Search result: al
Principii de interpretare a Coranului şi posibile conexiuni biblice
În urmă cu ceva timp, am avut ocazia să urmăresc o emisiune pe canalul National Geographic despre conţinutul credinţei islamice. Noutatea acestei emisiuni consta în faptul că erau expuse într-un mod comparativ diferitele curente de opinie din lumea islamică, făcându-se o comparaţie şi cu credinţa creştină. O idee interesantă se referea la simplitatea, profunzimea şi universalitatea credinţei islamice, în sensul în care orice credincios are acces direct la Dumnezeu atunci când Îl cheamă. De asemenea, conform Coranului nu există noţiunea de templu în sensul clasic, mai precis Dumnezeu vine în contact cu noi acolo unde ne aflăm, fără a exista nici un fel de mijlocitori, în varianta sunită.
Sunt hotărât…să-mi pese! (Marius Andrei, Revista Re:spiro)
“Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească!” Romani 12:10 Devotamentul înseamnă să arăți dragoste față de celălalt. Înseamnă să așezi o fundație sigură relației tale pentru că celălalt știe că ești devotat acesteia, hotărât să iubești. Devotamentul înseamnă că în mijlocul problemelor și dezamăgirilor, ești hotărât să spui partenerului că-ți pasă. Chiar în timpul […]
AMICUS – Dragostea
In seara de 13 noiembrie 2010, a avut loc o noua intilnire organizata in special doar pentru tineri, in incinta AMICUS. Au fost prezenti 24 tineri dintre care 3 vizitatori. Pastorul Andrei Caminschi a continuat tematica din intilnirea precedenta, si anume dragostea – cele 4 cai prin care Dumnezeu ne ajuta in alegerea partenerului potrivit. […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Unicităţi – MARELE UNICAT Suntem unicităţi. Fiecare în parte. Nici un fel de amestec, mai ales juridic. Expresii “ca Abraam”, “ca Iov”, “ca Pavel” şi în ultimă instanţă “ca Domnul”, sunt doar orientative pentru a fi ficeare, “eu”, “tu”, “el” şi niciodată “noi”, decât prin legământ, prin contract, prin înţelegere. Legitatea unicităţii ca […]
Fortăreața din pustiu (7), de Cornelius Greising
FORTĂREAŢA DIN PUSTIU (Eseu biblic) (7) FUNCŢIONALITATEA SANCTUARULUI BIBLIC Fortăreaţa din Pustiu este nu numai un depozit de arme strategice, de sorginte cerească, ci şi un circuit de idei. O însorită bibliotecă ambulantă în care se scrie şi se citeşte exclusiv în limba gesturilor. Limbaj verbal nu există. Fiecare mişcare ritualică este ca un steguleţ […]
Ora Profetica 45/2010
SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24 Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi” Semnele saptamanii 11 Noiembrie 2010 Vizita papala. La sfarsitul saptamanii trecute, papa Benedict al XVI-lea […]
Grupul Gaborii în concert la Centrul de Reeducare Tg. Ocna
Lăudăm pe Dumnezeu pentru disponibilitatea grupului de a fi lumină şi pentru persoanele tinere private de libertate. Astfel, Sabatul trecut toţi tinerii din Centrul de Reeducare Tg Ocna au participat activ la concertul si prezentarea Gaborilor. Atenţi la prezentarea fratelui Iancu Gabor despre istoria şi tradiţiile rromilor, diferenţele şi asemănările dintre grupurile de […]
O familie fericita
Unde se simte omul cel mai bine dacă nu acasă la el…? Chiar dacă casa lui este mai mică, mai modestă decat altele…Dar, dacă nu ai deloc casă? Dacă ai avut şi acum… dormi sub câteva scânduri acoperite cu folie de polietilenă? Şi asta, şi pe ploaie şi pe frig…? Acum câteva săptămâni postam un […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Faptele Apostolilor 2, 12: “CE VREA SĂ ZICĂ ACEASTA”? PLOAIA TÂRZIE sau BABILONIE? Omul cunoscător de Biblie al zilelor noastre, se află în poziţia dificilă de a distinge între PLOAIA TÂRZIE şi BABILONIE. O avertizare solemnă cu privire la acest lucru constă în a nu considera PLOAIA TÂRZIE drept babilonie, şi a […]
Ora Profetica 44/2010
SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24 Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi” Semnele saptamanii 4 Noiembrie 2010 Halloween, o istorie cu vrajitoare. Ca in fiecare an la […]
BebeDream- Colectia „Primele mele descoperiri”
BebeDream– Colectia PRIMELE MELE DESCOPERIRI Dezvoltata de profesionisti in lucrarea cu copii,colectia PRIMELE MELE DESCOPERIRI, ofera carti interactive, care sa stimuleze curiozitatea copiilor prin incurajarea acestora de a cerceta in interiorul si in spatele lucurilor. Din aceasta colectie va stau la dispozitie pentru inceput Marul si alte fructe: http://bebedream.ro/index.php?main_page=product_info&cPath=32&products_id=547 si Avionul: http://bebedream.ro/index.php?main_page=product_info&cPath=32&products_id=544 Carti care stimuleaza […]
Fortăreața din pustiu (6), de Cornelius Greising
FORTĂREAŢA DIN PUSTIU (Eseu biblic) (6) FUNCŢIONALITATEA SANCTUARULUI Fortăreaţa din Pustiu – cu cele două camere distincte – nu este numai un depozit de armament simbolic (Chivotul de Aur, Altarul de Aur, Sfeşnicul de Aur, Masa de Aur, Ligheanul de Aramă şi Altarul de Aramă), ci şi o şcoală de instrucţie. Singura Academie militară a […]
baruc.ro – Cum sa-l iubesc pe aproapele meu
„Cine este aproapele meu?” (Luca 10.29) Atunci cand punem sau ne punem aceasta intrebare dorim un raspuns care sa ne multumeasca in neprihanirea noastra, unul care sa nu ne provoace la schimbare. Iar cel biblic, daca il luam potrivit interpretarilor, pe care ne-am obisnuit sa le dam si sa le colportam in discuri si in […]
0 BISERICA SINERGICA SAU CAT FAC 1+1
Lorin Geanta Efeseni 4:16 Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste. Biserica in viziunea lui Pavel este asemenea unui atlet cu un corp bine facut, armonios construit, rezistent si flexibil, plin […]
Războiul sfânt de-a lungul veacurilor
Tema războaielor religioase nu este nouă şi tocmai de aceea nu voi încerca să repet lucruri care deja au fost spuse. Intenţia mea este să descifreze maniera în care „războaiele sfinte” purtate într-o epocă au influenţat evoluţia şi reapariţia acestui fenomen social-istoric nefericit prin natură şi urmările sale. În antichitate, războaiele aveau drept principale […]
Raport financiar Intercer: Ianuarie – Octombrie 2010
Stimati prieteni, Va multumim pentru sustinerea acordata activitatilor Intercer in 2010. Publicam mai jos situatia financiara curenta pentru Intercer Romania si Intercer Canada, exprimata in USD. Suma primita in luna Septembrie a fost de $2354, iar in luna Octombrie de $3475 USD. Aceste sume ne-au ajutat sa recuperam cheltuielile din lunile Iunie si Iulie ale […]
6 noiembrie – ZIUA SOLA SCRIPTURA, de B.Catană
6 noiembrie – Ziua Sola Scriptura Deşi prezentă în Conferinţa Moldova de 7 ani, lucrarea Sola Scriptura încă solicită loc de dezvoltare printre concepţiile noastre… Mai întâi trebuie să înţelegem că Sola Scriptura nu este doar a celor care sunt numiţi reponsabili, ci este a mea şi a ta, un instrument la îndemâna fiecăruia care […]
Intrebarile regelui Milinda catre inteleptul Nagasena
Este bine să înţelegem că pentru multitudinea de întrebări pe care le avem, similare în mare măsură celor puse de către regele Milinda, există răspunsuri de mare valoare în Sfânta Scriptură, în această carte de unii ignorată, de alţii idolatrizată, însă cu toate acestea, puţin înţeleasă în aspectele ei practice, aplicate vieţii de zi cu zi.
Susținere necesară pentru deschiderea Librăriei Sola Scriptura în Reșița
Pacea Domnului! Mă numesc Natanael Jigău, sunt pastor în districtul Reșița din Conferința Banat. În această toamnă, este în plan să se deschidă o librarie Sola Scriptura în Reșița. E singura reședință de județ din cele 5 ale Conferinței în care nu avem așa ceva. Pe lângă librărie am vrea să deschidem un Centru pentru […]