Search result: M
Săptămâna aceasta am găsit un citat în scrierile Ellen White care m-a pus pe gânduri și vreau să îl împărtășesc cu voi. “Nu împotrivirea din partea lumii este aceea care pune cel mai mult în primejdie biserica lui Hristos. Răul nutrit în inimile credincioşilor este acela care lucrează cel mai cumplit dezastru şi cea mai […]
Suntem fiinţe sociale, născute să comunicăm şi uneori să împărţim acelaşi spaţiu. Locul pe care îl ocupăm şi distanţa dintre noi şi ceilalţi, au importanţă şi transmit semnificaţii. Şi m-am gândit că ar fi interesant să aflăm mai multe despre rostul sau rolul spaţiului în comunicare. Trebuie să ştim că spaţiul afectează felul în care […]
Inima – simbol al urii (Alex Badea, Revista Re:spiro)
În una dintre perioadele copilăriei mele am manifestat un mare interes artistic pentru inimă. Și anume doream să desenez o inimă perfectă din punct de vedere simetric. Cu cât desenam mai mult cu atât reușeam mai bine. Nu eram îndrăgostit, dar sunt sigur că cine mă vedea desenând se gândea la aceasta. › citește în […]
Bilete de dragoste (Marius Andrei, Revista Re:spiro)
Cât de încântătoare este iubirea ta, mireasa mea! Iubirea ta este mai încântătoare decât vinul…” Cântarea Cântărilor 4:10 Eram foarte ocupat. De parca n-ar fi la fel pentru toti si tot timpul… Tocmai vorbeam cu cineva când, dintr-un gest reflex, am băgat mâna în buzunarul haine şi am dat de un biletel. Nu era prima […]
În Olanda, țara cea mai expusă inundațiilor (în 1953 o inundație catastrofală a ucis 1800 de oameni) un Noe modern își construiește corabia. Este vorba despre Johan Huibers, un constructor olandez care este aproape de a finaliza proiectul construcției unui model la dimensiunile corăbiei lui Noe, așa cum sunt redate în Biblie. › citește în […]
Iubirea trece peste orice! Văd tineri de vârsta mea cu banner-ul acesta mărşăluind entuziaşti. De ce sunt tinerii majoritatea celor care cred în asta? Mă gândesc că e un protest în faţa deziluziilor. Un protest împotriva eşecurilor generaţiei adulte. › citește în continuare
Fii-ţi primavara (Cristina Neagu, Revista Re:sprio)
Demult cineva mi-a spus ca ii sunt cea mai frumoasa primavara si azi m-am trezit cautand-o. Poate pentru că mi-au rămas degetele lipite de foaia calendarului aşteptând cu nerăbdare să dea de foaia aceea cu copacul mare şi înflorit. › citește în continuare
05. Lumea tacerii – Iadul: mit sau realitate ?
Iadul – mit sau realitate ? Sursa: www.loribalogh.ro Flacari vesnice, chinuri si groaza Iadul – cel mai infricosator loc din Univers ! Milioane de oameni se ingrozesc la gandul existentei lui, dar mai ales la posibilitatea ca ei insisi sa ajunga in chinurile vesnice pe care le “promite” acest loc teribil. Daca suntem cinstiti cu […]
Atunci când cineva pierde o persoana draga, este firesc ca el sa sufere. Suferă din mai multe motive. Aceasta-i si durerea pentru persoana iubita, aproapiata cu care s-a despărţit. Alături de o familie indurerata, au fost fraţii noştri din oraşul Cupcini, care au ajutat la desfăşurarea serviciului de înmormântare, ca urmare aceasta a determinat oamenii […]
Casa BebeDream: materiale noi Martie 2011
Casa Bebedream iti aduce in atentie noi materiale: Ce stii si ce nu stii – 144 pagini pline de surprize! http://bebedream.ro/index.php?main_page=product_info&cPath=60&products_id=597 Povestiri pentru copii – 100 de povestiri scrise de D.L.Moody cu o deosebita maiestrie! http://bebedream.ro/index.php?main_page=product_info&cPath=60&products_id=596 50 de jocuri cu cuvinte incrucisate din Vechiul Testament http://bebedream.ro/index.php?main_page=product_info&cPath=60&products_id=598 50 de jocuri cu cuvinte incrucisate din Noul Testament […]
Experimentul Terra (4), de Cornelius Greising
EXPERIMENTUL TERRA – EXPERIMENTUL LEGĂMÂNTULUI – Eseu biblic – (4) INTRODUCERE Legământul biblic exprimă raporturile concrete – cultico-religioase – dintre om şi Dumnezeu. Un mod de prezentare, executare şi sancţionare a contractului divin-uman respectiv. Există un singur Legământ care este reprezentat prin două tipuri distincte: 1. Legământul biblic de tip preconflictual (Legământul încetăţenirii umane) 2. Legământul […]
Speranță pentru Ismael
Prieteni, Suntem de peste trei ani în Turcia, şi trăim experienţe unice, unele dintre ele neputând fi aşternute în scris pentru a fi publicate, aşa că dacă doriţi informaţii în particular vă rog să ne solicitaţi acest lucru şi vă vom răspunde cu promptitudine. Când, în urma cu doi ani, am primit vizita câtorva fraţi […]
2011_02_26 – Emil Lazar – Imaginea de sine a copilului
…
A bizakodó élet titkai – „Secretele unei vieti pline de incredere”, subtitrat in limba romana, 18 Februarie – 13 Martie 2011
Speranta TV va prezenta, intre 18 Februarie si 13 martie 2011, al doilea ciclu in limba maghiara, cu subtitrare in limba romana, intitulat „Secretele unei vieti pline de incredere”. Ciclul va cuprinde programul de tineret, de sanatate, serialul propriu-zis si masa rotunda. Conferentiar: Kovacs-Biro Janos (Marea Britanie) Programul va putea fi urmărit pe postul Speranța […]
04. Lumea tacerii – Crestinismul invata de la paganism
Crestinismul invata de la paganism Sursa: www.loribalogh.ro Din Eden la filozofii greci Istoria inceputurilor rasei umane a fost marcata de un “asa zice Domnul” si de un “asa zice Diavolul”. Intre cele doua, omul a trebuit sa aleaga. Si a ales… Din nefericire pentru primii nostri parinti , dar si pentru intreaga umanitate, alegerea […]
baruc.ro – Opinii si sfaturi privind tratamentele „naturiste” (pentru doamna Dorina Szabo si nu doar)
„Iata, ii voi da vindecare si sanatate, ii voi vindeca si le voi deschide un izvor bogat in pace si credinciosie. (Ieremia 33.6) Am remarcat ca acel caz, care m-a impresionat pe mine, a trezit si interesul/empatia altora. Este vorba de doamna Dorina Szabo, careia i s-a pus diagnosticul de cancer, urmand a se stabili […]
CUTREMURUL DE LA CRISTCHURCH: CELULA DE CRIZĂ
Revista Pagini Româneşti din Noua Zeelandă Dragi cititori, Urmare a nenumaratelor apeluri de ajut Revista Pagini Româneşti din Noua Zeelandă Dragi cititori, Urmare a nenumaratelor apeluri de ajutor in gasirea persoanelor disparute in urma cutremurului din Christchurch, instituim „Celula de Criza”a revistei Pagini Romanesti in Noua Zeelanda, pentru a putea fi mai organizati si eficienti […]
Concert „Armonii intre generatii” in direct pe internet
Va invitam sambata 26 februarie 2011, incepand cu ora 17:00 sa urmariti programul „Armonie intre generatii”, editia 2, cu tema „Pledoarie pentru trecut”. Invitati speciali: Luiza Spiridon, Gratiela Mediana Vlad, Sorin Goleanu si Catalin Gatan. Concertul va fi transmis in direct pe www.bisericabrancoveanu.ro si www.programetineret.ro
Experimentul Terra (3), de Cornelius Greising
EXPERIMENTUL TERRA EXPERIMENTUL LEGĂMÂNTULUI – Eseu biblic- (3) Experimentul Terra – Experimentul Legământului. Un mod de refacere relaţională a rupturi totale, dar reconciliabile, dintre pământ şi cer. Există două tipuri de relaţii dintre Dumnezeu şi făpturile libere. – Ralaţii de tip creaţional bazate exclusiv pe iubirea divină absolută. O categorie de relaţii care n-au nici […]
Editura Eltora: Concurs cu premii in bani – I editie
In perioada 28-30 martie 2011, puteti participa la un concurs de cultura generala, organizat de Editura Eltora, cu premii in bani, oferite castigatorilor participanti. Premiile sunt oferite pe baza raspunsurilor oferite la intrebari si se acorda primilor trei clasati. Prin implicarea in popularizarea acestui concurs, in calitate de partener media, Intercer va ofera posibilitatea de […]