E interesant cum adeseori de pe vârful muntelui ajungem din nou în vale. Şi ce facem? Ne plângem. Că nu mai vedem frumuseţea muntelui aşa cum o vedeam de sus. Vedem numai stâncile şi bolovanii ce se ivesc pe drumul spre culme.
Ţi se pare că nimic nu mai are valoare. Ți se pare că eşti stors de toate puterile, ca o candelă fără ulei. Fără chef. Fără sens. Parcă tot ce a fost frumos cândva şi plin de semnificaţie e undeva în trecut, agăţat într-un cui.
Ce faci când rămâi fără putere, când rămâi singur? Când rămâi singur cu tine însuţi şi gândurile tale. Când tot ce îţi rămâne de făcut este să începi să te încurajezi singur. Parcă nici Biblia nu mai vorbeşte. Tace. Şi parcă tace şi Dumnezeu. Ce faci? continuarea aici […]
