În urmă cu ceva timp, am avut ocazia să urmăresc o emisiune pe canalul National Geographic despre conţinutul credinţei islamice. Noutatea acestei emisiuni consta în faptul că erau expuse într-un mod comparativ diferitele curente de opinie din lumea islamică, făcându-se o comparaţie şi cu credinţa creştină. O idee interesantă se referea la simplitatea, profunzimea şi universalitatea credinţei islamice, în sensul în care orice credincios are acces direct la Dumnezeu atunci când Îl cheamă. De asemenea, conform Coranului nu există noţiunea de templu în sensul clasic, mai precis Dumnezeu vine în contact cu noi acolo unde ne aflăm, fără a exista nici un fel de mijlocitori, în varianta sunită.Nu în ultimul rând, toţi credincioşii au acelaşi statut înaintea lui Dumnezeu, indiferent de rangul social, rasă sau alte clasificări de acest gen, fapt care creează premisele unei fraternităţi universale între cei ce împărtăşesc acelaşi crez. Paralela care se mai făcea între islam şi creştinism reliefa similitudinea dintre islamul sunit şi creştinismul protestant, în care accentul este pus pe relaţia directă cu Dumnezeu, respectiv islamul şiit şi creştinismul tradiţional, în care există cler, mijlocitori şi cinstire a celor sfinţi, răspândit în special în Iran, Siria şi Irak.
De îndată ce am vizionat această emisiune, am început să mă documentez asupra credinţei islamice, având dorinţa sinceră de a evidenţia eventualele conexiuni cu creştinismul. Am plecat „la drum” alungând orice fel de prejudecată pe care aş fi să o am. De fapt, în orice ocazie când am încercat să înţeleg o altă concepţie despre lume şi viaţă decât cea creştină, am încercat să nu mă las influenţat de propria mea credinţă, încercând să identific elemente de valoare şi de îmbogăţire spirituală reciprocă.
În acest sens, specificul acestor gânduri s-ar putea să fie original în mare măsură, fiindcă nu am încercat să apăr un anumit curent de opinie, ci descoperind şi evaluând raţional cu dorinţa de a înţelege şi pe cei care au o altă opţiune de credinţă, am vrut să observ modul în care diferitele religii ale lumii au o tratare comună în multe puncte de interes general. În plus, am convingerea că diversitatea de credinţă este benefică pentru dezvoltarea umanităţii, iar prozelitismul agresiv trebuie să dispară ca noţiune, lăsând loc liber alegerii personale. Deşi suntem departe de acest ideal, eu am convingerea că există similitudini între orice credincios sincer, indiferent de religie, fapt care ar trebui să ne apropie unii de alţii.
Primul pas a fost să citesc în mod deosebit din Enciclopedia Wikipedia, continuând cu Enciclopedia Britannica. În privinţa credinţei islamice, aveam ceva cunoştinţe în special asupra perioadei „clasice”, sau „de aur”, din primele secole de după „Hegira”, de la care începe datarea perioadei islamice. Aş menţiona faptul că în momentul de faţă există o mulţime de traduceri de uz laic ale Coranului, fapt care uşurează într-o mare măsură cunoaşterea acestei religii cu impact internaţional.
Mai departe, am încercat să identific anumite studii care să mă ajute în înţelegerea Coranului şi asupra modului de interpretare a învăţăturilor sale. Un astfel de studiu l-am găsit la o universitate americană şi drept urmare, voi reda câteva idei care mi s-au părut în mod special de valoare.
„Mărturia centrală a Islamului constă în faptul că nu există decât un singur Dumnezeu, iar primul act de credinţă se referă la supunerea faţă de autoritatea Sa, aceasta fiind prima datorie a celui credincios. Cel care se supune adevărului divin ajunge să observe cum toate lucrurile atât din Coran, cât şi din univers mărturisesc despre Dumnezeu, toate acestea fiind semne, simboluri şi referinţe către El.
Dumnezeu ne vorbeşte prin „semnele” Coranului, precum şi prin „semnele” cosmice. Astfel, întregul univers, cu tot ce îl compune, reprezintă un fel de vorbire a lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu a vorbit în Coran prin cuvinte, iar în univers El „a vorbit” prin acţiunile pe care le-a întreprins. Un renumit teolog islamic definea Coranul ca „un traducător etern al cărţii minunate a întregului univers şi interpret al modului în care acesta a fost creat. Semnele din Coran traduc semnele cosmice într-un mod accesibil înţelegerii noastre, descoperindu-le adevăratul sens”.
Mai departe, Coranul ne explică modul în care fiecare fiinţă sau eveniment reprezintă un semn ce ne indică existenţa lui Dumnezeu şi a modului în care El se face cunoscut prin diferite nume şi atribute ale desăvârşirii Sale. Astfel, Dumnezeu în îndurarea Sa a inclus „întregul” în părţi, într-un mod similar unei holograme, astfel ca omul, având o capacitate limitată de înţelegere, să poată surprinde întreaga revelaţie a Coranului în fiecare dintre părţile sale. Acelaşi lucru este valabil şi pentru semnele cosmice, în sensul în care fiecare fiinţă, lucru sau eveniment se află într-o strânsă legătură unele cu altele, iar ele au înţeles doar în contextul multitudinii de relaţii ce se stabilesc.
Punctul esenţial constă în faptul că semnele sau versetele Coranului, precum şi semnele sau „versetele” cosmice, sunt accesibile înţelegerii umane într-o manieră precisă tocmai datorită acestor relaţii multiple ce se stabilesc. Şi astfel, chiar dacă un om nu poate cuprinde totul, totuşi el poate atinge sfera universală prin concentrarea pe aspectele particulare ale descoperirii divine.
Dintr-o altă perspectivă, se poate spune că semnele cosmice dezvăluie realitatea semnelor din Coran. Astfel, Dumnezeu creează în timp ce ne vorbeşte prin Coran. De exemplu, El creează hrană pentru noi, în timp ce El ni se descoperă prin Coran, ca fiind un Dumnezeu plin de îndurare, ce susţine fiinţele pe care le-a adus la existenţă. Cuvintele şi acţiunile Sale se îmbină, astfel încât El se descoperă simţurilor noastre prin ceea ce face, şi ne comunică prezenţa Sa prin ceea ce ne vorbeşte. De aceea, răspunsul celui credincios constă în a asculta şi învăţa de la Dumnezeu, privind către semnele Sale cosmice şi ascultând ceea ce ne spune prin semnele sau descoperirea Sa din Coran.”
Acest material de sinteză este deosebit de valoros, conturând profunzimea unei credinţe religioase de excepţie, axată pe un monoteism foarte bogat în sensuri şi semnificaţii. De aceea, recomand lectura integrală a acestui material.
Trecând în sfera posibilelor conexiuni biblice, mă gândesc la modul în care Dumnezeu a creat „prin cuvânt” tot ceea ce există, că aşa cum citim în cartea Genezei „El a zis şi s-a făcut” şi astfel toate lucrurile au luat fiinţă. Nu în ultimul rând există declaraţia din psalmul „creaţiei” în genul „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii”.
În privinţa îndurării divine, declaraţia de la Sinai răsună peste timp „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise şi a strigat: Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie”.
Un aspect important este acela că Dumnezeu ne vorbeşte prin semne atât în lumea naturală, cât şi din Scriptură, aşa cum citim la începutul cărţii Apocalips: „Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut (prin semne (traducere conform cu versiunea greacă), trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan”.
În concluzie, studiind spiritualitatea de excepţie a Coranului am regăsit multe elemente de teologie biblică, fapt pentru care nu pot decât să afirm că a respecta credinţa celuilalt reprezintă un act de înţelepciune şi de înţelegere a „semnelor” prin care Dumnezeu ne vorbeşte tot timpul simţurilor şi minţii noastre. Sunt sigur că dacă ar exista mai multă dorinţă de cunoaştere reciprocă, multe dintre tensiunile care au marcat relaţiile dintre diferitele credinţe religioase s-ar estompa semnificativ. Aşa cum am mai afirmat, secolul XXI ar trebui să fie unul al diversităţii de credinţă şi al convergenţei în punctele fundamentele ce compun închinarea la singurul, eternul şi adevăratul Dumnezeu, Cel care a creat cerurile, pământul, marea şi tot ce există în acestea, adică Dumnezeul oricărei fiinţe din univers.
Octavian Lupu
Conexiuni Creştine Contemporane
Bibliografie
1. Despre Islam şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Islam (limba română)
