Views

Claudia Butoiu & Gabriel Radu „8.1 Introducere în studiul 8 (st8 Închinaţi-vă Creatorului!)”

Textul de memorat: „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.” (Apocalipsa 14:6)

Unul dintre conceptele biblice în care credem, ca adventişti de ziua a şaptea, este cel al „adevărului prezent” (n.t. – expresie preluată din 2 Petru 1:12, din versiunea în limba engleză KJV; în versiunea Cornilescu, „adevărul pe care îl aveţi”). El se referă la faptul că Dumnezeu îi descoperă omenirii adevărul în momentul când acesta este necesar, oferind din ce în ce mai multă lumină în decursul secolelor. Prima făgăduinţă a Evangheliei, cea din Geneza 3:15, i-a dezvăluit perechii căzute că speranţa avea să vină prin sămânţa femeii. Făgăduinţa dată lui Avraam, că el „va ajunge negreşit un neam mare şi puternic şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Geneza 18:18), este o descoperire mai largă a făgăduinţei Evangheliei. Venirea lui Isus, care a anunţat că „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:45), este, desigur, o descoperire şi mai importantă a adevărului Evangheliei.

Astăzi noi credem că cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14:6-12 sunt „adevărul prezent” pentru cei care trăiesc în zilele premergătoare revenirii lui Hristos şi împlinirea tuturor speranţelor creştine.

Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenţia în mod special asupra primei solii îngereşti, fiindcă ea conţine adevăruri esenţiale pentru cei care vor să rămână credincioşi în faţa pericolelor din timpul sfârşitului.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/inchinati-va-creatorului/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

8.1 Introducere în studiul 8 (st8 Închinaţi-vă Creatorului!)

About The Author
-