SINTEZE BIBLICE MAJORI, TRIM. 3, 2020

Views

SINTEZE BIBLICE MAJORI – TRIM. 3 – 2020
BUCURIA MISIUNII

1. Cea mai mare bucurie pentru bunul Domn Hristos
Este să dăm mărturie-oricărui suflet păcătos
Despre jertfa-I salvatoare, sus, pe crucea Golgotei
Și ne dă acreditarea: „Voi sunteți martorii Mei”!

Dacă inima îmi bate, cu a Lui, la unison,
N-am altă prioritate decât El ca singur Domn,
Despre care, tuturora, voi vorbi înflăcărat,
Povestindu-mi experiența, de iubire motivat.
Doar când oferim vom crește! Chipul Lui îl vom purta
Și-n coroana slavei Sale stele mii vom aduna!

2. Cât de mare e puterea mărturiei personale!
Du-te, tuturor le spune transformarea vieții tale
Și-astfel vor dori să vină să-L cunoască pe Isus,
Să-L urmeze, să-L iubească decât orice mai presus!

Fii un Pavel, o Maria, un Ioan; tu, însuți, sol!
Povestește cu ardoare despre haru-I salvator!
Experiența personală și un caracter model
Sunt un argumnent puternic, conducând pe mulți la cer.

3. Dacă vom privi pe oameni ca Isus, prin ochii Săi,
Vom putea ca să-i conducem pe-ale cerului noi căi.
Pe cei orbi, către Lumina lumii îi vom îndruma…
Și spre Cel ce-i Apa vie, pe cei din Samaria.

Ca Andrei, celor din casă, dimprejur sau grecilor
Să le spunem cu iubire că avem Mântuitor!
Orice om este-un posibil candidat la-Mpărăție.
Fii un Filip, Pavel, Petru! Fii o mărturie vie!

4. Mare, mare e puterea rugilor de mijlocire!
Dumnezeu le prețuiește și revarsă-a Sa iubire
Peste cei ce îi aducem cu credință-n fața Sa,
Spre-a le oferi iertare și a-i binecuvânta.

Ca lui Petru, Hrist ne spune: „Eu Mă rog și pentru tine,
Ca să nu îți pierzi credința!… Sunt în jurul tău mulțime…
Pentru ei, și tu te roagă! Îi iubesc și vreau să știe
Că spre ei revărs, prin tine, armonii de veșnicie!”

5. Misiunea-ncredințată nouă pe acest pământ
O îndeplinim doar dacă suntem plini de Duhul Sfânt.
Ca-n biserica primară, El lucrează cu putere,
Ca să strângem în coroana Domnului mulțimi de stele.

Când pornim în misiune, ne ajută îngerii
Și cu Duhul Sfânt, ce scoate mii din Valea plângerii.
Ca și Crisp sau temnicerul, Lidia și-alți muritori,
Mulți azi caută pe Domnul. Să-i conducem la Izvor!

6. Duhul Sfânt e Cel ce-mparte daruri bune tuturor,
Spre-a fi binecuvântare și în lume-ai păcii soli.
Deși diferiți toți suntem, în mod cert și tu ai daruri.
Spre folosul semenilor, azi, avântă-te în „lanuri”!

Ca și Domnul, fă mult bine, tot mergând din loc în loc,
Vindecând inimi rănite și stingând al urii foc.
Nu îți îngropa talantul! Pune-l azi la schimbător
Ca s-aduni bogate roade pentru Domnul domnilor!

7. E perfectă armonie-ntre Cuvântul scris în Carte
Și Cuvântul viu – Acela care ne-a salvat din moarte!
Ni-e Lumină, Foc, Sămânță și Puterea creatoare,
Care „zice și se face”, chip nou luând în fiecare.

Duhul pregătește inimi și ocazii noi creează.
Pe cel ce le folosește, Domnu-l binecuvântează.
„Mergeți, răspândiți Cuvântul, căci la Mine niciun bob
De-adevăr nu se întoarce fără să aducă rod”!

8. Tot ce e mai bun în oameni, Domnul la lumină-a scos.
I-a apreciat, să simtă c-orice om e prețios.
Trestia frântă n-a zdrobit-o; El n-a stins mucul arzând,
Ci i-a înțeles pe oameni, predicând și vindecând.

Seamănă și tu iubire! Să slujești ca și Isus!
De sărmani te îngrijește ca un soare fără-apus!
Fii fecioară înțeleaptă și o mărturie vie!
Pe oricare om privește-l candidat la–Mpărăție!

9. Să nu ocoliți pe nimeni, să nu marginalizați!
În „Samaria” de astăzi slova sacră semănați!
Atitudinea contează! Fiți prietenoși și buni
Și mulți vor primi credința-n mijlocul acestei lumi!

„Dacă am fi buni cu alții, o sută de convertiri
Ar fi unde-i azi doar una”! Purtați dragostea-n priviri!
Îmbinată cu-Adevărul, dragostea înduioșează,
Cucerește multe inimi… Ceru-n suflet le așază!

10. Hrist, în corpul nostru, tainic, multe-organe a creat,
Care interacționează-n mici sisteme, minunat!
Tot la fel, în misiune, noi în grupe mici lucrând,
Ne vom bucura de roade, fiind conduși de Duhul Sfânt.

Avem daruri diferite, însă numai împreună,
În slujire și în rugă, vom vedea cum se adună
Tot mai mulți în Casa păcii, devenind ei înșiși soli.
Mare este secerișul! Să fim harnici lucrători!

11. Când ne consacrăm cu totul lui Hristos, iubirea Sa,
Prin a noastră viață nouă, spre-alții se va revărsa!
Ioan, „fiu al tunetului”, devenit plin de iubire;
Gadareanul, care are din „robie” slobozire,

Sunt doar câteva exemple de sublimele schimbări
Prin puterea Celui care-oferă binecuvântări.
Mergi și tuturor le spune ce-a făcut El pentru tine,
Cum e viața ta schimbată!.. Lângă El, cât e de bine!…

12. Știți care-i mesajul nostru, tuturor spre-a-l proclama?
E solia revenirii Domnului în slava Sa
Și ne cheamă la-nchinare numai Creatorului,
Cu respect și teamă sfântă, ce-n veci se cuvin doar Lui!

Închinarea-adevărată are-n centru pe Hristos
Cu a Sa neprihănire, și Sabatul prețios.
Orice altă-nvățătură este falsă! Tu ce-alegi?
Babilonul… sau pe-Acela care-i Rege peste regi!?

13. Doar atunci când înțelegem la ce-a renunțat Isus,
Cât de mare-i sacrificiul când, ca jertfă, S-a adus,
„Vom avea gândul acesta”, ce-L călăuzea pe El:
De-altruism, de ascultare, de smerire ca un „Miel”.

Ca pe-apostoli, El ne cheamă la angajament înalt,
La un nou pas prin credință, la un misionar asalt,
Fiecare să devină, ca și Pavel, „vas ales”
Și, ca pentru Petru, Domnul fie-al vieții lui nou sens.

EPILOG
Cupa misiunii tale plină-i cu a Sa iubire?
Ea revarsă peste alții, în cascade, fericire?
Nicio jertfă nu-i prea mare din păcat spre a-i salva!
În coroana Maiestății străluci-vei ca o stea!

Magdalena Toma, 21 septembrie 2020

SINTEZE BIBLICE MAJORI, TRIM. 3, 2020

| Predici (Toate) |
About The Author
-