40
Views

 

 

„SEMNE  și MINUNI”.  CRONICA ZILEI de MÂINE.

Tare mai sunt ignorate SEMNELE TIMPULUI de AZI.  Cât privește SEMNELE TIMPULUI de MÂINE, nimeni nu-și mai aduce aminte de ele.  Nu știu dacă ignorarea aceasta este din ignoranță sau deliberată.  Poate și una și alta, dar cred mai ales alta, adica cea deliberată.

Mi se pare mie – și zicând aceasta mi-am și asumat replica teologilor -, că Predicarea Evangheliei se definește ca scop, dar eventuala convertire nu este scopul, ci urmarea„Scuturarea prafului de pe picioare” de care amintea Domnul nostru Isus Hristos la trimiterea ucenicilor în evanghelizare, îmi este suficient motiv să cred acest discurs și eventual să-l și țin.

Este ușor de scos SEMNELE TIMPULUI din discursul creștin care se confruntă cu ele direct, pe viu, față în față, concret și să fie înlocuite cu MINUNILE TIMPULUI care emoțional le surclasează fără de dubiu.  Referirea acestora din urmă la transcendent le face mult mai atractive, ca să nu zic aditive, și se dă buzna spre ele.  În acest fel, MINUNILE TIMPULUI devin SEMN al TIMPULUI, dar asocierea aceasta e dibuită foarte greu.  Se acceptă MINUNILE, se refuză SEMNELE.  De ce?  Pentru că SEMNELE ar fi clopote profetice care bat anunțând sfârșitul istoriei lumii, în timp ce MINUNILE crează o stare falsă de confort fără prevestirea în cronos a sfârșitului ei, dimpotrivă, din minune promițându-se (tot fals) o permanentă minunăție.  Aceasta înseamnă împlinirea profeției cu privire la SPIRITISMUL din trilogia „duhurilor ca de broaște”, prea apocaliptică pentru ca Satana să nu facă efortul disperat de a o ține neînțeleasă lumii.  A mai rămas doar ca „MINUNILE” individuale și comunitare prin media religioasă destul de generoasă și cuprinzătoare, să devină subiect planetar, sau ca să fiu în limbaj la zi, să fie subiect global în toate globalizate.

Pe de altă parte, ca MINUNILE nu cumva să nu aibă prea mare efect prin incredibilitate asupra scepticilor înclinați „științific”, spre „demonstrabil”, „vizibil”, „real”, SEMNELE TIMPULUI sunt constituite nejustificat într-un PRAGMATISM CONCURENT, bazat pe măsurătoare, numărătoare, lucruri care dau bine în dosarele încetcrezătorilor și care s-au pornit pe treabă conform principiilor lor.  Ei cred că PROPĂVĂDUIREA EVANGHELIEI are ca scop prozelitismul și mai puțin sau deloc conștientizarea spre decizia liberă asupra adevărului mântuitor.  Domnul nostru Isus Hristos zicea: „voi ocoliți marea și uscatul ca să faceți un prozelit și apoi faceți din el un fiu al gheenei”.  Iarăși zic, „măsuratul și număratul” e un SEMN AL TIMPULUI atât de sub ochii noștri încât nu putem spune că nu-l vedem.  Dar nu înțeleg de ce ne permitem să-l ignorăm. Competiția pe statistici a bisericilor creștine, mai corect a denominațiunilor creștine, e gata să atingă apogeul.  Cele numite „evanghelice”, charismatice, au acaparat media, iar cele mai clasice care au și vrut să-și păstreze clasicismul, sunt depopulate, nu mai fac față concurenței de atracție a celorlalte.  Ciudat, (poate un SEMN al TIMPULUI și el), ele s-au pornit să le ajungă din urmă pe primele și să mai recupereze din populația de credincioși pierdută, zic ele, prin „neveghere”, care a constat în „neacomodarea” pragmatică pe bază statistică.  Apeluri de colecte voluntare, disperate, pentru acces la o bucățică de media, și apoi prin ea, ingeniozitatea de inventare a programelor de „atracție”, nu doar locale și temporare, ci pe spații mari, implementate pe generații chiar, cum și pe spații geografice internaționale.

De exemplu, există deja un concept de biserică creștină în unele denominațiuni creștine, numit „Messy church”, pe care traduceți-l cum doriți căci acum se știe îndeobște acestă limbă.  O biserică unde pentru copii este „amuzant”, „gălăgie” și nici nu trebuie să fii „curat”, este un loc de la care părinții nu-i pot refuza pe copii să meargă cu ei căci îi „iubesc”, și pe urmă de ce nu le-ar plăcea și lor.  Bucuria statisticienilor e mare.  De ce nu, – „Sâmbăta sau Dumineca” după caz -, copiii dați drumul din vârful toboganelor spre bazinul cu apă la afundarea în care, să strige „Doamne scapă-mă”, ca să învețe lecția lui Petru și înotătorul plătit să-l scape repede chipurile de la înecare.  Adică un Disneyland creștin, care cu un pic de îndrăzneală profanatoare ar putea fi numit „Jesusland”.  Lecții din Biblie la acest nivel pot fi învățate la jocurile mecanice de pe oriunde, inclusiv restaurante și taverne.  Sau, de ce să plece tineretul pentru amuzament sau sport în centre necreștine când clădirile creștine ar putea fi programate sau adăugate cu săli de sport, competiții diverse, dezvoltare fizică pentru dezvoltarea minții. dans recreativ etc.  Și adică, creștinătatea de ce să nu aibă și ea „rock-ul” ei, vreau să spun în localurile ei, căci „rock-ul” e „rock” oriunde, n-are cum să se creștineze.

Propuneri și programe sunt multe, dar nu avem noi timp, nici loc, nici înclinație pentru ele.  Uneori nici statistic nu rezistă.  Am urmărit evoluția unui „youth center” în denominațiunea creștină din care fac parte, în care „pastorul de tineret” avea în grijă un grup de tineri în programul unor lecții de dans.  Vreo câțiva ani a durat doar, pentru că nu s-a putut „dezvolta” la nivel de „stadion gaga” și a fost abandonat sau mai bine zis integrat în ceea ce deja poate fi numit „stadion gaga”.

Nici măcar „câte ceva” n-am spus.  Un singur cuvânt ar fi fost poate mai interesant și mai îndeajuns.  ÎNCOTRO?!  Fiecare pentru sine.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Generale |
Despre autor
-