Lorin Geanta
Efeseni 4:16 Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.
Biserica in viziunea lui Pavel este asemenea unui atlet cu un corp bine facut, armonios construit, rezistent si flexibil, plin de vitalitate, in actiune si in plina crestere. Vitalitatea, sau viata, este primita de la Cap, adica de la Hristos, prin relatia personala a fiecarui madular al trupului cu El. Iar El ne trimite aceasta viata prin Duhul sau cel Sfant. Ca si in natura cresterea este primita, adica vine din afara trupului. Nu putem creste cu ceea ce avem in noi. Trebuie sa ne primim cresterea. Cum o primim?
– Cresterea vine intr-un trup alcatuit armonios (bine inchegat), in care fiecare madular isi gaseste locul, functia, potrivit cu inzestrarea si rolul pe care i le-a incredintat Creatorul.
– Cresterea vine intr-un trup in care se manifesta legaturi stranse intre madulare, bine articulate, ceea ce acorda tarie, soliditate si flexibilitate. Secretul se gaseste in incheieturi, adica in relatii. Acestea fac un trup sa fie bine legat sau dezlanat, sa fie puternic sau molatec, sa fie flexibil si adaptabil sau rigid si greoi. Cresterea vine prin ceea ce da fiecare incheietura, adica fiecare relatie . De calitatea relatiilor din biserica depinde functionalitatea si indeplinirea insasi a scopului ei( „prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ai mei”- adica prin relatiile armonioase si pline de dragoste care se vor manifesta intre voi).
– Fiecare parte este chemata sa-si aduca contributia, sa lucreze impreuna cu celelalte, astfel incat organismul sa fie functional, adica sa indeplineasca functia, rolul pentru care a fost creiat. Nu e suficient ca un organ anume sa fie puternic, important este ca organismul intreg sa fie eficient. Cresterea vine potrivit cu “lucrarea fiecarei parti in masura ei”.
Cresterea in trupul Bisericii poate fi privita sub doua aspecte complementare, care merg impreuna: 1. cresterea numerica si 2. cresterea sau dezvoltarea fiecarui membru in parte. Legate de acestea, mai putem vorbi si de un al treilea aspect: 3. cresterea contributiei trupului, cresterea in functionalitate, in rolul pe care il indeplineste.
Aspectul cel mai vizibil si care consuma cele mai mari resurse este cel privitor la cresterea numerica. Este si preocuparea principala care da mari batai de cap. De ce scad bisericile numeric? Ce putem face impotriva acestei tendinte? Celelalte doua aspecte raman adesea in plan secund.
Poate ca ar trebui sa privim celelalte doua aspecte ca fiind conditii pentru a treia. Si anume preocuparea ca, pe de o parte, biserica sa fie un loc in care membrii sa creasca fiecare, personal, sa creasca in cunostinta, sa-si dezvolte abilitatile in interes comun, sa se dezvolte intelectual, emotional, si mai ales, spiritual. Asta presupune „hrana tare”, adica acea hrana spirituala care se adreseaza mintii si sufletului, care provoaca la gandire, la analiza. Un loc in care individualitatea si personalitatea sa fie respectate si valorificate. Exista un continuum al personalitatii care trece de la dependenta la independenta, si de dorit, superior, la interdependenta. Numai indivizi puternici, autonomi si cu simtul proprietatii, pot trece spre interdependenta, spre acea atitudine in care de buna voie, alegi sa te subordonezi celorlati, sa tii cont de ceilalti, sa pui in comun bunul tau si contributia ta, laolalta cu ceilalti. Aceasta inseamna dezvoltarea fiecarui membru in parte.
Pe de alta parte, preocuparea creerii unui cadru in care membrii sa lucreze impreuna, ca un organism functional. Aici accentul se pune pe „incheieturi” adica pe relatii. Aceasta presupune inlocuirea paradigmei competitiei, „castig / pierdere”, cu una „castig / castig” . Competitia este foarte utila cand fiecare se lupta cu propriile limite, cand concureaza cu sine insusi, nu cu altii. Intr-un corp, membrele nu se lupta intre ele, dar eficienta intregului depinde de performanta fiecaruia in parte.
Punand accentul pe importanta legaturilor intre parti, adica a relatiilor, Pavel ilustreaza un principiu foarte modern, denumit principiul sinergiei. Despre sinergia in organizatii vorbeste Stephan Covey in carte sa „Un abecedar al intelepciunii”. Pe scurt, sinergia inseamna ca intregul este mai mare decit suma partilor care il alcatuiesc. Cu alte cuvinte, relatia dintre parti este si ea o parte integranta a intregului. Si nu una oarecare, ci partea catalizatoare, cea mai unificatoare , un adevarat generator de forta. Sinergia poate fi descrisa printr-o relatie matemtica de tipi 1+1>2, poate 10 sau 100.
Asta inseamna, de exemplu, ca doi oameni care fac o echipa, impreuna randamentul lor poate fi mult mai bun decat daca ar lucra separat, asta in cazul in care se manifesta sinergia. Altminteri, se poate ca rezultatul sa fie chiar negativ, 1+1< 1, cauza unei interactiuni negative. Lucrul asta se poate observa cu usurinta in dinamica grupurilor.
Sinergia exista peste tot in natura, si este descrisa de termenul ecologie, adica totul e legat de tot, si depinde de tot. Doua plante sadite una langa alta isi impletesc radacinile, imbunatatesc calitatea solului si cresc mult mai viguroase impreuna decat separat. Rosiile sau vita de vie impreuna cu aracii dau un rezultat care nu ar putea fi obtinut niciodata daca ar fi separate.
Esenta sinergiei consta in valorificarea diferentelor – a le respecta, inseamna a compensa slabiciunile, a sprijini capacitatile. Sinergia, sau comunicarea sinergica, se intalneste acolo unde este incredere multa si cooperare inalta.
„Incheieturile intre parti” stranse care asigura cresterea sunt cel mai bine conceptualizate prin acest principiu al comunicarii sinergice. In trup, madularele sunt diferite, dar diferentele sunt importante si trebuie valorificate, nu sterse sau anulate.Toate madularele sunt importante, toate au nevoie unele de altele.
O biserica eficienta este cu siguranta o biserica sinergica. Adica un grup de oameni care se simt bine impreuna, le place sa comunice eficient si profund („ atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit unii cu altii…”Maleahi 3, 16), care sunt dornici sa lucreze impreuna; un loc unde diferentele sunt respectate, unde este incredere multa si cooperare inalta; unde oamenii se simt in largul lor sa se exprime, sa fie ei insisi, sa se simta in siguranta astfel incat sa renunte la masti; unde sa nu se teama sa fie vulnerabili; unde oamenii stiu sa asculte si sa inteleaga inainte de a deschide gura; unde dragostea inlocuieste frica.
Tuturor ne e frica. Unii de frica devin agresivi sau autoritari. Altii timizi, se retrag. Sau par a fi indiferenti. Sau vorbesc foarte mult, sa ascunda niscavai lipsuri. Si multe alte strategii. Starea aceasta este insa opusa sinergiei, si scade randamentul grupului.
In anumite situatii, oamenii functioneaza mai bine separat decat impreuna. E foarte trist cand in biserica se intampla lucrul acesta. Exista tipul de om care nu poate face echipa cu nimeni. Sau care poate face echipa doar cu ajutoare supuse si fara initiativa. Sau omul orchestra, care le stie pe toate si le face pe toate, ca nu mai are nimeni loc de el.
La fel de trist, grupurile marcate de conflicte interne, dezbinate, in care , pe diverse criterii, oamenii se impart in tabere antagonice. Conservatorii si liberalii. Din tabara lui cutare sau a lui cutare s.a.m.d. Acolo oamenii sunt mai degraba defensivi, sau combativi, sau revendicativi.
Toate aceste cazuri reflecta o problema profunda ce necesita tratament de specialitate. De la interactiuni negative (1+1= -1, -10), la o stare de normalitate neutra (1+1=2), pana la sinergie (1+1= 10, 100 ) este un drum care poate fi parcurs cu multa intelepciune, cu multa rugaciune, cu renuntare de sine, si in virtutea unei misiuni inalte. Este drumul pe care l-au parcurs ucenicii, un grup caracterizat initial de disensiuni si dorinte dupa intaietate, care au ajuns la cooperarea sinergica din ziua Cincizecimii, uimind lumea printr-o eficienta supranaturala si ducandu-si misiunea in intreaga lume cunoscuta pe aunci. Este drumul pe care il putem parcurge cu totii daca Duhul Sfant va fi invitat sa trateze, sa vindece sau chiar sa invieze trupul mort al unei biserici (Ezechiel 5, 37).
