Daniela Măgureanu & Daniel Sandu; ”7.3 Când păcatul domneşte (st7 Biruirea păcatului)”
Luni, 13 noiembrie – Când păcatul domneşte
2. Ce îndemn ne este dat în Romani 6:12?
Cuvântul a domni arată că păcatul apare aici în postura de împărat. Cuvântul grecesc tradus prin „domneşte” înseamnă, literal, „a fi împărat” sau „a împărăţi”. Când spune: „Păcatul să nu mai domnească”, Pavel ne lasă să înţelegem că omul îndreptăţit de Dumnezeu poate alege ca păcatul să nu mai „împărăţească” în viaţa sa. Aici este subliniat rolul voinţei.
„Ceea ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura umană, puterea deciziei sau capacitatea de a alege. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dumnezeu le-a dat oamenilor capacitatea de a alege; datoria lor este aceea de a o exercita. Tu nu poţi să îţi schimbi inima, nu poţi să îi predai lui Dumnezeu sentimentele tale, dar poţi alege să îi slujeşti. Poţi să-l dai Lui voinţa ta; atunci, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. În felul acesta, întreaga ta fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; sentimentele tale vor fi îndreptate numai spre EI, iar gândurile vor fi în armonie cu El.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2014, pp. 36-37.
Cuvântul grecesc tradus în Romani 6:12 prin „pofte” înseamnă „dorinţe”. Dorinţele acestea pot fi după lucruri bune sau după lucruri rele. Când domneşte peste noi, păcatul ne face să dorim ce este rău. Dorinţele vor fi puternice şi chiar irezistibile, dacă luptăm singuri împotriva lor. Păcatul poate să fie un tiran nemilos, mereu mulţumit, care cere mereu mai mult. Numai prin credinţă, numai cerând împlinirea făgăduinţelor biruinţei, putem detrona acest stăpân neînduplecat.
În versetul acesta, cuvântul „deci” este important. El se referă la ce s-a afirmat anterior, îndeosebi în versetele 10 şi 11. Cel botezat trăieşte acum „pentru Dumnezeu”. Altfel spus, Dumnezeu Se află în centrul vieţii sale noi. El îi slujeşte lui Dumnezeu, face ce îi place lui Dumnezeu, prin urmare, nu poate să slujească în acelaşi timp şi păcatului. El este „viu” pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Întoarce-te la citatul din Ellen G. White, din studiul de astăzi. Observă cât de important este conceptul libertăţii de alegere. Ca fiinţe morale, noi trebuie să avem o voinţă liberă. În cursul zilei de azi, încearcă să urmăreşti felul în care îţi foloseşti voinţa. O foloseşte corect sau incorect?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/biruirea-pacatului/