Search result: or
Reintegrare sociala
Dragi prieteni, în contextul societăţii actuale, având în vedere că : – cea mai mare nevoie a persoanelor private de libertate este aceea de reintegrare socială, – reintegrarea socială implică un loc de muncă, iar locul de muncă nu poate fi obţinut fără o pregătire adecvată, o educaţie specifică, – majoritatea persoanelor private de […]
Prieten drag,
Prieten drag, “ Afară-i frig şi suflă vântul tare, Mitică-i mic şi-orfan şi foc în vatră n-are Tăticul lui e-nchis demult şi mamă-sa-i săraca El bietul, e flămând şi gol şi nimeni nu-l îmbracă” În urma vizitelor făcute la familii cu părinţi în penitenciare, văzând situaţia critică a unora dintre ei, mi-am amintit […]
O rugăciune sinceră ( Constantin Daniel, Revista RE:spiro )
Am lacrimi în suflet, mi-e greu, iar tot ce vreau acum e să fiu liber. Strig către oricine, către orice; durerea mă oboseşte, povara mă ţine legat… Am nevoie de tine, Doamne, mi-e greu, am ajuns la capătul puterilor! Închid ochii şi mă văd murdar, gol. Este cineva să-mi ia durerea? Acceptă-mă aşa cum sunt […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
TOT PĂMÂNTUL o SAMOA…. LĂSAȚI ÎN PACE „SĂPTĂMÂNA” și „ORDINEA” EI Se zice – și pare să fie adevărat pentru că nu este doar o veste de pe internetul plin de ficțiuni, ci și din revista Adventist Today, publicație cu multă credibilitate – că în Samoa unde sunt aproximativ 6.000 de Adventiști de Ziua […]
Săptămâna de rugăciune la Institutul Teologic Adventist, octombrie 2013
La începutul unui nou an universitar persoanele din campusul Institutului Teologic Adventist sunt invitate la Săptămâna de rugăciune. În acest an zilele dedicate acestui eveniment au fost programate în perioada 11-19 Octombrie. Subiectele prezentărilor din fiecare seară au fost rezumate sub titlul generic: EXPERIENȚE BIBLICE: ÎNVĂȚÂND DESPRE NOI PRIN VIEȚILE […]
Pentru tine despic marea! ( Daniel Bota, Revista RE:spiro )
“Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două.” “Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la […]
Rezumat video al studiului școlii de sabat nr. 5 din 2 noiembrie 2013
Autorul studiilor școlii de sabat Sactuarul, profesorul Martin Pröbstle, a înregistrat un rezumat video de 8 minute al studiului nr. 5. Materialul poate fi vizionat aici: și poate fi descărcat de aici: http://www.mediafire.com/download/ijurwzzedfmfhc0/Studiul+5_2+noiembrie+2013.mp4 Ne dorim ca și în săptămânile următoare să vă putem trimite acest material valoros care, prin ajutorul lui Dumnezeu, poate aduce un plus […]
Cel mai puternic generator de conflict între oameni este competiţia. Spiritul competitiv poate reprezenta, în cantităţi rezonabile, un impuls pentru ambiţie şi dezvoltare personală. În cantităţi “industriale” însă, competiţia pote determina conflicte serioase şi sentimente dăunătoare – invidie, egoism, bârfă, ură, negativism. Prezent în situaţiile inocente – în jocuri, la şcoală, în afaceri – […]
25.10.2013 Iacob Coman – Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută de Iisus Hristos în dreptul tau?
25.10.2013 Iacob Coman – Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută de Iisus Hristos în dreptul tau?
25.10.2013 Iacob Coman – Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută de Iisus Hristos în dreptul tau?
25.10.2013 Iacob Coman – Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută de Iisus Hristos în dreptul tau?
Atentie la picioare, urmeaza pragul!…
Ne aflam in pragul Canaanului. Cum putem sa-l trecem? Trei atitudini gresite si una corecta…
Gânduri despre ploaie ( Carina Diaconu, Revista RE:spiro )
Nu ştiu dacă te-a mai întrebat cineva până acum, cititorule: cum te simţi când ploaia îţi bate în geam, într-o dimineaţă de toamnă târzie? Ce îi spui atunci când îţi este tovarăşă de drum? Ploaia nu ne părăseşte nicicând, dar nici nu îşi anunţă venirea. Pentru unii este binecuvântare, pentru alţii ocazie de nemulţumire sau […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
„SEMNE și MINUNI”. CRONICA ZILEI de MÂINE. Tare mai sunt ignorate SEMNELE TIMPULUI de AZI. Cât privește SEMNELE TIMPULUI de MÂINE, nimeni nu-și mai aduce aminte de ele. Nu știu dacă ignorarea aceasta este din ignoranță sau deliberată. Poate și una și alta, dar cred mai ales alta, adica cea deliberată. Mi se […]
Toamnă go! ( Manuela Vasile, Revista RE:spiro )
Ultima zi de vacanţă se apropia. Soarele dogora din ce în ce mai puţin. Prietenii de peste tot din ţară plecau acasă unul câte unul. Pomii verzi se gârboveau cu fiecare zi. Păsări călătoare îşi făceau bagajele în timp ce oamenii veşnici ai satului copilariei îşi tot strângeau de-ale gurii pentru iarnă. Fiecare lună avea […]
Învață matematica cu Biblia
Contine: – 150 cartonase cu calcule (adunari si scaderi) – 1 start – 1 final – 6 pioane – 5 buline rosii numerotate de la 1 – 5 Varsta + 6 ani. Participanti 2–6 jucatori Vezi produsul pe site : http://bebedream.ro/jocinvata-matematica-cu-biblia-p-1291.html Participa la concursul de pe Facebook si poti castiga acest […]
VEZI VIDEO – Ajuta un tanar din Uganda sa devina medic cardiolog in Romania! Swizen are nevoie de 3 221 euro pentru taxa scolara pana pe 31 Octombrie
VEZI VIDEO AICI: www.maranatharomania.ro Swizen este un tanar din Uganda student la medicina in Romania. Tatal lui si-a vandut toate vacile, adica tot ce avea pentru a-i putea plati biletul de avion spre Romania. Tatal lui Swizen si-a mai vandut si locuinta pentru pentru a plati taxa scolara de 3 200 de euro pentru primul […]
Toamna… adu-ți aminte! ( Crina Poenariu, Revista RE:spiro )
Când toamnă-i pe drumul de țară Iar pomii își vântură-nsemnele verzi, De-atâta freamăt prin câmp și livezi Se întomnează suflarea de-afară… E toamnă și-n tine, nu vezi? continuarea aici […]
Trei reguli simple pentru administrarea timpului ( Gabriel Samu, Revista RE:spiro )
Cine nu s-a trezit la sfârșitul zilei întrebându-se: am făcut ceva astăzi? Adică am făcut ceva important cu timpul meu? E o întrebare foarte comună pentru mulți dintre noi. Asta pentru că nu suntem prea buni în administrarea timpului. E îngrijorător, ținând cont de faptul că cel mai valoros bun pe care îl deținem este […]
CÂTE CEVA – Benone Burtescu
ÎMPĂRĂȚIILE împlinesc PROFEȚIILE Principiul „separării Bisericii de Stat” și a „Religiei de Politică” pare a fi fost bun și istoria lumii a beneficiat de pe urma lui. Omul însă este element comun în amândouă și democrația l-a lăsat să se descurce singur între ele, cel mult sfătuit, dar nicidecum obligat. PROFEȚIILE, vorbim […]