Otilia Fidileş & Emanuel Grecu 9.5 Pierderea libertăţii – Când vine vremea pierderii
Miercuri, 29 mai – Pierderea libertăţii
Doar Dumnezeu ştie câte milioane sau miliarde de oameni se luptă cu o formă de dependenţă (sau adicţie). Nici până azi cercetătorii nu înţeleg exact ce anume o cauzează, chiar dacă, în anumite cazuri, pot să vadă efectiv partea din creier care este sediul poftelor şi al dorinţelor. Din nefericire, depistarea sediului dependenţelor nu înseamnă şi eliberarea de ele.
Dependenţa este o problemă şi pentru alţii, nu doar pentru cel dependent. Toţi membrii familiei – părinţi, soţul sau soţia, copii – suferă când unul dintre ei este ţinut captiv de o putere de care pare că nu se poate elibera.
Droguri, alcool, tutun, jocuri de noroc, jocuri pe internet, pornografie, sex sau chiar mâncare – se transformă în dependenţe din cauză că devin obiceiuri, că ne obişnuim treptat şi progresiv să le folosim sau să abuzăm de ele. Nu ne mai putem opri nici măcar când ştim că ne fac rău. Deşi avem libertatea de a alege, devenim sclavii lucrurilor de care am ajuns dependenţi, adică ne pierdem libertatea. Iată cum explică Petru: „Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19).
4. Care sunt lucrurile care îi pot duce pe oameni la dependenţă? Luca 16:13; Romani 6:16; Iacov 1:13-15; 1 Ioan 2:16
Păcatul şi dependenţa nu sunt acelaşi lucru. Putem comite un păcat faţă de care nu avem o dependenţă, deşi, foarte des, se poate transforma în dependenţă. Cât de bine ar fi ca, prin puterea lui Dumnezeu, să spunem stop păcatului înainte de a deveni dependenţă. Desigur, singura soluţie durabilă la problema păcatului şi a adicţiei este să primim o inimă nouă. „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24). Pavel explică şi ce înseamnă să murim faţă de firea păcătoasă, dependentă de vicii, ca să putem trăi pentru Hristos (Romani 6:8-13) şi apoi adaugă: „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească pentru ca să-i treziţi poftele” (vers. 14).
Cum îi putem ajuta pe oameni să înţeleagă că şi un creştin poate şi ar trebui să caute ajutor de specialitate, fără să considere că aceasta înseamnă că şi-a pierdut credinţa?
