Search result: Brasov

9 martie 2013, a fost un sabat deosebit pentru cei prezenţi în comunitatea Bethel Buzău, organizat de tinerii grupului bărbătesc ADAM QUINTET, protagonişti fiind, în mod special Mădălin Vasile, Andrei Stoian şi Daniel Niculiţă. A fost o zi frumoasă, deosebită, cu oaspeţi deasemenea deosebiţi, atât adventişti cât şi neadventişti. În primul rând amintim prezenţa familiei […]

De curand, în Noiembrie 2012, Editura Minerva a lansat un volumul intitutlat „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediţie Bilingvă (Română & Engleză)”. Volumul este editat şi tradus de Daniel Ioniţa – plecat din România în Noua Zeelanda in 1980, acum stabilit în Sydney – Australia, şi avându-i ca asistenţi tehnici pe profesorii Eva Foster şi Daniel Reynaud, ultimul fiind Decanul Facultaţii de Artă şi Teologie de la Avondale College of Tertiary Education în Australia. La lansări (cinci la număr, în Bucureşti, Braşov, Cluj) au participat, printre alţii, actorii Ion Caramitru, Clara şi Bogdan Vodă, compozitorii şi intepreţii Nicu Alifantis, Andrei Păunescu, Cătălin Condurache, Adrian Ivaniţchi, editorul şef de la Minerva, Ana Munteanu, critical şi istoricul literal Alex Ştefănescu, care semnează de fapt şi prefaţa volumului – precum şi o seamă de scriitori precum Adrian Munteanu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Eugen Axinte, Nora Iuga, Mihaela Malea Stroe, Daniel Drăgan, A.I.Brumaru, Daniel Vorona, Marga Labiş, Adrian Popescu, Horia Badescu, Ion Pop ş.a. (Revista Flacara)

Mergeam pe drum sălbatec Daniel Ionita – 2010   Mergeam pe drum sălbatec, în noaptea-nfricosată Ciocnidu-mă de stâncă, și-n ape șiruind, Rotind în minte soarta aceolor ce ‘nainte-mi Murit-au din poteca, prin hăuri nimerind.   Urlă plângândă noaptea pe crunta vijelie Crengi vii si Frunze moarte spre mine azvârlind Și fără tihnă pasu-mi cu greu […]

Daniel Ioniță  – Martie 1990   Spre Moarte îi mână stihia, și-n Noapte, cărările Apelor zguduie Cerul. Cazând coplesiti, disperați, într-o barcă, o mână de oameni dezleagă Misterul.   Că-n ceasul din urmă, nimic din ce-ai face, nimic din ce-ai zice, nimic ce-ai gândi… nu-mparte o clipă suflarii-n adaos, al vieții sfânt foc de-ațipește-a muri. […]

Un Glas Daniel Ionita, 1990. În țara ce fără de grijă se-nchină La tot ce lucește, și pune temei Pe tot ce își zice ca este lumina, Din puțuri crăpate te-mbie să bei… De toate s-aduni din grămezile sorții, S-aduni și să iei (ce prostie să dai!) Și-apoi te imbie-n câmpiile morții, Și-ți zice că-i […]

Daniel Ionita (Australia) lanseaza in luna Decembrie 2012 volumul „Testament” – Antologie de Poezie Romana, Editie Bilingva (Engleza/Romana). Daniel Ionita este unul dintre ultimii romantici ai indeletnicirii de antologator. Stabilit în Australia, la Sydney şi având altă profesie decât aceea de literat, el a continuat să citească, totuşi, de-a lungul anilor, poezie românească, aşa cum […]

Invitatie Lansare Carte – “Testament” – Antologie de Poezie Romana, Editie Bilingva (Engleza/Romana), Libraria St.O.Iosif, Brasov – 21 Decembrie 2012 orele 14:30 Editura „Minerva”, Asociatia „Libris Cultural” Brasov prin Grupul de Litere-Sunete-si-Culori „Caii Verzi pe Pereti” Brasov, va invita Vineri, 21 Decembrie 2012, la orele 14:30 la libraria „St.O. Iosif” Brasov (Str.Muresenilor Nr.14) la lansarea […]

Incepand din 3 Noiembrie la Brasov are loc seria de conferinte biblice pe teme de famile, cu titlul, „Familii fericite”. Conferintele au loc la Sala Reduta, str. Apollonia Hirscher nr.8 in perioada 3 – 7 Noiembrie 2012, respectiv 10 – 17 Noiembrie 2012 de la ora 18.00 si vor fi transmise in direct pe website-ul www.prieteni-adevarati.ro . Intrarea este […]

În perioada 20 – 27 octombrie 2012, în fiecare seară de la ora 18:00 vă așteptăm la programul cu titlul „Tatăl nostru” – o suită de 8 prezentări inspirate din rugăciunea cu același nume. Programul se desfășoară la Biserica Adventistă Sion din Ploiești (Str. Mercurului nr.9) și este susținut de Pastor Dr. Cornel Dărvășan. Programul […]

Poate că niciodată nu ai cunoscut ceea ce poate să facă rugăciunea în viața ta. Nu ești singurul, poate că și alții și-au pus uneori întrebarea: oare eu cui mă rog? ajunge undeva rugăciunea mea? cât de mare poate fi impactul rugăciunii mele? Ne-am dat seama că rugăciunea este mai mult decât am cunoscut până […]

CENTRUL DE SĂNĂTATE ŞI MEDICINĂ PREVENTIVĂ HERGHELIA Organizează TABĂRA DE SĂNĂTATE ŞI FAMILIE  “Invitaţie la Odihnă şi Refacere !”      Perioada:  5 – 12  August  2012    Locaţia: Hotel Zăganu,  localitate Cheia, Judeţul Prahova    Preț:  880 Ron/persoană  – cazare, masă, program    Contact: CSMPR Herghelia, OP Ceuaşu de Câmpie nr. 547144, Judeţul Mureş. […]

Sărbătoarea Narciselor, Vad, jud. Brașov, va avea loc în Sabatul trei al lunii mai (19 mai 2012). Locul desfășurării este la pădure (se urmează indicatoarele „SPRE POIANA NARCISELOR” vizibile in localitatea Vad). Invitat special: fratele Chirileanu Daniel, directorul Departamentului de Tineret al Uniunii Române. Program: Vineri seara la comunitatea din Vad, ora 21.00. Sâmbătă, la […]

4. Personaje biblice – orbul Bartimeu Autor Lori Balogh     Sursa: www.loribalogh.ro                          Dintre cele 66 de carti ale Bibliei, Evangheliile ocupa un loc aparte in sufletul meu. Cu siguranta ca nu sunt singurul in aceasta situatie. Si acum, vreau sa ma explic: Pentru ca sa inteleg Psalmii, trebuie sa […]

Casa Bebedream te invita la TARGUL DE RESURSE SI IDEI organizat de Departamentul de Tineret al Bisericii Adventiste din Romania. Targul de idei se va desfasura la  Centrul de Misiune Stupini (str. Targului nr.2 Brasov) in perioada 19-23 Octombrie 2011. Vor fi expuse materiale de la urmatoarele edituri: VIATA SI SANATATE, SAMUEL, LIGA BIBLIEI, SOCIETATEA […]

În 12 iunie la ora 10:30 în parcul Sub Arini pe aleea de lângă stadionul municipal, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, tăierea panglicii de intrare fiind făcută de unul dintre copii, un organizator şi un reprezentant al Poliţiei. La această manifestare au fost prezente mai multe instituţii sibiene: Poliţia judeţeană, Pompierii, Jandarmii, Asociaţia […]