Search result: 1
Religia second-hand
Suntem deja obişnuiţi cu ideea că ritmul dezvoltării şi al schimbării din societatea de astăzi este cu mult mai rapid decât cel din vremurile trecute. Trecerea timpului a adus în mod inevitabil schimbări care au fost apreciate, de cele mai multe ori, ca fiind progres şi dezvoltare benefică societăţii. Astfel, s-a ajuns ca realitatea şi […]
Lumea se apropie de sfarist – Godfrey Ngirishi
1. Dumnezeu este dragoste 2. Nu mai e timp! Esti pregatit? 3. Unde mergem dupa ce murim? Partea 1 4.
Extremele se atrag?
Poate că da. Dar pentru cât timp? Nu toate diferenţele sunt periculoase.  Fiecare dintre voi cunoaşte cu siguranţă cupluri între partenerii cărora există diferenţe relativ minore, care au învăţat să trăiască în aşa fel încât să fie fericiţi. Dar unele diferenţe sunt foarte greu de depăşit. Chiar dacă nu conduc la divorţ, ele presupun totuşi […]
Revista Re:spiro – Editorial numărul 8
Îmi place mult toamna. Poate datorită culorilor ei care îmi umplu fereastra atunci când o deschid ca să respir o gură de aer curat de după ploaie. Îmi place felul în care se aşază în fiecare zi pe drumurile mele care vin şi pleacă spre oameni mai mult sau mai puţin diferiţi. Îmi place toamna. […]
Ora profetica 39/2009
SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24 Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“ Semnele saptamanii 8 Octombrie 2009 Pace pace, si nu este pace. Pe pamant va […]
VIDEO – Ajuta un tanar aproape orb sa aiba o locuinta pana de Sarbatori. VEZI VIDEO
Cristi are 28 de ani si provine dintr-o familie numeroasa si dezorganizata din zona Moldovei. Ramas orfan de mic copil este crescut de un tata vitreg. In jurul varstei de 16 ani, Cristi cunoaste credinta adventista si se hotareste sa isi preadea inima lui Hristos. Lucrul acesta l-a intaratat atat de mult pe tatal lui […]
Herghelia – Dr. Nicolae Dan – ed.23
Herghelia – Mărturii ale foştilor pacienţi – Ed.23/Dr. Nicolae Dan Seria: 19 – 30 Septembrie 2009
Editia23 – Statistica seriei – Dr. Gheorghita – Herghelia
Herghelia – Mărturii ale foştilor pacienţi – Ed.23/Dr. Gheorghita Valeriu Seria: 19 – 30 Septembrie 2009
Editia23_Herghelia_Marturie3
Editia23_Herghelia_Marturie3 Seria: 19 – 30 Septembrie 2009
Editia22_Herghelia_Marturie2
Editia22_Herghelia_Marturie2 – Seria: 30 August – 10 Septembrie 2009
Micul Paris
Probabil că aţi auzit de multe ori vorbindu-se despre Bucureşti ca despre… Micul Paris. Astăzi, această simplă asociere a Bucureştiului cu oraşul luminilor reuşeşte să smulgă zâmbete uneori ironice din partea celor mai tineri. Iar de la cei bătrâni… încuviinţări de genul „a fost odată”. Astăzi, puţini mai iau în serios supranumele de Micul Paris. […]
Wallpapere 5 Revista Re:spiro
Info Aceste wallpapere fac parte din secțiunea Resurse gratuite. În fiecare joi / vineri vom adăuga câteva wallpapere noi. Dacă aveți nevoie de o rezoluție diferită sau doriți să ne spuneți părerile / sugestiile voastre, lăsați-ne un comentariu în josul paginii. Până data viitoare, sperăm să vă fie de folos! O inimă miloasă – Filipeni […]
Nunta in direct pe internet
Duminica 04-10-2009, incepand cu ora 14:00 www.azsbellu.ro va invita sa fiti alaturi de Popescu Elisa (Craiova) & Daniliuc Andrei (Bucuresti)la oficierea casatoriei lor religioase in Comunitatea Bellu, Bucuresti. Evenimentul va fi trasmis in direct pe www.azsbellu.ro
Categoria „jocuri de cuvinte”: marele mic dejun
Când erai mic, probabil că părinţii îţi repetau adesea că trebuie să mănânci de dimineaţă. Aceasta a fost şi este încă cea mai importantă masă a zilei. Sau… ar trebui să fie. Din păcate, deşi se cunoaşte rolul esenţial al micului dejun pentru buna funcţionare a organismului, mulţi dintre noi renunţăm la el. De ce […]
Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu
Cine a citit Odiseea lui Homer îşi aminteşte episodul în care căpitanul Ulise şi echipajul său trebuiau să treacă cu vasul pe lângă locul unde se găseau legendarele sirene. Toată lumea ştia că, odată ce îşi începeau cântecul, acesta era atât de dulce şi ispititor, încât niciun bărbat nu-i putea rezista. Marinarii sfârşeau prin a […]
Lumina lumineaza in Adancata.
Adancata, evanghelizare
Conventia tinerilor Adventisti Romani – un eveniment cu rezonanta majora in istoria Bisericii Adventiste din Atlanta
Romanian Youth Convention In weekend-ul din 4-6 septembrie a avut loc la Atlanta o intalnire care a reunit atat tineri adventisti Romani, Americani, Hispanici cat si tineri de alte confesiuni din zona Atlantei precum si din alte state ca Arkansas, Florida, Illinois. Intalnirea a avut titlul in limba engleza: “Build Up”, idea centrala fiind zidirea […]
Ora Profetica 38/2009
SEMNELE SFARSITULUI MATEI 24 Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“ Semnele saptamanii 1 Octombrie 2009 Padang, Indonezia. Un cutremur devastator de 7,6 grade a […]