenticitate şi de perspectivele luminoase ale unei identităţi necopiate după tipare contemporane. La celălalt capăt, voinţa devine creatoare de originalitate şi omul capătă valente pozitive în periplul […]

Dorim sa tiparim ultimele zece capitole din Tragedia Veacurilor in limba turca, si avem nevoie urgenta de coperta potrivita pentru cultura in care lucram. Fac apel catre cei ce ne pot ajuta (fie cu imaginea, fie sa ne puna in legatura cu persoana potrivita) sa putem avea o coperta speciala pentru aceasta brosura speciala! Daca […]

După 29 de ore, Convoiul umanitar ADRA în Ucraina a ajuns acasă. Miile de produse donate (saltele, pături, perne, lenjerii, produse de igienă, medicamente și suplimente alimentare) au ajuns în orașul Cernăuți, o parte însemnată dintre ele fiind transferată în alte autoutilitare, donațiile urmându-și drumul spre Kiev și spre alte zone ale țării. Conform informațiilor […]

Romanian Youth Convention In weekend-ul din 4-6 septembrie a avut loc la Atlanta o intalnire care a reunit atat tineri adventisti Romani, Americani, Hispanici cat si tineri de alte confesiuni din zona Atlantei precum si din alte state ca Arkansas, Florida, Illinois. Intalnirea a avut titlul in limba engleza: “Build Up”, idea centrala fiind zidirea […]

  Incepand cu data de August 29 – Septembrie 1, 2014, va avea loc la Biserica din North Georgia, Atlanta, Conventia Romanilor din acest an. Este o ocazie de partasie, de experiente, de misiune. Motto-ul Conventiei: „Press Together”- „Strans Uniti” Tot cu aceasta ocazie va avea loc in premiera Festivalul de Creatie- Arta si Muzica -special […]

Stimati prieteni, Va trimitem mai jos cateva mesaje cu informatii importante pentru cei care doresc sa participe la Intalnirea Romanilor Adventisti din America de Nord, care se va desfasura la Chicago, intre 4 – 7 Iulie 2013. Cu aceasta ocazie Intercer a trimis un mesaj video catre participanti pentru a ajuta la continuarea activitatii. Puteti […]

În perioada 5-7 mai Institutul Teologic Adventist și Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, în colaborare cu ADRA România și Centrul pentru Formare Continuă și Evaluare a Competențelor în Asistență Socială  au organizat a doua ediție a Convenției naționale adventiste de asistență și misiune socială. Evenimentul a avut loc în […]

A patra ediție a Convenției naționale adventiste de asistență și misiune socială va fi organizată de Universitatea Adventus și Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România în colaborare cu ADRA România și Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială. Evenimentul va avea loc în perioada 12 – 14 aprilie 2019 […]

Universitatea Adventus 25 – 27 aprilie 2018 A treia Convenție Națională Adventistă de Asistență și Misiune Socială a fost organizată de Universitatea Adventus și Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, în colaborare cu ADRA România și Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială în Campusul Adventist din Cernica […]

Despre Convenția Generația Tinerilor pentru Hristos Este mai mult decât o întâlnire socială. Este o întalnire unde tinerii vin să-l caute pe Dumnezeu prin rugăciune, să studieze Cuvântul Lui, și unde sunt inspirați și echipați să-L mărturisească pe Hristos. Nu vei putea să pleci acasă cu viața neschimbată sau fără o viziune despre ce poți […]

NOTE IMPORTANTE: 1. Conventia se adreseaza tuturor romanilor indiferent de varsta, în care un loc aparte il au tinerii. 2. Vor fi multe seminarii pe diferite teme de interes comun( tineri- varstnici) 3. Vor fi vorbitori de marca, iar motto-ul este foarte provocator:” Upgrade for Jesus!” 4. Masa este asigurata prin bunavointa Bisericii Adventiste din […]

Dragi Colegi si Colaboratori, Suntem foarte aproape de startul Conventiei Adventistilor de Ziua a Saptea din N.A.D.- USA Cu siguranță că suntem plini de emoțiile specifice unui astfel de eveniment. Vreau să vă comunic câteva lucruri importante ce trebuiesc împărtăște cu bisericile unde fiecare dintre voi slujiți: Locul desfășurării acestei Convenții este la Biserica Baptistă […]