8.5 Prea obosit ca să fugă – st8 Liberi să ne odihnim

Views


Gabriel Radu 8.5 Prea obosit ca să fugă (st8 Liberi să ne odihnim)

Ilie este prea obosit ca să mai fugă, aşa că se roagă din nou. Rugăciunea aceasta este foarte diferită de rugăciunea plină de credinţă la care Dumnezeu a răspuns pe muntele Carmel (1 Împăraţi 18:36,37), în faţa preoţilor şi a prorocilor lui Baal, a demnitarilor de la palat şi a oamenilor de rând. Aceasta este o rugăciune simplă, scurtă, de disperare.

5. În 1 Împăraţi 19:4, Ilie afirmă că nu este mai bun decât părinţii lui. La ce se referă el?

Când, în sfârşit, Ilie se linişteşte, vina îl zdrobeşte. El îşi dă seama că plecarea lui rapidă a compromis ceea ce putea fi o mare ocazie de reformă în Israel. Realizează că i-a dezamăgit pe cei care aveau nevoie de el şi este neputincios pentru a face ceva în privinţa aceasta. Astfel, într-un moment dureros de reflecţie interioară, cunoscând foarte bine istoria poporului său, se vede pe sine aşa cum este în realitate.

Aceasta poate fi o revelaţie dureroasă pentru oricare dintre noi, nu-i aşa? Şi anume, să ne vedem aşa cum suntem în realitate. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru promisiunea că, în Hristos, Dumnezeu ne vede aşa cum Îl vede pe Isus, oricât de păcătoasă a fost viaţa noastră (vezi Filipeni 3:9).

Cu toate acestea, depresia are un mod aparte de a ne înghiţi într-un vârtej întunecos de dezgust, de dezamăgire de sine. Şi uneori începem să gândim că moartea este singura cale de a scăpa de acolo. Aceasta pare să fie situaţia lui Ilie. E prea mult pentru el. El spune: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 Împăraţi 19:4).

Marele Vindecător nu-l condamnă pe Ilie. Dumnezeu înţelege mai bine decât noi ce avem de înfruntat atunci când ne luptăm cu depresia.

„Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că faţa Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă şi dragoste, şi totuşi este aşa. Poate că nu simţim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă şi înţelegere.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 97

Dumnezeu ştie şi înţelege că „drumul este prea lung” (1 Împăraţi 19:7) pentru noi, dar, uneori, El trebuie să aştepte ca noi să ne oprim din alergare. Apoi, poate să intervină. Câteodată, oamenii care se îneacă devin atât de confuzi, încât se luptă cu salvamarul. Atunci, salvamarul trebuie să se retragă şi să aştepte cu manevrele de salvare până ce victima îşi pierde cunoştinţa şi renunţă la propriile eforturi.

6. Ce speranţă şi ce mângâiere poţi să găseşti în următoarele texte? Psalmii 34:18; 73:26; Matei 5:1-3; Isaia 53:4-6

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

8.5 Prea obosit ca să fugă – st8 Liberi să ne odihnim

Despre autor
-