46
Views

Cristi are 28 de ani si provine dintr-o familie numeroasa si dezorganizata din zona Moldovei. Ramas orfan de mic copil este crescut de un tata vitreg. In jurul varstei de 16 ani, Cristi cunoaste credinta adventista si se hotareste sa isi preadea inima lui Hristos. Lucrul acesta l-a intaratat atat de mult pe tatal lui vitreg, incat a fost alungat de acasa.

In felul acesta ajunge in zona Caras Severin unde avea o matusa. Locuieste un timp la matusa lui si lucreaza in aceasta zona.
Avand de mic probleme cu vederea, nefiind tratate la timp, s-au agravat foarte mult, mai ales pentru faptul ca muncea, incat astazi poarta ochelari cu o dioctrie de -20. Este pensionat si nu are voie sa munceasca.

In toti acesti ani a locuit pe la mai multi prieteni adventisti, doua saptamani a locuit chiar si in gara. Acum locuieste pe chirie cu un frate de al sau in Oravita jud. Caras Severin. Din pensia lui de 230 ron, 100 este chiria, 70 ron sunt cheltuielile de intretinere, iar restul, 60 ron sunt banii pentru cheltuielile necesare traiului.

Visul sau cel mai mare este sa aiba casa lui. Dumnezeu a lucrat frumos, si chiar daca era aproape imposibil, a primit un apartament in comuna Ciudanovita Santier. Apartamentul este de nelocuit, este devastat, nu are geamuri si nici usi, pasarile au cuiburi inauntru. Apartamentul are nevoie de reparatii pentru a putea fi locuit.

Cristi face un apel la dvs pentru a-l ajuta ca pana de Sarbatori sa aibe macar o camera in care sa locuiasca. Pentru ca apartamentul sa poate fi locuit in conditii minine este nevoie de o investitie minima de 1500-2000 de euro.

Fratii nostrii mesteri din Oravita il vor ajuta cu mana de lucru gratuit pentru ca cat mai repede sa se poate muta in casa lui. Imaginile de mai jos spun mai mult decat cuvintele. In cateva zile Maranatha Romania va posta pe site si un reportaj cu Cristi si apartamentul sau.

Cei care doresc sa il ajute, sa il sprijine atat cu materiale de constructii: geamuri, usi, lavabil, chiuvete, wc, etc, sau cu fonduri pentru cumpararea materialelor de constructii, ii rugam sa ne contacteze la adresa de email: maranatharomania@gmail.com, sau tel: 0749 402 098 sau 0766 365 833

Maranatha Romania

PENTRU A VIZIONA MATERIALUL VIDEO CLICK AICI:   http://www.maranatharomania.ro/2009/10/01/ajuta-un-tanar-aproape-orb-sa-aiba-o-locuinta-pana-de-sarbatori/

VIDEO – Ajuta un tanar aproape orb sa aiba o locuinta pana de Sarbatori. VEZI VIDEO

Despre autor
-