35
Views

Sabatul din 28 mai 2011 a constituit un sabat de bucurie şi împreună simţire pentru frăţietatea rromă din zonă.

Au fost prezenţi fraţi rromi din Crăciuneşti- Mureş, Ocna Mureş – Alba, Baia Mare – Maramureş, Ceuaşul de Câmpie – Mureş şi desigur localnici Sibiu si Şelimbăr.

Toate servicile divine au fost susţinute de fraţi rromi, după amiaza a avut loc un program de muzică şi poezie totul încheindu-se cu o masă de părtăşie la care au fost poftiţi toţi cei prezenţi.

Mesajul transmis de către vorbitorii Demeter Gabor, Demeter Baranka şi traducătorul Gabor Şamu  a fost unul de încurajare si şi redeşteptare. Programul muzical pregătit sub îndrumarea fr. Ionel Oglan a inclus numai cântece în limba rromă ultimul imn fiind cântat cu toata sală.

La finalul programului, pastorul local Marius Creţa a transmis salutul frăţesc al Comunităţii Sibiu tuturor oaspeţilor pentru a fi dus către bisericile cărora le aparţin.

Atmosfera a fost una de bucurie iar timpul a fost însorit. Masa de părtăşie şi tot Sabatul dealtfel au constituit o încă o ocazie în care membrii bisericii să lege prietenii şi comunitatea locală să înţeleagă provocările cu care se confruntă  rromii adventişti în viaţa lor de credinţă şi în relaţiile cu rromii de alte confesiuni.

Imagini de la eveniment la adresa
http://sibiu.adventist.ro/2011/06/01/sabat-de-partasie-al-gaborilor-la-sibiu/

De asemenea vă anunţăm că biserica din Sibiu este prezentă şi în spaţiul virtual.
http://sibiu.adventist.ro/

Aici puteţi afla mai multe despre noi şi despre ceea ce se petrece în biserica noastra.

A consemnat, Radu Doru Rus

Sabat de părtăşie al gaborilor la Sibiu

| Social |
About The Author
-