16
Views

EXPERIMENTUL TERRA

EXPERIMENTUL LEGĂMÂNTULUI

– Eseu biblic- (3)

 

Experimentul Terra – Experimentul Legământului. Un mod de refacere relaţională  a rupturi totale, dar reconciliabile, dintre pământ şi cer. Există două tipuri de relaţii dintre Dumnezeu şi făpturile libere.

– Ralaţii de tip creaţional bazate exclusiv pe iubirea divină absolută. O categorie de relaţii care n-au nici o contingenţă cu mântuirea omului.

– Relaţii de tip guvernamental bazate exclusiv pe dreptatea divină absolută. O categorie de relaţii care fundamentează mântuirea omului.

Ideea general-creştină a iubirii divine absolute, atât în relaţia de tip creaţional, cât şi în relaţia de tip guvernamental, nu este biblică. Indicaţia scripturistică ne arată că relaţia divin-umană în domeniul mântuirii – fiind vorba depre păcat şi moarte – este de tipul dreptăţii absolute. Mântuirea înseamnă a salubriza omenirea. O salubrizare din conflictul dintre om şi  Lege divină. O lege formată din două normative – moral şi penal – în cadrul vast al relaţiilor de refacere a relaţiilor divin-umane.

Legâmântul mântuirii este tocmai angajarea spiritual-simbotică dintre partea divină şi partea umană pentru satisfacerea celor două normative – moral şi penal – ale Legii divine.

1. ILUSTRAŢIILE NOŢIUNII DE „LEGĂMÂNT” în BIBLIE

Legământul biblic – o îngemănare juridică între Dumnezeu şi om. Cerinţa cooperării inevitabile dintre Creator şi făptură. O inevitabilitate care devine absolută pentru magnificul ceas al deconflictualizării juridice dintre om şi Legea divină. O cooperare absolut necesară la nivel de personalitate. Nu se poate concepe o relaţie de gradul personalităţii fără un contract conştient, liber, autentic şi responsabil.

Majoritatea evangheliştilor actuali bat moneda falsă a mântuirii unilaterale prin iubire. Agită jubilant ideea salvării nediferenţiate – contrar Bibliei – atribuindu-I Divinităţii soluţionarea concomitentă, atât a păcatului, cât şi a morţii. Trâmbiţează din tradiţionalismul secular sensul aberant şi simplificat al mântuirii. Vestesc salvarea omului fără îndeplinirea Legământului divin.

Se spune că omul este prizonier în colivia propriei personalităţi, şi că nu este în stare să facă nimic pentru salvarea sa. Se  susţine că Hristos face totul, fiinţa umană devenind un obiect. Nu însă în tranformarea omului într-un obiect se află soluţia eliberatoare, ci în formarea, prin educaţia divină a Duhului Sfânt, a unei noi personalităţi (Ioan 3, 5). O nouă personalitatea căreia, Domnul Hristos îi înmânează certficatului de viaţă veşnică (Ioan, 3, 16).

În repertoriul imens al Bibliei există două modele simbolice,  care pun în evidenţă  noţiunea de „legământ”: modelul ilustrativ avraamic şi modelul ilustrativ paulinian.

A. Modelul ilustrativ avraamic

În preambulul antrenării divine a acestui patriah, în lupta vieţii sale, Divinitatea îi încropeşte din realităţile terestre o interesantă metaforă a noţiunii de „legământ”. Un model ilustrativ valabil  tuturor cititorilor şi interpreţilor Cuvântului sacru.

Şi El i-a zis: „Ia o viţea de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel”. Şi el a luat toate acestea, le-a despicat în doă şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia – Gen. 15, 9-10.

În marea Carte a explicaţiilor sacre – animalele despicate şi separate – indică un întreg descompus în două părţi. Două părţi componente care prin  recontopire formează întregul respectiv. Exact ideea de „legământ”. O asociere liberă între două părţi pentru a forma o unitate. O alianţă de valoarea unui tot organic. Baza colaborării totale între părţi.

După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că un fum a ieşit ca dintr-un cuptor şi o flacără de foc a trecut printre animalele despicate. În ziua aceea Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram… – Gen. 15, 17, 18 p.p.

Seacă în sine, independenţa celor două părţii separate este nu numai totală, ci şi indefinită.  Nimic nu le mai poate readuce într-o unitate.  Imaginea focului care alunecă printre ele, ilustrează tocmai tranzacţia sau negocierea. Orice negiciere scoate părţile în cauză din izolarea lor şi le uneşte – pe baza unui interes reciproc – dând viaţă unităţii lor funcţionale. Prin negociere – adică prin Legământ – se uneşte într-un tot ideatic partea divină cu partea umană.

Ilustraţia precizează faptul că, partea divină şi partea umană, formaseră o unitatea inseparabilă la început (animalele nesacrificate). Ulterior, în cadrul conflictului dintre om şi Dumnezeu, partea umană se desparte de partea divină (animalele despicate şi separate). În cadrul Legământului divin – prin necocierea dintre Dumnezu şi om – partea divină se uneşe într-o acţiune comună cu partea  umană. Fiecare dintre cele două expresii  îşi aduc propria contribuţie la unitatea funcţională a Legământului divin: omul, pocăinţa prin Duhul Sfânt şi Dvinitatea, iertarea prin Domnul Hristos.

B. Modelul ilustrativ paulian

Noţiunea de „legământ” fiind stabilită,  pana pauliană adaugă metafora obiectului de negociat: Legea divină. Pentru demonstrarea faptului că nucleul Legământului divin este Legea divină, foloseşte imaginea căsătoriei.

Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă timp trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de  legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul. Tot astfel, fraţi mei, prin trupul lui Hristos, şi voi a-ţi murit în ceea ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică al Celui ce a în viat din morţi; şi acesta ca să aducem roadă pentru Dumnezeu – Rom. 7, 2-4.

Căsătoria umană sau legământul dintre bărbat şi femeie are ca fundament Legea divină. Cele două părţi – bărbatul şi femeia – nu sunt nici una în stare să realizeze sigură descendenţa umană. Numai prin unirea celor două părţi este posibilă procrearea naturală umană.

Legămăntul căsătoriei este ilustrat şi prin Mirele divin şi Mireasa umană sau prin nevasta Mielului.

Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului – Apoc. 21. 9. p.p.

Textele, în cauză, spun un adevăr extraordinar. Un adevăr care se referă simbolic la femeie (adică la om: sinonim cu femeia sau cu Biserica biblică) şi la Hristos. O ilustraţie care nu poate fi înţeleasă decât, dacă Legea divină este prezentată cu cele două normative ale sale: normativul moral şi normativul penal.

Biblia spune că „femeia” (omul), prin păcat (conflictul cu normativul moral),  este  căsătorită, conform Legii, cu moartea (activarea normativului penal). Moartea  ilustrează condamnarea (bărbatul în viaţă). Numai dacă îi moare bărbatul (normativul penal), este liberă femeia (omul), să se recăsătorească.

Prin moartea Sa, Domnul Hristos, substituie normativul penal (simbolul morţii bărbatului dintâi). În felul acesta, femeia (omul), se poate recăsători cu viaţa veşnică (al doilea bărbat), fiindcă cel dintâi (normativul penal) a murit, prin Hristos.

Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos – 1 Cor. 15, 56-57.

Traducerea acestor texte este următoarea: „boldul morţii” (normativul penal) este păcatul (normativul moral). Şi „puterea păcatului (normativul moral) este Legea  (fiindcă Legea stabileşte afectarea normativului moral şi activează normativul penal)

Legea divină

I                                  I

Normativul moral       Normativul penal

(Pacatul)                         (Moartea)

I                                              I

Femeia (omul păcătos)             Căsătorită cu moartea

I                                              I

Pocăinţă  prin Duhul Sfânt                           Iertare prin Domnul Hristos

(reascultarea de normativul moral)                (văduvă de normativului penal)

Dreptul femeii (omul) de recăsătorire cu Hristos

Ilustraţiile Apostolului Pavel şi ale Apocalipsului sunt cât se poate de potrivite. Legământul căsătoriei  conţine aspecte importante care se aseamănă foarte mult cu Legământul mântuirii.

2. SISTEMUL GENERAL AL LEGĂMÂNTULUI BIBLIC

Legământul biblic este expresia relaţional-juridică dintre omul păcătos şi Dumnezeu. Aluzia permanentă pe care Biblia o face de-a lungul paginilor sale, constă în faptul că Legământul biblic şi Legea divină se suprapun.

Aşa cum Legea are două normative – normativul moral şi normativul penal – tot aşa şi Legământul divin, reprezentând umbra Legii divine, posedă două clauze: clauza moral-umană şi clauza penal-divină.

A. Clauza moral-umană

Clauza moral-umană aparţine exclusiv personalităţii umane. Rolul acestei arip a Legământului divin constă în necesitatea informării omului despre conflictul dintre sine şi normativul moral al Legii divine. O sarcină care revine educaţiei divine a Duhului Sfânt.

Prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, omul este informat despre situaţia sa juridică. Fiinţa umană trebuie să înţealeagă că este în conflict comportamental cu normativul moral al Legii divine. Calitatea de păcătos depinde exclusiv de omul însuşi.  Păcatoşenia este suma deprinderilor umane care pun în conflict propria persoană cu Dumnezeu şi semenii. O lume de deprinderi prin intermediul cărora omul se ciocneşte de cer şi de pământ. În calitate de persoană, singura cale de ieşire nu se află decât în el însuşi. Singura forţă a schimbării, în această privinţă, fiind ideea şi numai ideea.

Duhul Sfânt nu poate introduce persoana întro etuvă de purificare automată. O astfel de soluţie – deşi este mult predicată – nu poate fi aplicată unei persoane. O persoană nu-şi poate schimba ideile decât în şcoala divin-educativă a Duhului Sfânt. În cazul în care sămânţa ideii găseşte un teren bun, se dezvoltă. În caz contrar, mai devreme sau mai târziu, piere pur şi simplu.

Sarcina omului – în cadrul clauzei morale – este doar de a recepta, de a înţelege şi de a îndeplini normativul moral al Legii divine. Într-un cuvânt, pocăinţa umană: cele trei trepte pe care trebuie să le urce omul: recunoaşterea păcatului, regretul şi redresarea comportamentală.

B. Clauza penal-divină

Clauza penal-divină aprţine în exclusivitate Dvinităţii. Rolul acestei aripi a Legământului divin constă în informarea omului despre activarea asupra sa a normativului penal a Legii divine. O sarcină care revine, de asemenea, educaţiei divine a Duhului Sfânt.

Prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, omul este informat despre situaţia sa juridică. Fiinţa umană trebuie să înţealeagă că este în conflict existenţial cu normativul penal al Legii divine. Calitatea de condamnat de către Lege depinde exclusiv de  activarea funcţiei penale. O reacţia divin-juridică exprimată prin moartea veşnică.

Singura soluţie pe care Legământul divin o pune la dispoziţi liberului arbitru este iertarea. Condiţia iertării este dependentă de întruparea crucificarea şi  învierea Domnului Hristos: cele trei trepte pe care trebuie să coboare cerul pentru salvarea umană.

Persoana umană trebuie să ştie prin intermediul Legământului divin, că Domnul Hristos îşi oferă trupul să de împrumut (Ioan, 3, 16) numai unei persoane nascute din nou (Ioan 3, 5). Multe curente religioase ale acestei lumi, susţin că Domnul Hristos rezolvă totul: şi naşterea din nou, şi substituirea morţii umane. Omului nerevenindu-i decât credinţa. O asemenea soluţie de tip universal – mult predicată  – nu corespunde adevărului biblic.

Legământul divin, aduce la cunoştinţa omului, faptul că cele două probleme ale Legii divine sunt rezolvate separat: naşterea din nou în spiritul omului, iar moartea substituitoare pe Cruce.

Experimentul Terra (3), de Cornelius Greising

| Puncte de vedere |
Despre autor
-