Search result: re
Ziua Mondială Antifumat la Penitenciarul Galaţi
Din cauza programului încărcat al volunarilor SUP, astăzi 25 Mai 2012, în Penitenciarul Galaţi a fost marcată Ziua Mondială Antifumat. Astfel, 40 persoane private de libertate au participat la o întâlnire interactivă organizată de către Serviciul Umanitar pentru Penitenciare Filiala Moldova, având drept scop oferirea de informaţii, sensibilizarea persoanelor custodiate în acest penitenciar cu privire […]
Când Dumnezeu zice NU!
prezintă pastor Dorin Lătăeanu
Ultimul test!
Prezintă: pastor Dorin Lătăeanu
Vrei să ai o vacanţă de neuitat? Cauţi o experienţă care-ţi poate schimba viaţa? Vrei să guşti din fericirea slujirii semenilor? Cauţi un mod de aţi manifesta dragostea faţă de Dumnezeu? Vrei să calci pe urmele lui Isus? Cauţi un proiect care să te ajute să creşti spiritual? L-ai găsit! „STUDENT VALDENZ” poate fi răspunsul […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Tratat de Psihologie neANALITICĂ (fragment II) E vorba de vreo sută de ani în urmă. Trecuse mai mult de două veacuri de la Didactica Magna a lui Comenius, episcopul frăţietăţii protestante boemiene care nici vorbă să fi ajuns în sătucul bunicului meu, iar pedagogia lui Makarenco deşi cumva contemporană, nu trecuse Prutul şi mai bine […]
Ora Profetica 22/2012
SEMNELE FÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 31 Mai 2012 Vaticanul, politică conspirație și trădare pe fond de pioșenie. Duminica aceasta […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
“DE CE PLEACĂ FIUL RISIPITOR” (extra – EDITORIAL) Avându-se în vedere Parabola Domnului din Evanghelie, întrebarea aceasta este una din multele fără nici o revelanţă şi care închide drumul spre învăţătură. Parabola nu a fost spusă de Domnul pentru a răspunde acestei întrebări şi se recomandă evitarea oricărei extrapolări neajutătoare. Dar, chiar şi presupunând […]
Ora Profetica 21/2012
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 24 Mai 2012 Europa în plin viraj socialist reacționar. În ultima vreme, asemenea ciupercilor după […]
Prăjitură cu ciocolată
Ingrediente blat: 300 g fulgi de ovăz tocați 100 g semințe de floarea soarelui crude 100 g alune de pădure crude 1 baton de vanilie un praf de sare 200 g curmale (fără sâmburi) 3 linguri carob/cacao 3 linguri unt de migdale aproximativ 250 ml apă Ingrediente cremă de ciocolată: 300 g caju crud (înmuiat) 200 g curmale (fără sâmburi) 3 linguri carob/cacao 1/2 baton vanilie 5 linguri unt de […]
TE AȘTEPTĂM LA HERGHELIA
Dacă doriți să participați la cursurile de limbă engleză oferite de Institutul Herghelia, vă puteți înscrie acum dar și pe parcurs. Având în vedere că din luna Octombrie vor începe cursurile de educație în sănătate susținute în limba engleză, vă invităm să participați […]
CENTRUL DE SĂNĂTATE ŞI MEDICINĂ PREVENTIVĂ HERGHELIA Organizează TABĂRA DE SĂNĂTATE ŞI FAMILIE “Invitaţie la Odihnă şi Refacere !” Perioada: 5 – 12 August 2012 Locaţia: Hotel Zăganu, localitate Cheia, Judeţul Prahova Preț: 880 Ron/persoană – cazare, masă, program Contact: CSMPR Herghelia, OP Ceuaşu de Câmpie nr. 547144, Judeţul Mureş. […]
Absalon, fiul meu!
prezinta pastor Nicu Butoi
Cataraul lui Absalon
Prezinta pastor Nicu Butoi
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Între 7.000 şi 7.001 În momentul istoric al lui Ilie proorocul, conform Sfintelor Scripturi, Domnul Dumnezeu a vorbit despre “şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal…” 1 Regi 19, 18, într-o situaţie gravă de apostazie a poporului Său. Acest lucru a fost atât de important încât a străbătut veacurile […]
Ora Profetica 20/2012
SEMNELE SFÂRȘITULUI MATEI 24 Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“ Semnele săptămânii 17 Mai 2012 Grecia în pragul colapsului. Cu fiecare zi care trece Grecia se afundă […]
Noutati de la Editura „AncaPrint”, Buzau
Materiale tiparite antifumat SC „AncaPrint” SRL Buzau, pune la dispozitia comunitatilor care organizeaza actiuni antifumat, materiale tiparite dupa cum urmeaza: fluturasi antifumat, opt modele diferite, format A6, hartie 130 gr/mp lucios, policromie 2000 ex. – 0,173 lei/ex 5000 ex. – 0,0785 lei/ex 10.000 ex. – 0,05 lei/ex plus cota tva. De asemenea, punem la dispozitie pliante, […]
Salată de vinete (+ ‘maioneză’ fără ou)
Ingrediente: 1 kg vinete coapte (scurse de zeamă) Ingrediente „maioneză”: 2 cartofi fierți 2 linguri muștar zeama de la 1/2 lămâie aproximativ 200 ml apă (în funcție de cartofi, de cum cere) 3 linguri mei fiert 1 praf turmeric (se pune foarte foarte puțin, doar pentru culoare; dacă se scapă mai mult, maioneza devine amară) 3 căței usturoi un praf de sare 3 linguri ulei Mod de […]
Lavinia-Ersilia Gedő
9 mai 2012 – Cu regret vă anunțăm că redactorul șef al revistei Respiro, Lavinia Gedő, a încetat aseară din viață. A fost lovită pe trecerea de pietoni și nu a supraviețuit. Înainte de această tragedie, am fost împreună la RVS într-o emisiune în direct, iar Lavinia arătase din nou cât de valoroasă este și […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
Tratat de Psihlogie neAnalitică (Fragment) Am de mărturisit că sunt obosit de Tratatele de Psihologie Analitică, mai ales de când aşa zisa Psihologie – de sorginte seculară -, şi-a dat mâna cu aşa zisa Democraţie – de sorginte fără de lege. Mă odihnesc în Psiholgia Biblică -îndemnurile Duhlui Sfânt şi Democraţia Biblică în care […]