Otilia Haret & Lucian Chiță ”12.6 Acum mântuirea este mai aproape (st12 Să biruim răul prin bine)”
Joi, 21 decembrie – Acum mântuirea este mai aproape
6. Ce afirmaţie face Pavel în Romani 13:11?
După cum am menţionat pe parcursul trimestrului, Pavel a urmărit un scop foarte precis cu această epistolă, şi anume să clarifice pentru biserica din Roma, îndeosebi pentru credincioşii iudei de acolo, rolul credinţei şi al faptelor în cadrul Noului Legământ. Problema fierbinte era mântuirea şi modul în care păcătosul este considerat neprihănit şi sfânt înaintea Domnului. Pentru a-i ajuta pe aceia care puneau accent exclusiv pe Lege, Pavel a aşezat Legea la locul cuvenit, arătând care este rolul ei. Deşi, în teorie, chiar şi în perioada Vechiului Testament iudaismul a fost o religie a harului, în sânul său a apărut legalismul cu toate relele lui. Cât de atenţi trebuie să fim, ca biserică, să nu facem aceeaşi greşeală!
7. La ce eveniment face referire Pavel în Romani 13:11-14 şi ce ar trebui să facem noi în aşteptarea acestui eveniment?
Ce interesant că Pavel li se adresează aici credincioşilor, îndemnându-i să se trezească din somn şi să se pregătească, deoarece venirea lui Isus era aproape! El a scris aceste cuvinte cu circa două mii de ani în urmă, dar noi trebuie să trăim mereu în aşteptarea apropiatei reveniri a lui Hristos. Din perspectivă strict personală, a experienţei individuale, revenirea Sa este la fel de aproape ca momentul morţii. Fie că vom închide ochii săptămâna viitoare sau peste patruzeci de ani, fie că vom dormi doar patru zile sau patru sute de ani, momentul este aproape. Când vom deschide ochii, primul lucru pe care îl vom vedea va fi a doua venire a lui Isus!
În Romani, Pavel nu se ocupă prea mult de revenirea Domnului Hristos, dar tratează acest subiect în detaliu în Tesaloniceni şi în Corinteni. Este un subiect esenţial în Biblie, îndeosebi în Noul Testament. Fără el şi fără speranţa pe care o oferă, credinţa noastră este practic lipsită de sens. Ce rost ar avea îndreptăţirea prin credinţă dacă Isus nu ar reveni ca să ducă la capăt mântuirea noastră?
Având în vedere că revenirea lui Isus este iminentă, ce schimbări ar trebui să faci în viaţa ta?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/sa-biruim-raul-prin-bine/